Fierbere mare a fost duminică, 5 iulie 2026, prin urbea de sub culmea Pietricica, un eveniment deosebit având loc în comunitatea etnicilor din oraș. A fost ziua în care și-au unit destinele Ancuța, fiica cunoscutului Iorgu Stănescu și Nicușor, fiul președintelui Dragoș, șeful căldărarilor din Neamț. Date fiind numele socrilor, a fost o petrecere și o nuntă opulentă, totul petrecându-se la casele mirelui și miresei, iar apoi la Grand Elysee, un salon de la ieșirea din municipiu. Invitaților din județ li s-au alăturat alții din zona Moldovei, dar și din alte regiuni ale țării. Toți au etalat ținute ale unor case de modă străine, în evidență ieșind bijuteriile și salbele din aur masiv purtate de femei.
Mare zarvă a fost la vila socrului mare, pe strada Nicu Albu, în zona Kaufland, unde atmosfera a fost întreținută de cântăreața Narcisa Moisa și ansambluri populare, între ele fiind și Codrii Neamțului. Apoi, la nuntă, pulsul bărbaților a fost accelerat de Cristina Pucean, una dintre cele mai cunoscute dansatoare de muzică orientală și manele. Cununia religioasă a avut loc la Biserica Sfântul Ioan de la Curtea Domnească. Cât despre daruri, ele au fost extrem de multe și variate. Deosebită a fost o mare salbă împodobită cu zeci de cocoșei din aur pe care a primit-o mireasa, proaspeților însurăței fiindu-le oferită și o limuzină. Un Lamborghini Urus Performance, care valorează circa 400.000 de euro.
Iar la nuntă, când s-a ajuns la momentul „darului”, invitații au închinat doar în euro, fiind vorba de sume impresionante. Despre eveniment, pe rețelele sociale au fost postate zeci de filmulețe „semnate” de participanți, toate reliefând că a fost o mega petrecere, așa cum numai la etnicii căldărari sunt puse la cale. „Sunt clipe de neuitat, pline de emoție, tradiție, muzică și bucurie, într-un eveniment care rămâne în sufletele tuturor celor prezenți.
Îi mulțumim marelui bulibaș al județului Neamț, Președintele Dragoș, pentru onoarea și încrederea de a ne avea alături la unul dintre cele mai importante momente din viața familiei sale. Ne bucurăm să fim părtași la acest frumos eveniment și să împărțim scena cu îndrăgita artistă Narcisa Moisa și formația Maramu Band, într-o atmosferă în care tradiția, respectul și voia bună au fost la loc de cinste. Le dorim mirilor, Ancuța și Nicușor, o viață binecuvântată, cu sănătate, iubire și împliniri, iar întregii familii numai bucurii!”, se arată într-o postare de pe Facebook a Ansamblului Codrii Neamțului.
Dan Sofronia
FOTO-Video Sursa: Facebook/ Ansamblul Folcloric Codrii Neamţului și Facebook/ Stănescu Irina
(Foto/Video)/UMB dă ritmul pe Autostrada Moldovei: constructorul român se apropie cu asfaltul de nodul rutier Roman-Sud- Angajări la SJU Bacău: 26 de posturi vacante scoase la concurs pe perioadă nedeterminată. Dosarele se depun până pe 17 noiembrie!
- Bacău/Lista școlilor care primesc finanțarea “PRIMII” pentru reducerea abandonului școlar
- Haos pentru pasagerii DAN AIR după ce NETOPIA a blocat banii de bilete. Cum se pot recupera banii
- Este oficial: Proprietarii cu balcoane închise ilegal scapă de impozitul dublu și taxele înzecite
Percheziții la un depozit de lemne din Tazlău- Prinsă cu mâna în contul primăriei! O contabilă din Neamț a furat peste 380.000 de lei folosind semnătura electronică a primarului! A fost trimisă direct în arest!
- Descinderi la Suceava și București – au fost găsite ceasuri și bijuterii de lux de 500.000 de euro
- În atenția conducătorilor auto – acțiune în sistem RELEU pe DN 2
- Cinci minori și un tânăr de 18 ani acuzați că au agresat un bărbat din Târgu Neamț și ar fi furat 600 de euro





