AFC Odorheiu Secuiesc este gruparea cu care se va confrunta SCM Ceahlăul în etapa a patra din campionatul de fotbal al Ligii 3, Seria 1. Meciul de la Piatra Neamț este programat pe data de 19 septembrie, de la ora 17.00, conducerea gazdelor sperâd că duelul va aduce primele puncte, în celelalte runde fiind doar înfrângeri.
„Secuii” au reușit să nu piardă etapele trecute, acumulând 5 puncte, în timp ce Ceahlăul are o linie de clasament extrem de proastă, 0 puncte, golaveraj -10 și este pe ultima poziție din seria în care mai sunt alte unsprezece cluburi.
„După evoluția încurajatoare de la Iași, băieții noștri revin pe Stadionul Municipal Ceahlăul hotărâți să lupte pentru primele puncte ale sezonului. Pentru meciul de mâine (19 septembrie – n.red) accesul în stadion nu va fi condiționat de achiziționarea unui bilet”, se arată pe Facebook CSM Ceahlăul.

Totuși, vor fi bilete de 15 lei, dar achiziționarea acestora va fi o contribuție voluntară prin care fiecare suporter poate sprijini ACSM Ceahlăul în continuarea demersurilor pentru ca activitatea grupării să nu înceteze. Tichetele pot fi achiziționate și online:
https://biletin.ro/…/ceahlaul-piatra-neamt-odorheiu.
Staff-ul nemțenilor a mai precizat: „Pentru cei care doresc să susțină clubul prin achiziționarea unui bilet, în zona de acces a Tribunei VIP va fi disponibil un punct de vânzare, cu posibilitatea plății cu cardul sau numerar. Fiecare bilet cumpărat înseamnă un sprijin direct pentru Ceahlăul. Indiferent dacă alegi să cumperi un bilet sau nu, te așteptăm alături de echipă în tribună”.
Vineri, 18 septembrie 2026, în cadrul etapei a patra s-au disputat partidele Aerostar Bacău – Bradul Putna 3-1 și CSM Paşcani – CSM Vaslui 1-2, iar sâmbătă vor fi CS USV CSM Iaşi – FC Bacău 2, KSE Târgu Secuiesc – CS Gheorgheni, Viitorul Onești – CSM Adjud și meciul de la Piatra Neamț.
Runda trecută, pe Stadionul „Emil Alexandrescu” din Copou, CSM Ceahlăul a pierdut la limită, cei de la Clubul Sportiv Universitatea de Științele Vieții Iași impunându-se cu 1-0, golul fiind marcat în minutul 42, dintr-o lovitură de la 11 metri. În primele două etape, nemțenii au pierdut cu 5-0, pe 29 august, la Viitorul Onești și 0-4 acum două săptămâni, cu Bradul Putna, la Piatra Neamț.
Dan Sofronia
FOTO – Facebook CSM Ceahlăul
Programul Rabla se relansează: 35,4 milioane de lei pentru mașini noi- Olimpica Bacăului: Delia Aștefănoaie reprezintă România la Jocurile Olimpice de Tineret Dakar 2026
- Dosarul „Sexgate cu politicieni”, transpus pe scenă la Bacău. „Cazul Epstein de România”, un spectacol ”true story” pe care trebuie să-l vezi
- 151 de ani de la nașterea Reginei Maria: „Leoaica” din inima României Mari
- PSD Bacău îl exclude din partid pe primarul Benone Moraru, după ce a fost prins că a luat mită
Bacău. Incendiu la un adăpost de animale din localitatea Ghimeș-Făget- Pe 31 octombrie nu se pot face programări la RAR – sunt lucrări de mentenanță a infrastructurii IT
- UE amână cu un an interdicțiile naționale privind accesul copiilor la social media. Ce urmează și care ar trebui să fie principiile legii
- Suceava. Trafic blocat la Pojorâta după un accident de circulație
- Botoșani. Bijuterii de 1.732.000 de lei găsite de polițiști în urma unor percheziții domiciliare




