Actualizare: Dan Oniciuc, consilier PNL ne-a transmis că și-a retras cererea de demisie din Consiliul Local Piatra Neamț
Știre inițială: Chiar dacă aleșii locali din țară au primit asigurarea că vor fi amnistiați dacă rămân pe funcțiile pe care le au – consilier și funcție plătită la stat – în Primăria Piatra Neamț și în Consiliul Local s-au produs schimbări importante. Practic, au fost înregistrate două demisii din funcția de consilier local, până la termenul limită- 25 august 2026, ora 0:00, au fost înregistrate la Registratura Primăriei Municipiului Piatra-Neamț următoarele demisii:
- Prof. Grigoruță Oniciuc (PNL), consilier municipal la Piatra-Neamț, care îndeplinește și funcția de director al Colegiului Național “Petru Rareș” Piatra-Neamț a optat, prin demisie din CL Piatra-Neamț, pentru a rămâne managerul colegiului.
- Vlădut Toma (SOS), care apoi a revenit asupra deciziei și a rămas în consiliul local.
În sens invers, adică au ales să rămână consilieri locali și să părăsească funcția de consilieri la cabinetul demnitarilor din instituție, au demisionat ( termen neagreat, în condițiile în care cel de suspendare a contractului poate fi mai permisiv pentru o eventuală revenire) următorii consilieri locali:
- Prof. Liviu Lungu (PSD) fost consilier personal la cabinetul primarului Adrian Niță;
- Carmen Chihai (PSD) fost consilier personal al viceprimarului Cristian Sauciuc;
- Carmen Dolhescu (AUR) – fost consilier personal la cabinetul viceprimarului Marius Apopei (AUR);
- Ștefan Vornicu (AUR) – fost consilier personal la cabinetul viceprimarului Marius Apopei (AUR).
Angela Croitoru
Operațiunea JUPITER a ajuns la Moinești: un bărbat reținut, arme supuse autorizării și arbalete interzise ridicate de polițiști- Ultima oră! DAN AIR mută temporar toate operațiunile de pe Aeroportul Bacău pe Aeroportul Otopeni
- Patru firme de catering fără autorizație, închise în urma controalelor DSVSA Bacău
- Foto/Cu doar 22 lei/zi, meniu de 5 stele pentru pacienții Spitalului Buhuși. Ce spune ministrul Sănătății
- Banii pentru alocații și indemnizații ajung mai devreme în noiembrie. Calendarul plăților
Noi detalii despre operațiunea Jupiter în regiunea de Nord-Est- Condiție de bază pentru majorarea sumelor destinate copiilor cu CES
- Suceava. PSD schimbă un profesor de sport cu altul la conducerea Inspectoratului General Școlar
- 46 milioane de euro finanțare europeană pentru învățământul profesional și tehnic
- Primarul comunei Dămuc, Anton Covasan, acuzat de obținere ilegală de fonduri și abuz în serviciu





