Municipiul Piatra Neamț va fi „inima” ediției din acest an a Turului Ciclist al României, eveniment de anvergură internațională, la care vor participa peste 150 de sportivi din 16 țări. Pentru buna desfășurare a etapelor din Neamț se implică și Direcția Județeană pentru Tineret și Sport.
În acest context, este nevoie de voluntari care să ajute la tot ce înseamnă activitățile legate de întâmpinarea sportivilor, sejurul acestora în oraș, plecarea, etc. În cadrul etapei a II-a, cicliștii vor pleca din Iași spre Piatra Neamț. Doritorii se pot adresa direct pentru luare în evidență și instructaj la DJTS Neamț.
Apoi, pe 11 septembrie, din municipiul de sub Pietricica se va pedala către Băile Balvanyos, aceasta fiind considerată etapa‑regină: traseu dificil, cu diferențe mari de nivel și cățărări importante, care va decide clasamentul general și va pune la încercare rezistența și strategia echipelor.
„Pentru desfășurarea în siguranță, pe 10 și 11 septembrie, în municipiu și pe drumurile aferente traseului, se aplică restricții de circulație, devieri și limitări temporare. Se recomandă planificarea din timp a traseelor și respectarea indicațiilor forțelor de ordine și a organizatorilor. Piatra Neamț confirmă astfel rolul de oraș‑gazdă activ, care promovează sportul, mișcarea și frumusețea regiunii în fața unei audiențe naționale și internaționale”, se arată într-un comunicat.
Turul Ciclist al României începe pe 8 septembrie, consemnându-se și o premieră. Dintre cele 57 de ediții de până acum, cea din 2026 va avea startul în afara granițelor, el fiind dat la Chișinău. Sunt anunțate că vor participa aproximativ 25 de echipe din țară și din străinătate.
Programul și traseul Micii Bucle este următorul: 8 septembrie – prezentarea echipelor – Chișinău; 9 septembrie – Etapa 1 – Chișinău – Ungheni; 10 septembrie – Etapa 2 – Iași – Piatra Neamț; 11 septembrie – Etapa 3 – Piatra Neamț – Băile Balvanyos; 12 septembrie – Etapa 4 – Brașov – Ploiești; 13 septembrie – Etapa 5 – Circuit București.
În calendarul turului sunt și competiții dedicate copiilor, menite să susțină formarea noilor pasionați de ciclism. Acestea vor avea loc în Iași, Piatra Neamț, Ploiești și București. În ultimele orașe menționate vor fi întreceri pentru amatori, scopul fiind încurajarea practicării ciclismului și adoptarea unui stil de viață activ.
Dan Sofronia
FOTO Tour of Romania
Este oficial: Proprietarii cu balcoane închise ilegal scapă de impozitul dublu și taxele înzecite- FOTO/VIDEO. „Nu prea mai pun oamenii botul”. Un „măicuț” din Moinești, amendat în Bacău după ce a strâns 150 de lei într-o oră
- Bacău/Fraudă de 10 milioane de lei cu tichete de călătorie pentru pensionari: trei angajate au fost reținute
- Transportul metropolitan se extinde: locuitorii din Măgura se conectează direct la rețeaua urbană din Bacău
- Video/Tragedie în județul Bacău: Un bărbat și o femeie au murit carbonizați în urma unui incendiu în localitatea Lespezi






