Un studiu de fezabilitate prezentat consilierilor județeni descrie, fără echivoc, una dintre marile vulnerabilități ale sistemului de alimentare cu apă pentru zona Târgu-Neamț: conducta de aducțiune dintre captarea Preutești și rezervorul Batalion este degradată, plină de avarii și nu mai poate transporta eficient debitul pompat din sursă. Specialiștii indică drept cauze principale vechimea instalației, exploatarea îndelungată și coroziunea care a afectat conducta de-a lungul traseului.
Documentația tehnică arată că problemele nu sunt izolate. Pe conductă au fost identificate numeroase perforații și avarii, iar o parte dintre acestea au fost remediate provizoriu. Astfel de intervenții pot readuce temporar conducta în funcțiune, dar nu oferă garanții privind etanșeitatea și durabilitatea reparațiilor.
Aproape 260 de avarii în 2026
Până la elaborarea studiului, în anul 2026 fuseseră înregistrate aproximativ 260 de avarii pe aducțiunea Preutești–rezervor Batalion. Cele mai multe dintre ele, circa 90%, s-au produs în zona satului Ungheni.

Concluzia specialiștilor este că acest sector este cel mai vulnerabil de pe traseu, iar frecvența intervențiilor confirmă degradarea accentuată a conductei. Situația este cu atât mai gravă cu cât avariile repetate afectează direct cantitatea de apă care ajunge în rezervoarele de înmagazinare.
Se pompează 100 mc/oră, dar în rezervoare ajunge mult mai puțin
Din captarea Preutești este pompat un debit de aproximativ 100 de metri cubi de apă pe oră. Debitul care ajunge efectiv la rezervorul Batalion este însă mult diminuat, din cauza pierderilor existente pe traseul conductei.
Documentația precizează că unele pierderi sunt deja identificate, în timp ce altele rămân neidentificate. Cu alte cuvinte, apa se pierde atât prin avariile vizibile, care impun intervenții, cât și prin defecțiuni ascunse, mai greu de localizat.
Pe lângă cantitatea de apă pierdută, fiecare avarie înseamnă presiune redusă în rețea, risc de întrerupere a furnizării și necesitatea unor reparații urgente. Pentru comunitățile din zona Târgu-Neamț, aceste deficiențe se traduc printr-un serviciu de alimentare cu apă vulnerabil și imprevizibil.
Studiul tehnic indică limpede că reparațiile punctuale nu mai pot reprezenta o rezolvare pe termen lung: conducta are nevoie de intervenții structurale, nu doar de remedieri temporare ale unor noi și noi perforații.
Varianta propusă presupune reabilitarea, prin înlocuire, a unui tronson de aproximativ 4 kilometri din conducta existentă, cu o conductă din polietilenă de înaltă densitate (PEID).
Valoarea estimată a investiției este de 11.725.658,61 lei fără TVA, din care lucrările de construcții-montaj sunt evaluate la 9.727.497,46 lei fără TVA.
Durata totală estimată pentru proiect este de 10 luni. Graficul orientativ prevede primele două luni pentru organizarea licitației, urmate de studii de teren, obținerea avizelor și autorizațiilor, elaborarea proiectului tehnic și execuția lucrărilor. Lucrările propriu-zise ar urma să se desfășoare în lunile 7 și 8 ale proiectului, iar testele și recepția, în luna a 9-a.
Toate aceste date le au consilierii județeni pentru ședința extraordinară, de îndată, de astăzi, 15 septembrie 2026, sub forma a două proiecte de hotărâre.
Valentin Bălănescu

Mesagerul Bacău Autostrada Brașov-Bacău, pas decisiv pentru legătura dintre Ardeal și Moldova: cum va arăta traseul Autostrăzii A13 prin Oituz
ZCH Prefectura Suceava anunță: 7.000 de evrei hasidici au tranzitat județul – pelerinii au intrat în țară prin cinci aeroporturi
NewsEdge Fritz: USR acceptă și altă nominalizare, dacă nu e Mureșan
BusinessEdge Canada ar putea deveni primul membru asociat al UE. Statutul nu există în tratatele europene





