Actualizare 22 septembrie: Călin Georgescu a fost pus sub control judiciar de Tribunalul București. Procurorii au cerut arestarea preventivă a fostul candidat la prezidențiale dar instanța a ales să impună cea mai blândă măsură preventivă, mai ales în condițiile în care Călin Georgescu era deja sub control judiciar într-un alt dosar.
Actualizare. Călin Georgescu, reținut pentru 24 de ore!
Știre inițială. Fostul candidat la alegerile prezidențiale din noiembrie 2024, Călin Georgescu, a fost ridicat luni dimineață din trafic și dus la perchezițiile care îl vizează, potrivit informațiilor publicate de G4Media ( citește aici și aici). Acțiunea are loc într-un dosar DIICOT privind constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.
Conform surselor citate de G4Media, Călin Georgescu a fost oprit în Otopeni, în timp ce se îndrepta către o sală de sport și bazin de înot, după care s-a întors la locuința sa din Mogoșoaia pentru a asista la percheziții. În același dosar ar fi fost ridicat și omul de afaceri Ionel Rusen.
DIICOT nu a indicat numele persoanelor cercetate în comunicatul transmis luni, 21 septembrie 2026. Procurorii au precizat însă că au fost puse în executare cinci mandate de percheziție domiciliară în București și în localitățile Mogoșoaia, Ciolpani și Buftea, într-o cauză care privește trei persoane: doi cetățeni români, de 64 și 47 de ani, și un cetățean italian, în vârstă de 56 de ani.
Potrivit comunicatului, anchetatorii susțin că, în septembrie 2021, cei trei ar fi constituit un grup infracțional organizat, coordonat de un cetățean român în vârstă de 64 de ani. Grupul ar fi acționat în România și Marea Britanie pentru obținerea unor foloase patrimoniale injuste.
În scenariul prezentat de procurori, liderul grupului i-ar fi prezentat pe ceilalți membri drept oameni de afaceri prosperi, administratori ai unor firme din străinătate care ar fi avut disponibilități financiare pentru a credita antreprenori români. Finanțările ar fi fost condiționate de depunerea unor garanții bănești.
Anchetatorii arată că o persoană vătămată ar fi fost convinsă, în cadrul unor întâlniri desfășurate în București și județul Argeș, apoi în Marea Britanie, că poate obține o finanțare de 6 milioane de euro de la o instituție bancară. În acest context, victima ar fi transferat peste un milion de euro drept garanție.
Ulterior, susțin procurorii, i s-ar fi transmis că împrumutul poate fi majorat la 15 milioane de euro, dacă este depusă o garanție suplimentară. Persoana vătămată ar fi transferat încă 100.000 de euro, prejudiciul total fiind estimat la peste 1,1 milioane de euro.
Audierile au loc la sediul central al DIICOT, iar acțiunea este sprijinită de jandarmii Brigăzii Speciale de Intervenție.
Mesagerul de Neamț va reveni cu informații oficiale privind eventualele măsuri dispuse după audieri și cu precizări ale persoanelor vizate. (M.N.)
Video/UMB forțează deschiderea a 49 km din A7: Lotul 1 Bacău – Pașcani a atins 77%. Se montează deja elementele de siguranță la Filipești- Zborurile DAN AIR de pe Aeroportul Bacău, în pericol de blocare totală: ultimatum de la ROMATSA și datorii de peste 1,3 milioane de lei
- Senatorul Sebastian Cernic: „Bacăul are voce în conducerea USR!”
- Doi răniți cu arsuri la față și mâini, în urma unui incendiu violent izbucnit în această dimineață la Oituz
- Dorința lui Benea se materializeză la Slănic Moldova: AUR preia Primăria cu sprijin PSD . Andrei Șerban, fost PSD, revine la conducerea orașului după 10 ani
Șase percheziții în Neamț: armă deținută fără drept și peste 70 de cartușe, ridicate de polițiști- Bacău. Două pistoale cu aer comprimat, descoperite în urma unor percheziții
- Eduard-Andrei Popica, instaurat din nou prefect de Vaslui: relațiile politice și controversele din trecut
- Botoșani. Șase mandate de percheziție la Spitalul Județean – personalul ar fi sustras medicație cu regim special
- Iași. Accident feroviar mortal la Hălăucești




