Cazul fostului primar al comunei Zănești, trimis în judecată de DNA pentru fapte de corupție (AICI), a adus condamnarea penală a unui funcționar. Florentina Marin, din cadrul Primăriei Zănești, cercetată în același dosar, a încheiat un acord de recunoaștere a faptelor cu anchetatorii. Pe 3 septembrie înțelegerea a fost validată de judecători. S-a aplicat o pedeapsă rezultantă de 2 ani și 8 luni de închisoare pentru care s-a dispus suspendarea sub supraveghere pentru comiterea a două infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
Prin aceeași decizie funcționarului i-au fost interzise mai multe drepturi între care „dreptului de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, a dreptului de a ocupa o funcție publică ce implică autoritatea de stat și a dreptului de a ocupa o funcție sau o profesie sau de a desfășura activități care implică atribuții pe linia achizițiilor publice, pentru o perioadă de 2 ani”, conform Tribunalului Neamț.
Judecătorii au mai dispus obligația de a frecventa un program de reintegrare socială și au obligat-o să presteze 60 de zile de muncă în folosul comunității la Primăria Borlești sau Primăria Piatra Neamț. „Atrage atenția inculpatei MF asupra faptului că, dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere, obligațiile stabilite sau dacă săvârșește o nouă infracțiune, instanța va revoca suspendarea și va dispune executarea efectivă a pedepsei rezultante de 2 ani și 8 luni închisoare”, au stabilit judecătorii.
Totul a început în noiembrie anul trecut când DNA a descins în comuna Zănești și ai avut loc mai multe percheziții la locuința primarului Ioan Filip, dar și la primărie. Ulterior au fost reținute mai multe persoane dar numai Ioan Filip a fost arestat preventiv. După plasarea în control judiciar a avut interdicția de a exercita funcția motiv pentru care la începutul lunii iulie a pierdut mandatul (amănunte aici). (G. S.)

Mesagerul Bacău Peste 900 de tineri din Bacău au învățat să salveze vieți la „Ștafeta Resuscitării”
ZCH Soldații profesioniști de la Batalionului 634 Infanterie „Mareşal Józef Piłsudski” au jurat pentru patrie
NewsEdge Tensiuni în PNL înaintea votului pentru Guvernul Luca Niculescu. Mai mulți liberali contestă lista miniștrilor PSD
BusinessEdge Președintele Fed Kevin Warsh estimează că inteligența artificială va crește productivitatea economiei mondiale. Decizia privind o nouă majorare a dobânzii rămâne incertă




