Noua organigramă și statutul de funcții de la Teatrul Tineretului a fost tema unui proiect de pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Județean Neamț de ieri, 29 iulie 2026. La vot a fost consens, astfel că instituția de cultură are un total de 84 de posturi aprobate.
Șapte dintre ele sunt de conducere și 77 de execuție. Teatrul este manageriat de Andrei Merchea, director general adjunct este Anca Plugaru, iar Ramona Pristavu deține funcția de director general adjunct economic.
Pe lângă diverse categorii de personal, la TT mai sunt angajați și „muncitor din activitatea specifică instituțiilor de spectacol”. Este vorba de câte un croitor, tapițer, pictor, peduchier-machior și câte doi confecționeri lemn, lăcătuși mecanici, costumieri și recuziteri.
Pe 1 august intră în vigoare și organigramele de la Consiliul Județean și structurile din subordine. De remarcat ar fi faptul că, aproape o sută de persoane au funcții de conducere, cele mai multe nefiind la instituția „mamă”, ci la o direcție. Concret, iată cum stau lucrurile.
La Consiliul Județean, numărul de posturi aprobate este de 230 de funcții, dintre care 3 de demnitate publică, 169 publice, 49 de posturi de personal contractual în aparatul de specialitate, 9 de personal contractual, iar de conducere sunt 22.
Pe primul loc în topul „șefiilor” se află Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, cu 35 de funcții de conducere la un număr de 2114 de funcții. Podiumul este completat de Complexul Muzeal Național Neamț, cu 115 posturi și 12 șefi.
Biblioteca „G.T. Kirileanu” are aprobate 52 posturi, din care cinci de șefi. În ierarhie urmează Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” – posturi aprobate 43 – 4 șefi și Direcția Județeană de Evidența Persoanei cu 27 posturi – 3 funcții de conducere.
Alte două structuri, Serviciul de Administrare a Parcului Național Ceahlău are 17 funcții, iar Serviciul Salvamont cu una mai mult, fiind conduse de către un singur șef.
Dan Sofronia

Mesagerul Bacău Video/Cișmele pentru animalele de companie în parcurile din Bacău și la Insula de Agrement
ZCH Motociclist de 16 ani reținut după ce a lovit un pieton și s-a făcut nevăzut în noapte!
NewsEdge Ajutor financiar pentru pensionari în decembrie. Cum se acordă cei 500 de lei
BusinessEdge Cifra de afaceri cumulată din Topul Național al Firmelor 2026 se apropie de 300 miliarde de euro. Clasamentul include aproape 13.000 de companii





