Actualizare. Unul dintre punctele unde au descins procurorii DIICOT în cadrul acțiunii de azi ar fi în localitatea Agapia. Din primele informații ar fi vizat de anchetă un întreprinzător local care deține o afacere ce nu are nici o legătură cu comerțul de țigări, dar un loc propice de a lăsa o mașină peste noapte sau mai multe zile, fără ca acest lucru să atragă atenția.
Știre inițială: Polițiștii și procurorii DIICOT Neamț au desfășurat, joi, 13 august, percheziții într-un dosar privind constituirea unui grup infracțional organizat și contrabandă asimilată în formă continuată. Au fost puse în aplicare 60 de mandate de percheziție domiciliară în județele Neamț, Iași și Suceava. Potrivit anchetatorilor, începând din 2024, respectiv 2025, în orașul Târgu Neamț s-ar fi constituit două grupări de criminalitate organizată, formate din cetățeni români și moldoveni, care ar fi avut ca activitate principală contrabanda cu țigarete.

„Ambele grupuri infracționale ar fi acționat în mod similar, cu excepția faptului că cea de-a doua ar fi fost formată din mai mulți membri aflați pe diverse paliere infracționale, cu roluri prestabilite și sarcini clar trasate de către liderul grupării, încă de la începutul constituirii. De asemenea, din actele de urmărire penală a reieșit că al doilea grup infracțional organizat ar fi comportat un caracter transfrontalier, cu arie operațională în județele Neamț, Iași, Suceava și cu zone de vânzare a țigaretelor, atât în România, cât și în Italia, Germania și Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord”, au declarat reprezentanții IPJ Neamț.
În timpul cercetărilor au fost indisponibilizate diverse cantități de țigarete despre care anchetatorii susțin că ar fi fost comercializate de membrii grupărilor.
Persoanele vizate urmează să fie audiate la sediul DIICOT – Biroul Teritorial Neamț.
Acțiunea a fost desfășurată cu sprijinul polițiștilor din cadrul structurilor de combatere a criminalității organizate din Bacău, Suceava, Iași, Galați, Ploiești, Buzău, Harghita, Vaslui, Botoșani și Dâmbovița, al polițiștilor IPJ Neamț, precum și al jandarmilor din cadrul IJJ Neamț și grupărilor mobile de jandarmi Bacău și Târgu Mureș.

Denisa POPA
Foto: IPJ Neamț
Haos pentru pasagerii DAN AIR după ce NETOPIA a blocat banii de bilete. Cum se pot recupera banii- Este oficial: Proprietarii cu balcoane închise ilegal scapă de impozitul dublu și taxele înzecite
- FOTO/VIDEO. „Nu prea mai pun oamenii botul”. Un „măicuț” din Moinești, amendat în Bacău după ce a strâns 150 de lei într-o oră
- Bacău/Fraudă de 10 milioane de lei cu tichete de călătorie pentru pensionari: trei angajate au fost reținute
- Transportul metropolitan se extinde: locuitorii din Măgura se conectează direct la rețeaua urbană din Bacău






