Un imobil situat pe strada Ștefan cel Mare din Piatra Neamț, care-i clasat ca monument istoric de interes local, a fost scos la vânzare de proprietar, dar pentru a-l înstrăina trebuie efectuată o procedură obligatorie, dat fiind statutul clădirii construite acum aproape un secol, mai exact în anul 1929.
Este vorba despre Vila Eliza, pentru care s-a cerut, încă o dată, exercitarea dreptului de preempțiune de către Consiliul Județean. Pentru acest lucru a fost întocmit un proiect de hotărâre, care a fost discutat în ședința de ieri, 27 august 2026, a legislativului nemțean.
„Potrivit prevederilor legale, construcția nu poate fi înstrăinată pe piața liberă fără parcurgerea procedurii speciale, privind exercitarea dreptului de preempțiune de către autoritățile administrației publice locale și centrale. Prețul este de 700.000 de euro, față de 900.000 cât era inițial”, se arată în proiectul Consiliului Județean.
La întrunirea de ieri, legislativul a aprobat neexercitarea dreptului menționat, argumentându-se că bugetul nu cuprinde sumele pentru angajarea unor astfel de achiții; contextul bugetar dificil, caracterizat prin necesitatea adoptării unor măsuri de prudență și austeritate în gestionarea fondurilor publice și inexistența, la acest moment, a unei destinații clalare, concrete și imediate pentru imobilul în cauză.
Proprietarul clădirii a mai cerut, în luna aprilie a acestui an, Consiliului Județean același lucru, dar răspunsul a fost tot neexercitarea. Vila Eliza din Piatra Neamț are opt camere, patru băi, 460 de metri pătrați suprafață utilă, 750 de metri pătrați suprafață construită, fiind prevăzută și cu garaj. La un moment dat, pe ea ce cerea suma de 999.000 de euro.
Dan Sofronia
Spitalul Județean de Urgență Bacău, în top 5 național la evaluarea serviciilor medicale și pe primul loc la numărul de pacienți respondenți- Programul Rabla se relansează: 35,4 milioane de lei pentru mașini noi
- Olimpica Bacăului: Delia Aștefănoaie reprezintă România la Jocurile Olimpice de Tineret Dakar 2026
- Dosarul „Sexgate cu politicieni”, transpus pe scenă la Bacău. „Cazul Epstein de România”, un spectacol ”true story” pe care trebuie să-l vezi
- 151 de ani de la nașterea Reginei Maria: „Leoaica” din inima României Mari
Bacău. Incendiu la un adăpost de animale din localitatea Ghimeș-Făget- Pe 31 octombrie nu se pot face programări la RAR – sunt lucrări de mentenanță a infrastructurii IT
- UE amână cu un an interdicțiile naționale privind accesul copiilor la social media. Ce urmează și care ar trebui să fie principiile legii
- Suceava. Trafic blocat la Pojorâta după un accident de circulație
- Botoșani. Bijuterii de 1.732.000 de lei găsite de polițiști în urma unor percheziții domiciliare




