Trei aleși locali din județul Neamț își încetează mandatele în urma constatării încălcării regimului juridic al conflictului de interese
Prefectul județului Neamț, Maria Apostol, a emis trei ordine prin care a constatat încetarea de drept a mandatelor unor aleși locali din județul Neamț, în urma constatării încălcării regimului juridic al conflictului de interese.
Este vorba despre Pricopie Nicolae, consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Podoleni, Agapie Grigore, consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Pipirig, și Raclariu Alexandrina, primarul comunei Crăcăoani.
În cazul celor doi consilieri locali, încetarea de drept a mandatelor a fost constatată în temeiul prevederilor OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, coroborate cu dispozițiile Legii nr. 176/2010, precum și cu prevederile Legii nr. 180/2026, care a modificat și completat cadrul legal privind conflictul de interese al aleșilor locali.
În cazul primarului comunei Crăcăoani, încetarea de drept a mandatului a fost constatată în temeiul prevederilor Legii nr. 180/2026, coroborate cu dispozițiile Legii nr. 176/2010, ca urmare a rămânerii definitive a constatărilor Agenției Naționale de Integritate.
Încetarea de drept a mandatelor a fost constatată în conformitate cu prevederile legale aplicabile, în urma rămânerii definitive a constatărilor privind încălcarea regimului juridic al conflictului de interese.
Instituția Prefectului-Județul Neamț

Mesagerul Bacău Noapte de căutări în Bacău: un octogenar dispărut de acasă a fost găsit într-o pădure
ZCH Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut
NewsEdge Asociația Europeană a Liberului Schimb dă în judecată Islanda. Se forțează introducerea mai multor norme ale Spațiului Economic European
BusinessEdge Prețul petrolului coboară sub 103 dolari pe baril. Anunțul lui Donald Trump privind Iranul reduce temerile legate de aprovizionare





