Polițiștii din Neamț au desfășurat o amplă acțiune într-un dosar de contrabandă cu țigarete, efectuând 25 de percheziții domiciliare în județele Neamț, Suceava și Iași.
Acțiunea a avut loc pe miercuri, 29 iulie și a fost coordonată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Neamț. La percheziții au participat polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Neamț, alături de lucrători ai mai multor structuri din Neamț, Suceava și Iași. Totodată, au fost puse în executare 23 de mandate de aducere.

Potrivit anchetatorilor: „Din cercetările efectuate a reieșit faptul că, începând cu luna martie, un bărbat, în vârstă de 69 de ani, din Tupilați, ar fi achiziționat zilnic țigarete și alcool, susceptibile a fi provenite din contrabandă, nemarcate sau marcate necorespunzător și le-ar fi distribuit în județele Neamț și Iași. În urma perchezițiilor au fost descoperite și ridicate 55.382 de țigarete și 4.234 de litri de alcool etilic. De asemenea, a fost descoperită și o armă neletală de tir sportiv, din categoria celor supuse autorizării, deținută fără drept, 17,5 kilograme de carne de vânat, două trofee de cerb și 17 tone de substanță pentru protecția plantelor”.
Persoanele vizate au fost conduse la audieri, iar în urma probatoriului administrat, bărbatul de 69 de ani din Tupilați a fost reținut pentru 24 de ore. Acesta este cercetat pentru deținerea și comercializarea de țigarete peste pragul legal de 10 000 de bucăți și de alcool etilic în cantitate mai mare de 40 de litri.
Denisa POPA
Foto-video: IPJ Neamț

Mesagerul Bacău Măsuri pentru siguranța elevilor din Bacău: zeci de persoane legitimate și controale la firmele de pază ale școlilor
ZCH Suceava. Incendiu la acoperișul unui bloc. Toți locatarii au fost evacuați
NewsEdge Un tanc petrolier a fost lovit de proiectile în Strâmtoarea Ormuz. Incendiul de la bord nu afăcut victime
BusinessEdge Dosarul cu șină revine din cauza hackerilor. MyEterra rămâne offline la trei luni de la atacul cibernetic, iar extrasele se iau doar de la ghișeu





