Postul de director general al Casei de Asigurări de Sănătate Neamț este scos din nou la concurs după ce la sesiunea din luna iunie nu a fost adjudecat (amănunte aici ). Anunțul a fost făcut de Casa Națională de Asigurări de Sănătate și vizează 20 de unități județene din toată țara. „Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) organizează concurs pentru ocuparea posturilor vacante de director general al caselor de asigurări de sănătate Brăila, Caraș Severin, Călărași, Covasna, Dolj, Galați, Giurgiu, Hunedoara, Ialomița, Ilfov, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui și al Casei Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești (CAS AOPSNAJ)”, conform CNAS.
Potențialii candidați pot depune dosarele de înscriere până pe data de 3 septembrie, iar rezultatele selecției dosarelor, pe baza îndeplinirii condițiilor de participare la concurs, vor fi anunțate pe 8 septembrie. Eventualele contestații se vor soluționa până pe 10 septembrie. Urmează proba scrisă a concursului care este programată la data de 22 septembrie, iar ultima probă, interviul, va avea loc pe 28 septembrie. Informații suplimentare referitoare la condiții, documentele pentru dosarele de înscriere sau bibliografia concursului sunt pe site-ul instituției https://cnas.ro/.
Reamintim că aceasta este a doua etapă de ocupare prin concurs a posturilor de directori generali ai caselor de asigurări de sănătate. În prima etapă, care a avut loc în luna iunie, s-au ocupat posturile de conducere de la alte 23 de case de asigurări de sănătate. Atunci singurul candidat înscris în concurs pentru instituția din Neamț a fost actualul director general al Casei Județene de Asigurări de Sănătate, Nadia Harpa. La proba scrisă a obținut 66 de puncte, mai puțin cu 4 puncte față de minimul pentru a fi declarată admisă (amănunte aici ). Declarația dată la vremea respectivă pentru mesagerulneamt.ro a fost destul de ambiguă, nu a precizat clar dacă se va mai înscrie sau nu la un nou concurs: “Nu am depus contestație. Am fost la acest concurs din dorința de a mă testa. Am fost, m-am testat, mi-a plăcut, dar nu merg mai departe! Nu era ceva ce mi-aș fi dorit cu adevărat!”, a declarat Nadia Harpa.
(G. S.)

Mesagerul Bacău FELICITĂRI! O elevă din Bacău a obținut cel mai mare punctaj din țară la fizică și va reprezenta România la Olimpiada Internațională de Științe pentru Juniori
ZCH Roman. Un tânăr a fost reținut după retururi fictive la Easybox
NewsEdge Liderul extremei drepte franceze este acuzat de o publicație că ar fi făcut comentarii antisemite. Bardella neagă și depune plângere pentru calomnie
BusinessEdge Foraj Sonde Videle preia integral Raffles Energy. Compania controlează două firme românești din sectorul gazelor și energiei electrice





