Actualizare: după ce echipei de la Mesagerul de Neamț i s-a interzis accesul la cererea celor veniți în control, am încercat să aflam mai multe amănunte. Ideea este că acolo ar fi cazate persoane relocate de la Păstrăveni, care ar fi fost transferate. Locația a fost deja verificată de cei de la Primăria Alexandru cel Bun și nu au fost găsite nereguli, iar persoanele de la Păstrăveni sunt din categoria celor care trebuie reinstituționalizate, care pot închiria o locuință pe bază de contract între proprietar și probabil DGASPC. Ori, în acest caz nu este nevoie de o autorizație de funcționare, o licențiere. Vorbim strict despre aceste persoane venite de la Păstrăveni, care la momentul semnării contractului au fost asistați și la vremea aceea nu existau alți locatari în clădire. Dacă între timp lucrurile s-au schimbat, vom afla în urma controlului care trebuia, ne-am convins-, să fie unul foarte discret.
Vă tinem la curent în măsura în care conducerea comandoului de control va face publice date sau cel care se ocupă de clădire va da lămuriri.
Știrea inițială. O impresionantă desfășurare de forțe ale autorităților combinate, Prefectură, Poliție, ISU, Protecția Consumatorului, AJPIS se află în acest moment în zona Ursuleți din Piatra Neamț în fața unei clădiri la fel de impresionante ca și delegația.
Printre cei prezenți o remarcăm chiar pe doamna prefect al județului Neamț, Maria Apostol și pe Mihaela Alungulesei, de la AJPIS Neamț. Având în vedere componența grupului, cel mai probabil este vorba despre bănuiala că în respectiva locație ar fi cazate / îngrijite persoane vulnerabile fără a avea autorizație de funcționare. Se pare că există bănuiala că acolo și-ar desfășura activitatea un cămin de seniori cu titulatura Sf. Filip Piatra Neamț, unde deja s-ar face publicitate pentru locurile disponibile existente.
Propietarul clădirii a sosit la fața locului și în legătură cu prezența echipei nostre, ne-a comunicat că, la cererea autorităților, ne roagă să nu intrăm.
M.N.

Parteneri
Mesagerul Bacău
Mare atenție ce cumpărați! Un băcăuan a fost amendat cu 11.000 de lei pentru rablele abandonate de fostul proprietar pe terenul cumpărat
ZCH
Suceava. Bărbat arestat pentru acuze de agresiune sexuală, trafic de minori și viol
NewsEdge
52% dintre atacurile ransomware au loc în weekenduri sau de sărbători. Specialiștii cyber_folks avertizează: companiile, și mai expuse în perioada concediilor
BusinessEdge
Val de scăderi pe bursele asiatice după declinul din tehnologie. Acțiunile producătorilor de cipuri coboară cu aproape 10%




