Ministrul Educație, suceveanul Mihai Dimian, a făcut show (ieftin?) pe contul său de socializare cu rezultatele contestațiilor la Bacalaureat, anunțând din procent în procent câte contestații la Bacaureat au mai rămas de corectat.
După un soi de „countdown” pe nervii părinților, care i-au urmărit cu sufletul la gură fiecare cuvințel din postare, ministrul le-a răspuns părinților că afișarea rezultatelor finale nu poate fi făcută mai devreme, că nu ține de el, ci de o firmă. Că nu știe dacă firma respectivă ar lucra duminica.

În urmă cu numai câteva minute Dimian a revenit cu o postare care vorbește despre „etapele tehnice și provocările organizatorice”:
Concluzia? În ciuda maratonului de postări al ministrului, rezultatul final va fi publicat tot luni.
Părinții mai au de așteptat încă o zi întreagă, cea de duminică, 12 iulie 2026, cu emoțiile în gât până să vadă rezultatele finale ale acestui examen de Bacalaureat.
Mai rămâne o singură întrebare, la care ar trebui să răspundă ministrul Educației: „De ce tot acest circ ieftin, pe Facebook, dacă nu a fost urmat de nimic concret?”.
Primele rezultate la Bacalaureat au fost publicate în 7 iulie. Rata de promovare la BAC 2026 – înainte de contestații – este de 74,8%, foarte apropiată de cea de anul trecut, înainte de contestații, de 74,3%.
Candidații care nu au promovat examenul în sesiunea de vară sau care nu s-au putut prezenta la probe mai au o șansă în sesiunea de toamnă a Bacalaureatului 2026. Probele scrise se vor desfășura în perioada 10–13 august, iar rezultatele finale vor fi afișate pe 24 august, după soluționarea contestațiilor.
Angela Croitoru

Mesagerul Bacău Performanță de răsunet la Doha: Cosmina Pană (CSM Bacău) este dublă vicecampioană mondială universitară la haltere
ZCH Senatul elimină admiterea dublă la liceu. Evaluarea Națională rămâne singurul examen pentru clasa a IX-a
NewsEdge Schema de sprijin pentru facturile la curent sub așteptări. Anunțul oficial al Ministerului Energiei
BusinessEdge Societățile de investiții imobiliare promit dividende stabile și lichiditate rapidă. De ce ezită România să adopte modelul REIT




