În spațiul public online au apărut, în ultima perioadă, tot felul de comentarii sau postări realizate de diferite persoane având drept subiect principal controalele efectuate la sursele de apă din unele comune nemțene și, în special, cele la calitatea apei din unitățile de învățământ din aceste localități.
Aceste controale se fac în baza unei hotărâri a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Neamț, al cărui președinte este prefectul Maria Apostol (detalii despre astfel de acțiuni de control puteți reciti aici și aici).
Am primit la redacție câteva clarificări făcute de prefectul Maria Apostol pe marginea discuțiilor apărute în mediul online:
„În ultimele ore am observat că au fost distribuite numeroase informații false și interpretări complet eronate cu privire la Hotărârea CJSU nr. 9. Pentru a evita orice confuzie, fac următoarele precizări:
Hotărârea NU vizează fântânile private și NU conferă nimănui dreptul de a intra pe proprietățile cetățenilor.
Măsurile adoptate se referă EXCLUSIV la sursele publice de apă aflate în administrarea autorităților locale, respectiv a primăriilor, care au obligația de a le inventaria, igieniza, reabilita acolo unde este necesar și de a monitoriza calitatea apei.
În multe localități din județ există fântâni publice care au nevoie de igienizare, reparații și verificarea calității apei. Acesta este scopul hotărârii adoptate: ca aceste surse să fie sigure pentru cetățenii care le folosesc.
Este regretabil că un demers care urmărește exclusiv protejarea sănătății populației este prezentat în mod fals și folosit pentru a induce panică. Îi îndemn pe toți cei care comentează sau distribuie informații să citească hotărârea înainte de a trage concluzii și să nu contribuie la răspândirea dezinformării.
Scopul nostru este unul singur: ca fiecare cetățean să aibă acces la surse publice de apă sigure. Vă mulțumesc tuturor celor care aleg informarea corectă și responsabilă.
Maria Apostol,
Prefectul judeţului Neamț”.
Angela Croitoru
BCR deschide la Bacău un nou hub ZBOR, dedicat dezvoltării și inițiativelor tinerilor- Dacă o întâlniți în misiune, evitați mișcările bruște! O polițistă din Bacău a cucerit trei medalii la Mondialul de Karate
- Spitalul Județean de Urgență Bacău, în top 5 național la evaluarea serviciilor medicale și pe primul loc la numărul de pacienți respondenți
- Programul Rabla se relansează: 35,4 milioane de lei pentru mașini noi
- Olimpica Bacăului: Delia Aștefănoaie reprezintă România la Jocurile Olimpice de Tineret Dakar 2026






