Primăria Municipiului Piatra-Neamț anunță că joi, 11 iunie 2026, se vor desfășura lucrări de frezare și turnare de covor asfaltic pe strada Orhei, una din arterele intens circulate din zona centrală a municipiului.
„Operațiunile vor începe dimineață, după ora 7.30 și vor avea loc pe tronsonul cuprins între podul de la spital și podul de la Unic (sectorul dintre cele două intersecții giratorii). În condițiile în care intervenția se va efectua pe ambele sensuri, acest sector va fi închis circulației rutiere, iar conducătorii auto vor trebui să utilizeze varianta alternativă de deplasare (bulevardul Traian – strada Mihai Eminescu – Piața Ștefan cel Mare).
Durata estimată a lucrărilor este de 4 zile, însă, în funcție de condițiile meteo și de mobilizarea constructorului, este posibil ca asfaltarea să se încheie mai repede, pentru a redeschide traficul rutier pe acest tronson al străzii.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat, îi rugăm pe participanții la trafic să respecte semnalizările rutiere și îi asigurăm că lucrările se vor încheia în cel mai scurt timp posibil”, transmite Compartimentul Promovare și Mass-Media din primărie.
(A.C.)
Video/Controale drastice în școlile din Bacău după focarul de toxiinfecție de la Căiuți: șase firme de catering suspendate și amenzi uriașe în programul „Masă Sănătoasă”- Video/UMB a depășit pragul de 71% pe lotul Săucești- Trifești din A7. Se lucrează la finisaje și sisteme inteligente
- Atenție, șoferi! Circulație închisă parțial pe Aleea Parcului timp de 45 de zile pentru lucrări de canalizare
- Dărmănești: Manifestări dedicate Zilei Armatei Române și eroilor neamului
- Noi reguli pentru utilizatorii OLX România: din 16 noiembrie platforma interzice unele categorii de produse
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, reținut într-un dosar de agresiuni sexuale asupra unor studente- Imagini aeriene de pe șantierul A7 Bacău – Pașcani. Cum au avansat lucrările pe lotul Săucești – Trifești
- DNA l-a reținut pe fostul șef de la Permise Neamț – Lucian-Nicolae Gabur a fost plasat sub control judiciar pe cauțiune
- CONAF: România creează afaceri. De ce nu reușește să aibă suficiente companii competitive?
- VIDEO Lucrări la Autostrada Moldovei (A7): pe ploaie, la unul dintre podurile din comuna Dulcești (Neamț)





