Șapte persoane au fost reținute, iar față de o a opta a fost dispusă măsura controlului judiciar, în dosarul de criminalitate organizată și contrabandă cu țigarete instrumentat de DIICOT – Biroul Teritorial Neamț. Măsurile au fost luate astăzi, 14 august, după cele 60 de percheziții desfășurate ieri în județele Neamț, Iași și Suceava.
În dosar sunt efectuate cercetări pentru constituirea unui grup infracțional organizat și contrabandă asimilată în formă continuată. Potrivit datelor făcute publice anterior de anchetatori, două grupări care ar fi activat începând din 2024, respectiv 2025, ar fi avut legături cu zona Târgu-Neamț și ar fi fost implicate în comercializarea de țigarete de contrabandă inclusiv în afara țării.

Aproape 800.000 de țigarete și sume importante de bani
În urma descinderilor, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Neamț și procurorii DIICOT au ridicat aproximativ 798.000 de țigarete, dar și importante sume de bani: 415.610 lei, 40.585 de euro, 9.905 lire sterline și 212 dolari americani.
Anchetatorii au mai indisponibilizat carduri bancare, un lingou de aur de 20 de grame, șase stații de emisie-recepție, două sisteme video de tip DVR, un dispozitiv de identificare tip baliză și un AIR-tag.
De asemenea, au fost ridicate 14 plăcuțe de înmatriculare, înscrisuri și dispozitive de stocare a datelor. În cadrul acțiunii au mai fost descoperite peste 47.000 de articole și produse pirotehnice, precum și alte mijloace de probă. Patru autovehicule au fost indisponibilizate.
Descinderi și în Agapia
Potrivit unor informații obținute de redacție, unul dintre punctele în care s-au desfășurat verificări în cadrul acțiunii de joi ar fi fost în localitatea Agapia. Din primele date, ancheta ar fi vizat un întreprinzător local, proprietarul unei afaceri fără legătură directă cu vânzarea de țigarete.
Sursele consultate susțin că locul ar fi putut fi folosit pentru lăsarea unor autoturisme peste noapte sau pentru mai multe zile, fără ca acest lucru să atragă atenția. Aceste aspecte nu au fost confirmate oficial de anchetatori.
Propunere de arestare preventivă
În cursul zilei de 14 august, procurorii au sesizat judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul Neamț cu propunere de arestare preventivă pentru cele șapte persoane reținute.
Acțiunea a fost sprijinită de structuri de combatere a criminalității organizate din mai multe județe, de polițiști ai IPJ Neamț și de jandarmi.
Persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile și garanțiile prevăzute de legislația procesual penală.
M.N.
Video/Controale drastice în școlile din Bacău după focarul de toxiinfecție de la Căiuți: șase firme de catering suspendate și amenzi uriașe în programul „Masă Sănătoasă”- Video/UMB a depășit pragul de 71% pe lotul Săucești- Trifești din A7. Se lucrează la finisaje și sisteme inteligente
- Atenție, șoferi! Circulație închisă parțial pe Aleea Parcului timp de 45 de zile pentru lucrări de canalizare
- Dărmănești: Manifestări dedicate Zilei Armatei Române și eroilor neamului
- Noi reguli pentru utilizatorii OLX România: din 16 noiembrie platforma interzice unele categorii de produse
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, reținut într-un dosar de agresiuni sexuale asupra unor studente- Imagini aeriene de pe șantierul A7 Bacău – Pașcani. Cum au avansat lucrările pe lotul Săucești – Trifești
- DNA l-a reținut pe fostul șef de la Permise Neamț – Lucian-Nicolae Gabur a fost plasat sub control judiciar pe cauțiune
- CONAF: România creează afaceri. De ce nu reușește să aibă suficiente companii competitive?
- VIDEO Lucrări la Autostrada Moldovei (A7): pe ploaie, la unul dintre podurile din comuna Dulcești (Neamț)




