Gheorghe Ciupercă a reedidat și-n 2026 aventura temerară al cărui protagonist este de mulți ani, parcurgând pe bicicletă traseul ce-l duce la mare, acolo unde a ajuns la finalul săptămânii trecute. Altfel spus, în trei zile a pedalat aproximativ 600 de kilometri, între Piatra Neamț și Mamaia, uitând parcă de „greutatea” celor 83 de ani pe care îi are.
Pasiunea lui pentru ciclism este cunoscută în orașul natal, el fiind întâlnit pe străzile municipiului mai mereu pe bicicletă. De altfel, fără a fi profesionist, are zeci de tururi ale României, parcurgând de unul singur peste 500.000 de kilometri pe diverse itinerarii, unele mai lungi, altele mai scurte.
Primul traseu prin ţară l-a făcut când avea 23 de ani, iar pe un drum extrem de solicitant pentru un biciclist, Transfăgărășanul, a „urcat” de șase ori. Nea Gigi, așa cum îi spun prietenii, a fost strungar de meserie, lucrând la IM Ceahlăul, iar din primul salariu și-a achiziționat prima bicicletă. Nu s-a bucurat prea mult de ea, la fel și de-a doua, ambele fiindu-i furate.
A pedalat prin diverse ţări, și-n perioada comunistă, cât și după 1989, străbătând Ungaria, Polonia, Chehoslovacia, Germania, Bulgaria, Republica Moldova, Marea Britanie, Olanda, Belgia, Luxemburg, Franţa și Austria.
Dan Sofronia
Operațiunea JUPITER a ajuns la Moinești: un bărbat reținut, arme supuse autorizării și arbalete interzise ridicate de polițiști- Ultima oră! DAN AIR mută temporar toate operațiunile de pe Aeroportul Bacău pe Aeroportul Otopeni
- Patru firme de catering fără autorizație, închise în urma controalelor DSVSA Bacău
- Foto/Cu doar 22 lei/zi, meniu de 5 stele pentru pacienții Spitalului Buhuși. Ce spune ministrul Sănătății
- Banii pentru alocații și indemnizații ajung mai devreme în noiembrie. Calendarul plăților
Condiție de bază pentru majorarea sumelor destinate copiilor cu CES- Suceava. PSD schimbă un profesor de sport cu altul la conducerea Inspectoratului General Școlar
- 46 milioane de euro finanțare europeană pentru învățământul profesional și tehnic
- Primarul comunei Dămuc, Anton Covasan, acuzat de obținere ilegală de fonduri și abuz în serviciu
- Alocațiile pentru copii și indemnizațiile pentru creșterea copilului se achită în avans luna aceasta





