Una dintre marile probleme financiare generate de blocajul guvernamental ce a depășit orice termene legale (3 luni și jumătate vs. cele 45 de zile constituționale!), este lipsa banilor pentru plata salariilor în învățământ, ca și pentru unele dintre cheltuielile proprii ale Inspectoratului Școlar al Județului (ISJ) Neamț.
Visteria Inspectoratului Școlar se apropie de cota zero, în condițiile în care ne mai despart 4 luni și jumătate de finalul acestui an. Angajații din educație și-au luat luni, 14 septembrie, salariile pentru luna august (detalii recitiți aici). Însă, pentru următoarele luni, octombrie-decembrie 2026…
“Pentru anul în curs nu ne încadrăm, așa cum nu ne-am încadrat nici în ultimii ani!”, ne-a confirmat prof. Ionuț Liviu Ciocoiu, inspectorul general școlar al județului Neamț.
Răspunsul generalului educației nemțene este unul diplomatic, în ideea în care nu dorește să inducă panică în rândul angajaților din unitățile de învățământ nemțene. Dar, adevărul trebuie să fie cunoscut de oamenii din cancelarii și din secretariatele școlilor. În luna august, o parte dintre angajații din educație au făcut parte și din comisiile pentru organizarea sesiunii a doua a Bacalaureatului, pentru care urmau să-și primească indemnizațiile pe card în această lună. Aproape toate instituțiile publice din Neamț se află în așteptarea unei rectificări de la bugetul de stat care să (re)umple bugetele (inclusiv pentru salarizare) aflate la cota de avarie.
Angela Croitoru
Primarul din Slănic Moldova, Benone Moraru, a fost reținut de DNA după un flagrant de luare de mită- Bazinul de Înot Bacău se închide temporar pentru public: găzduiește Cupa României la sărituri în apă
- Drumul spre unul dintre cele mai vizitate schituri din Bacău intră într-o nouă etapă. Ultima porțiune trece la județ
- Atenție unde parcați în Bacău: Poliția a aplicat zeci de amenzi și cere datele a 79 de proprietari de mașini
- Mobilizare generală la SJU Bacău: trei vieți salvate în urma unui grav accident pe E85, la Sascut
Bacău. Primarul orașului Slănic Moldova reținut de DNA- Un district din Anglia, interesat de Moldova. După Suceava, Hertsmere vrea colaborare și cu Iașiul
- Iași. Poliția a sesizat 28 de infracțiuni și a aplicat 220 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 132.913 lei
- Suceava. Tânăr rănit în urma unui incendiu
- Black Friday 2026 a început în România. Când sunt reducerile la marile magazine




