Descoperirea, acum două zile, contaminării cu virusul Pestei Micilor Rumegătoare (PMR) la ovinele dintr-o exploatație din Mureș, context epidemiologic grav care se suprapune peste focarele de Pestă Porcină Africană (PPA), a determinat reacția autorităților. La Neamț, pe 10 iulie 2026, prefectul Maria Apostol a convocat reprezentanții Centrului Local de Combatere a Bolilor (CLCB), pentru stabilirea de măsuri de eradicare și responsabilități punctuale ale unor instituții. La nivel național, s-a luat decizia ca toate mișcările de rumegătoare mici (ovine și caprine) și porcine de pe teritoriul țării către o altă destinație să fie suspendate timp de 30 de zile.
Sunt acceptate transporturi din exploatații către abator și din centrele de colectare către centrele de sacrificare numai la solicitarea scrisă a proprietarilor de rumegătoare mici, cu acceptul direcției sanitar -veterinare. Sunt interzise transporturile de ovine sau caprine vii înspre și dinspre zonele de restricții prevăzute, la fel și pășunatul în zonele de restricții și folosirea aceleiași pășuni de mai multe turme, astfel încât contactul dintre turme sa fie eliminat. La Neamț, personalul Direcției Sanitar Veterinare, alături de forțele de ordine, trebuie să efectueze controale pentru identificarea transporturilor ilegale de animale vii, verificări la stâni, tabere de animale și exploatații izolate.
„IPJ Neamț prin intermediul Secțiilor de Poliție Rurală vor efectua acțiuni de control în trafic pe căile de acces către localitățile din județul Neamț în care sunt organizate de către UAT-urile locale piețe săptămânale (exemple: Oniceni, Tămășeni, Săbăoani, Moldoveni, Borca, Cândești, Roznov, Girov, Bicazu Ardelean, Dămuc, Târgu Neamț, Tupilați”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Neamț.
Medicii veterinari mai trebuie să monitorizeze activitatea de creștere a animalelor din aria de competență, să dețină o situație permanent actualizată a exploatațiilor cu ovine și caprine, menținând concordanța dintre datele din registrele agricol și realitatea din teren. Au fost stabilite și atribuții pentru gestionarii fondurilor de vânătoare. Obligația este de a colecta și transporta spre laboratoare toate cadavrele de rumegătoare, cervidee și porcine identificate în aria gestionată, pentru stabilirea diagnosticului unor boli, plus anunțarea unor eventuale transporturi de animale vii pe drumuri izolate din fondurile de vânătoare.
Dan Sofronia

Mesagerul Bacău Coloane militare pe drumul Bacău – Piatra-Neamț, în 6 și 7 octombrie. Ce trebuie să știe șoferii băcăuani
ZCH Tehnică militară pe drumurile din Neamț și Bacău
NewsEdge Sisteme Patriot suedeze ajung în Polonia pentru protejarea rutelor către Ucraina
BusinessEdge Mașinile electrice ieftine împing Europa la un record. Vânzările au crescut cu 45% în opt luni





