“Hai la pepeni, neamuleee!”…vă mai amintiți îndemnul pepenarilor? Unii dintre ei, mai ales cei din sudul țării, încă mai ies vara, la șosea, cu grămada de pepeni, așteptând ca șoferii să oprească pentru o degustare. Dacă sunteți din Neamț sau doar ne vizitați orașul, îi găsiți și în piața centrală din Piatra-Neamț, în luna în care toți pepenii au dat în pârg, indiferent că sunt verzi sau galbeni, mustesc de zeamă și pârâie de copți ce sunt. Pepeni proaspăt culeși din câmp, cu miros de pământ reavăn, vânduți de oameni bronzați în soarele aspru al verii caniculare, cu mâini bătătorite și suflete mari.
Luna august – numită în popor drept “Gustar” sau “Secelar” este cea mai bogată din an în recolte de tot felul de legume, fructe și grâne. Tarabele producătorilor și comercianților din Piața Centrală “Sfântul Gheorghe” din municipiul Piatra-Neamț abundă acum de tot felul de legume și fructe, la mare căutare fiind, pe lângă pepeni, murele, zmeura, afinele, porumbul de fiert și copt, cu bob galben plin de lapte. Au apărut și prunele bune de mâncat proaspete, de făcut compot sau gemuri pentru cămările iernii și așa zișii struguri de masă. Toate aceste fructe specifice lunii lui Gustar sunt aduse direct din câmp, de la fermele producătorilor, în piață și încă mai poartă în coaja lor urma ogorului, a pământului reavăn de pe care au fost culese. Producătorii și comercianții din piața centrală vă așteaptă să degustați și cele mai proaspete fructe de pădure, culese și așezate cu grijă pe tarabe.
Cum alegi un pepene copt și dulce
Pepenele verde (Citrullus lanatus) este un fruct gustos și zemos din familia Cucurbitaceae, originar din Africa. Acesta conține aproximativ 92% apă, fiind ideal pentru hidratare pe timp de vară. Este bogat în vitamina C, vitamina A și licopen, un antioxidant puternic care protejează sănătatea inimii și a pielii.
– Hidratare intensă: Datorită conținutului ridicat de apă, ajută la menținerea echilibrului hidric.
– Calorii puține: Este excelent în diete, având un aport caloric redus.
Sănătatea pielii: Vitaminele A și C susțin producția de colagen și repararea celulelor.
– Pata de coacere: Caută o pată galben-crem sau aurie pe partea unde pepenele a stat pe pământ. Dacă este albă sau verde, fructul a fost cules prea devreme.
– Sunetul la lovire: Lovește ușor pepenele cu palma sau degetele. Un sunet profund și gol (ca un ecou) indică un fruct plin de suc. Un sunet ascuțit înseamnă că este crud, iar unul înfundat înseamnă că este trecut.
– Codița: Alege un pepene cu codița uscată și maronie. O codiță verde și flexibilă arată că fructul a fost tăiat recent și nu s-a copt complet pe vrej.
– Rețeaua de „zgârieturi”: Liniile sau petele maronii, asemănătoare unei pânze de păianjen, arată că albinele au polenizat des floarea. Cu cât sunt mai multe, cu atât este mai dulce.
– Greutatea: Ridică pepenele în mână. Trebuie să pară mai greu decât sugerează mărimea lui, semn că este plin de apă și zemos.
– Forma: Optează pentru pepeni uniformi, simetrici, rotunzi sau ovali. Formele neregulate pot indica o udare inconstantă în timpul creșterii.
– Coaja: Trebuie să fie mată, nu lucioasă. Coaja lucioasă este adesea un semn că pepenele este încă necopt.
Afinele – cele mai multe beneficii pentru sănătate
Afinele (Vaccinium myrtillus) sunt considerate printre cele mai sănătoase fructe datorită conținutului ridicat de antioxidanți, în special antocianine, care le oferă și culoarea albastră specifică. Acestea au un aport caloric foarte mic, dar sunt extrem de bogate în nutrienți esențiali precum vitamina C, vitamina K, mangan și fibre.
Cele mai importante beneficii pentru sănătate sunt următoarele:
– Protecție antioxidantă: Combat radicalii liberi, reducând stresul oxidativ din organism.
– Sănătatea cardiovasculară: Ajută la reglarea tensiunii arteriale și reduc nivelul de colesterol LDL „rău”.
– Funcția cognitivă: Îmbunătățesc memoria, protejează creierul împotriva îmbătrânirii și susțin concentrarea.
– Controlul glicemiei: Îmbunătățesc sensibilitatea la insulină, fiind excelente pentru prevenirea și managementul diabetului de tip 2.
– Sănătatea ochilor: Antocianinele protejează retina și pot îmbunătăți acuitatea vizuală pe timp de noapte.
– Imunitate puternică: Conținutul mare de vitamina C stimulează producția de celule imunitare.
– Sănătatea digestivă: Fibrele din compoziție previn constipația și susțin un microbiom intestinal sănătos.
Tradiții și obiceiuri în Moldova de Gustar
Strugurii se duc la biserică pe 6 august, de sărbătoarea Schimbarea la Față a Domnului, când se face „coliva de struguri”, pentru a fi sfințiți și dați de pomană, tradiție care marchează dezlegarea consumului din noua recoltă și binecuvântarea ogoarelor. În Moldova, luna august este numită popular Gustar, tocmai pentru că acum se coc și se „gustă” primele roade bogate ale verii târzii: struguri, prune, mere, pere și pepeni. Tradițiile legate de fructe în această perioadă marchează trecerea de la vară la toamnă și respectarea principiului spiritual „întâi lui Dumnezeu, apoi nouă”, fiind celebrate prin sfințiri la biserică și obiceiuri rituale de înfruptat. Una dintre cele mai frumoase sărbători religioase din Moldova este Adormirea Maicii Domnului sau Sântămaria Mare, ce se sărbătorește pe 15 august. Femeile duc dis-de-dimineață la biserică coșuri cu struguri, prune, pere și faguri de miere. După sfințire, o parte se dă de pomană pentru sufletele celor adormiți, iar restul se mănâncă acasă, în familie, alături de cei dragi. Foarte multe localități din Moldova au hramul lăcașurilor de cult exact de Sfânta Maria Mare.
Mesele festive din gospodării sunt pline de fructele proaspete ale sezonului oferite oaspeților veniți să se veselească împreună, sărbătorind astfel, de fapt, recolta bogată. O altă sărbătoare creștină, respectată cu sfințenie de bătrânii satului este Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august). Față de alte sărbători, aceasta este una marcată de tristețe. Este o zi de post aspru, în tradiția moldovenească se ține post negru sau cu apă și struguri, dar există o mare superstiție legată de forma fructelor. Se ocolește consumul de fructe și legume roșii sau rotunde (mere, pepeni, prune) care amintesc prin formă de tăierea capului Botezătorului sau de culoarea sângelui. Indiferent dacă faceți parte dintre cei ce respectă aceste frumoase tradiții și obiceiuri moldovenești sau nu, adevărul simplu că în luna august găsiți pe piață unele dintre cele mai căutate fructe din sezonul de vară, care urmează să se încheie, este în sine un îndemn de a veni la Piața Centrală Sf. Gheorghe. Vă așteptăm să degustați un strugure sau un pepene, să vă umpleți nările de miresmele verii pe sfârșite și să stați la o vorbă cu oamenii din spatele tarabelor. Poveștile verii vă așteaptă în piață!
Angela Croitoru
Mesagerul Bacău Peste 530 de șoferi vitezomani amendați și 22 de permise reținute de polițiștii din Bacău, într-o săptămână
ZCH Ministerul Apărării Naționale comunică: Țintă aeriană detectată la nord de Roman. RO-Alert transmis în cinci județe din Moldova
NewsEdge Dunărea intră într-o perioadă dificilă. Debitul ar putea coborî la 1.300 m³/s
BusinessEdge Societățile de investiții imobiliare promit dividende stabile și lichiditate rapidă. De ce ezită România să adopte modelul REIT



