O inițiativă legislativă ce a trecut de Senat și urmează să fie discutată în Camera Deputaților, după vacanța parlamentară, vine să încurajeze angajații să-și deschidă conturi individuale de investiții pentru viitor (CIIV). Propunerea ar urma să suplinească sistemul de pensii existent, astfel încât angajații să aibă o oportunitate în plus de a-și pune deoparte “Bani albi pentru zile negre!”. Concret, acest tip de conturi de tranzacționare vor beneficia de un regim fiscal preferențial pentru a face investiții la bursă, astfel încât deținătorii lor să-și asigure o sursă suplimentară de venit după pensionare. Inițiatorii – un grup de parlamentari, consideră că viitorii pensionari nu vor putea avea un trai decent dacă se bazează numai pe pensia de stat (pilonul 1), pensia privată (pilonul 2) și/sau pensia facultativă (pilonul 3). Îmbătrânirea populației a devenit deja o problemă pentru bugetul de stat, iar introducerea CIIV, care țintește economisirea pentru pensie, are scopul de a reduce din presiunea pe pilonul 1.
„Analiza situației actuale conduce la concluzia că niciun instrument juridic existent în dreptul românesc nu îndeplinește simultan funcțiile de: economisire individuală pe termen lung cu libertate de investiții, regim fiscal stimulativ, protecție specifică a investitorului și integrare în infrastructura pieței de capital existente. (…) Regimul fiscal preferențial nu contravine principiului egalității fiscale: este deschis tuturor persoanelor fizice rezidente, iar diferențierea față de investițiile clasice este justificată de condiția de blocare a fondurilor până la pensie“, se precizează în documentul din spatele inițiativei.
Vor exista vor exista două tipuri de conturi CIIV. Contul cu regim de scutire (CIIV-S), unde contribuțiile sunt făcute de titular, iar veniturile realizate la retragerea din cont sunt scutite de plata impozitului pe venit şi nu sunt incluse în baza de calcul a contribuțiilor sociale obligatorii. În cazul contului cu regim de deductibilitate (CIIV-D), contribuțiile sunt făcute de titular sau de angajatorul său aferent funcției de bază, contribuțiile salariatului se scad din baza de calcul pentru determinarea impozitului pe venit, iar contribuțiile angajatorului sunt venituri neimpozabile, în limita unui plafon lunar de cele mult 33%.
Veniturile din aceste investiții nu vor fi considerate venituri impozabile şi nu vor fi incluse în baza de calcul a contribuțiilor sociale obligatorii. Activele din conturile CIIV vor fi protejate prin Fondul de Compensare a Investitorilor, iar, dacă titularul unui cont CIIV moare, activele îi vor reveni moștenitorilor săi. Pentru a se aplica, proiectul de lege trebuie adoptat de Camera Deputaților, promulgat prin decret prezidențial și publicat în Monitorul Oficial.
Angela Croitoru
Video/Controale drastice în școlile din Bacău după focarul de toxiinfecție de la Căiuți: șase firme de catering suspendate și amenzi uriașe în programul „Masă Sănătoasă”- Video/UMB a depășit pragul de 71% pe lotul Săucești- Trifești din A7. Se lucrează la finisaje și sisteme inteligente
- Atenție, șoferi! Circulație închisă parțial pe Aleea Parcului timp de 45 de zile pentru lucrări de canalizare
- Dărmănești: Manifestări dedicate Zilei Armatei Române și eroilor neamului
- Noi reguli pentru utilizatorii OLX România: din 16 noiembrie platforma interzice unele categorii de produse
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, reținut într-un dosar de agresiuni sexuale asupra unor studente- Imagini aeriene de pe șantierul A7 Bacău – Pașcani. Cum au avansat lucrările pe lotul Săucești – Trifești
- DNA l-a reținut pe fostul șef de la Permise Neamț – Lucian-Nicolae Gabur a fost plasat sub control judiciar pe cauțiune
- CONAF: România creează afaceri. De ce nu reușește să aibă suficiente companii competitive?
- VIDEO Lucrări la Autostrada Moldovei (A7): pe ploaie, la unul dintre podurile din comuna Dulcești (Neamț)




