Criza apei în zona Târgu-Neamț a scos la iveală și propuneri care, indiferent de autorul lor sau de gradul de seriozitate tehnică, ar trebui măcar analizate de specialiști. Constantin Matasă Jr., primarul comunei Grumăzești, susține că a prezentat încă din 2023 și 2025 o variantă de intervenție rapidă: introducerea unei conducte noi, din polietilenă, în interiorul conductei metalice existente.
Grumăzești, comuna familiei Matasă și a fugarului Ionel Arsene
Propunerea vine de la un primar aflat în atenția organelor judiciare. Constantin Matasă Jr. este cercetat în mai multe dosare penale și se află sub control judiciar. În spațiul public au apărut și informații privind verificări legate de respectarea obligațiilor impuse prin această măsură. Până la pronunțarea unei hotărâri definitive, acesta beneficiază de prezumția de nevinovăție.
Grumăzești este și localitatea din care a plecat spre politica județeană Ionel Arsene, fost președinte al Consiliului Județean Neamț și fost parlamentar PSD. Condamnat definitiv pentru corupție, Arsene a părăsit România înainte de executarea pedepsei și se află în Italia, în timp ce autoritățile române urmăresc punerea în executare a mandatului de condamnare.
După postarea lui Matasă Jr., în spațiul public au apărut deja întrebări dacă propunerea îi aparține exclusiv primarului sau dacă aceasta se înscrie într-un nou episod al confruntării politice cu actuala conducere de la CJ Neamț, condusă de Daniel Vasilică Harpa, succesorul lui Ionel Arsene și în fruntea organizației județene PSD. Dacă acest lucru este o speculație politică, soluția propusă trebuie judecată exclusiv prin prisma fezabilității sale tehnice.
Soluția „țeavă în țeavă” pentru alimentarea cu apă
Potrivit primarului, varianta ar consta în introducerea unei conducte noi, din material plastic destinat transportului apei sub presiune, în interiorul conductei metalice existente. Matasă susține că, în funcție de concluziile unei expertize tehnice, ar putea fi analizată instalarea unei conducte cu diametrul de aproximativ 500–550 milimetri, acolo unde dimensiunile și starea conductei actuale permit acest lucru.
„Nu trebuie să spunem din birou «nu se poate». Trebuie să spunem «haideți să verificăm dacă se poate»”, afirmă primarul. El consideră că infrastructura existentă ar putea fi folosită drept traseu pentru noua conductă, reducând, acolo unde este posibil, săpăturile pe distanțe mari.
Lucrări din mai multe puncte
Matasă susține că intervenția ar putea fi organizată pe mai multe fronturi, folosind căminele de vizitare existente. Echipele ar putea lucra simultan dinspre Târgu-Neamț și Timișești, iar îmbinarea tronsoanelor ar urma să fie realizată progresiv.
Primarul afirmă și că APASERV ar dispune de echipamente pentru sudura conductelor din polietilenă. Dacă acestea nu sunt suficiente, spune el, ar trebui analizată cumpărarea unor utilaje suplimentare.
El afirmă că va prezenta și o estimare de cost, precizând totodată că valorile reale pot fi stabilite numai prin proiectare, expertiză tehnică și procedurile legale și avansează ideea unei contribuții financiare a localităților beneficiare, dacă legislația permite un asemenea mecanism.
„Nu spun să fie abandonat proiectul mare. Dar, între timp, oamenii trebuie să aibă apă”, susține primarul.
Propunerea va fi pe biroul prefectului
Primarul comunei Grumăzești a anunțat că va merge în audiență la prefectul județului Neamț pentru a prezenta această soluție și alte măsuri pe care le consideră urgente. El solicită ca varianta să fie analizată public de specialiști, cu documente, calcule și argumente tehnice.
„Nu vreau scandal. Vreau rezultate. Nu vreau aplauze. Vreau apă la robinet”, transmite Constantin Matasă Jr.
Valentin Bălănescu

Mesagerul Bacău Performanță de răsunet la Doha: Cosmina Pană (CSM Bacău) este dublă vicecampioană mondială universitară la haltere
ZCH Plățile cash, limitate la 10.000 de euro în UE, din iulie 2027. Ce trebuie să știe românii
NewsEdge Donald Trump salută victoria istorică a partidului populist din Germania după alegerile din Saxonia-Anhalt
BusinessEdge Societățile de investiții imobiliare promit dividende stabile și lichiditate rapidă. De ce ezită România să adopte modelul REIT



