O coadă de aproximativ 2 kilometri, întinsă din centrul comunei Vânători-Neamț până la intersecția cu Humulești, a putut fi observată în această după-amiază de participanții la trafic.
Sute de autoturisme care se deplasau dinspre Vânători-Neamț spre Humulești au circulat bară la bară, șoferii fiind nevoiți să oprească din câțiva metri în câțiva metri, pe o distanță de aproximativ doi kilometri.
Situația pare să aibă însă și o explicație. În fața acestui șir de mașini s-a aflat un cortegiu funerar, format din membri ai unei familii din comunitatea romă din Vânători-Neamț, care s-au deplasat din centrul comunei către cimitirul din Humulești.
Deplasarea cortegiului pe un drum național a dus la încetinirea considerabilă a traficului și la formarea unei coloane impresionante de autoturisme în spatele acestuia.
Rămâne de clarificat dacă pentru deplasarea cortegiului funerar pe drumul național a existat aprobarea Poliției și dacă au fost luate măsurile necesare pentru dirijarea și fluidizarea traficului.
O altă întrebare legitimă este ce s-ar fi întâmplat dacă, în acel moment, în coloana formată pe cei aproximativ doi kilometri s-ar fi aflat o ambulanță, o mașină de pompieri sau un alt echipaj de intervenție aflat în drum spre o situație de urgență.
Dincolo de situația punctuală de astăzi, astfel de incidente ridică o problemă mai amplă: respectarea regulilor de circulație și modul în care autoritățile gestionează situațiile care pot afecta traficul pe unul dintre cele mai circulate drumuri din zonă.
Dacă legislația permite desfășurarea unor astfel de cortegii pe drumurile naționale, în condițiile în care traficul este blocat pe kilometri întregi, atunci poate ar fi necesară o explicație publică din partea autorităților. Dacă nu permite, atunci întrebarea este de ce regulile nu sunt respectate.
Sfidarea regulilor, cu acceptul tacit al autorităților, riscă să devină o normalitate în zona Târgu-Neamț.
C.T.S
(Foto/Video)/UMB dă ritmul pe Autostrada Moldovei: constructorul român se apropie cu asfaltul de nodul rutier Roman-Sud- Angajări la SJU Bacău: 26 de posturi vacante scoase la concurs pe perioadă nedeterminată. Dosarele se depun până pe 17 noiembrie!
- Bacău/Lista școlilor care primesc finanțarea “PRIMII” pentru reducerea abandonului școlar
- Haos pentru pasagerii DAN AIR după ce NETOPIA a blocat banii de bilete. Cum se pot recupera banii
- Este oficial: Proprietarii cu balcoane închise ilegal scapă de impozitul dublu și taxele înzecite
Percheziții la un depozit de lemne din Tazlău- Prinsă cu mâna în contul primăriei! O contabilă din Neamț a furat peste 380.000 de lei folosind semnătura electronică a primarului! A fost trimisă direct în arest!
- Descinderi la Suceava și București – au fost găsite ceasuri și bijuterii de lux de 500.000 de euro
- În atenția conducătorilor auto – acțiune în sistem RELEU pe DN 2
- Cinci minori și un tânăr de 18 ani acuzați că au agresat un bărbat din Târgu Neamț și ar fi furat 600 de euro




