Inspectoratul Școlar al Județului (ISJ) Neamț a publicat luni, 17 august 2026, potrivit calendarului oficial, Lista funcțiilor de director și directori adjuncți ce vor fi scoase la concurs la unitățile de învățământ preuniversitar din județul Neamț.
Pe lista respectivă regăsim 116 posturi de directori plini și 53 de posturi de adjuncți.
Lista integrală o puteți accesa mai jos.
Toate aceste funcții de directori de unități de învățământ vor fi ocupate, în baza acestui concurs, începând cu luna ianuarie a anului 2027, până atunci rămân pe funcții directorii cu statut interimar numiți în ultima perioadă.
Reamintim cititorilor noștri că un astfel de concurs nu a mai fost organizat din anul școlar 2021- 2022, motivul invocat an de an fiind faptul că nu exista o metodologie în baza căruia să fie organizat.
De fapt, toate aceste tergiversări au condus la numiri de directori interimari plini și adjuncți, mulți dintre ei cu carnet de partid, într-unul dintre partidele aflate la putere în ultimii ani: PSD, PNL sau USR.
Conform calendarului anunțat de Ministerul Educației și Cercetării, principalele etape ale concursului sunt:
-17 august 2026 – publicarea funcțiilor vacante de director și director adjunct pentru care se organizează
concurs;
-14 septembrie – 2 octombrie 2026 – depunerea dosarelor de înscriere;
-13 octombrie 2026 – desfășurarea probei pentru evaluarea competențelor și afișarea rezultatelor;
-20 octombrie 2026 – desfășurarea probei scrise și afișarea rezultatelor;
-23 octombrie – 4 noiembrie 2026 – evaluarea administrativă a proiectelor planurilor manageriale și a
proiectelor planurilor de acțiune;
-12 – 27 noiembrie 2026 – desfășurarea probei de interviu;
-9 decembrie 2026 – afișarea rezultatelor finale ale concursului.
Angela Croitoru
Dărmănești: Manifestări dedicate Zilei Armatei Române și eroilor neamului- Noi reguli pentru utilizatorii OLX România: din 16 noiembrie platforma interzice unele categorii de produse
- Cum să fii „student pentru 3 zile” la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău: o provocare pentru elevii claselor a XI-a și a XII-a
- Românii cu venituri mici pot cere sprijin pentru încălzire și energie. Cine poate solicita ajutorul și ce sume poate primi
- Zâmbete, aplauze și mult curaj: peste 60 de prichindei din Bacău au învățat siguranța prin joc alături de jandarmi
Programul „Școala Altfel” a adus elevi la Piața Centrală- Când sunt obligatorii anvelopele de iarnă – precizări RAR
- Piatra Neamț. Un magazin s-a ales cu amendă și activitatea suspendată pentru pentru vânzarea țigărilor electronice către minori
- Tânăr reținut după ce și-ar fi agresat tatăl
- Vizita Ambasadorului Indiei în România, în județul Neamț. Dialog pentru dezvoltarea relațiilor economice și atragerea de investiții





