Andrei Munteanu, unul dintre cei doi fii ai fostului deputat Ioan Munteanu, a fost găsit decedat la un punct de lucru pe care îl avea în comuna Miroslava, județul Iași.
Poliția a fost sesizată prin 112, în data de 3 august. La fața locului, polițiștii au identificat un bărbat de 50 de ani, decedat. Potrivit IPJ Iași, pe corpul acestuia nu au fost observate urme vizibile de violență.
Anchetatorii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă și au dispus efectuarea autopsiei, pentru stabilirea cauzei exacte a decesului. Până la finalizarea raportului medico-legal, circumstanțele în care s-a produs tragedia nu sunt cunoscute.
Andrei Munteanu a fost administrator în mai multe firme, unele dintre acestea confruntându-se, de-a lungul timpului, cu dificultăți financiare. În comuna Miroslava, acesta avea concesionat un teren pe care urma să fie realizat un parc fotovoltaic. În zonă ar mai exista un teren pe care funcționa o balastieră.
Cercetările sunt în desfășurare.
M.N.
Dorința lui Benea se materializeză la Slănic Moldova: AUR preia Primăria cu sprijin PSD . Andrei Șerban, fost PSD, revine la conducerea orașului după 10 ani- Bazinul de înot Bacău introduce un tarif special de 10 lei pentru pensionari
- Conducere nouă la IȘJ Bacău: Ana-Maria Egarmin revine ca inspector general. Municipiul impune adjunctele!
- Omagiu adus „Zeiței de la Montreal” chiar de ziua ei, la Gala „Bacău- personalități ale locului”
- Percheziții în Bacău și în țară: Operațiunea „JUPITER 6” a început cu 202 percheziții și prejudicii de milioane de euro
Ziua Vânătorilor de Munte, ceremonie militară la mausoleul de pe culmea Pleșu din Târgu Neamț- FOTO. 135.000 de cartușe de vânătoare, oprite la Albița. Transportul către Republica Moldova nu avea avizele necesare
- Botoșani. Operațiunea Jupiter: percheziții într-un dosar penal de furt calificat, delapidare și abuz în serviciu
- JUPITER 6 în Neamț: părinți acuzați de abuzarea copiilor, percheziții pe arme și muniții
- Neamț. Știre actualizată. „Descoperire macabră la Alexandru cel Bun”





