Situația privind lipsa apei la Spitalul Orășenesc „Sf. Dimitrie” din Târgu-Neamț devine tot mai îngrijorătoare. Cadre medicale din interiorul unității sanitare ne-au transmis, în ultima perioadă, numeroase mesaje privind problemele cu alimentarea cu apă.
Potrivit informațiilor transmise redacției, astăzi, în anumite momente, în spital nu a fost din nou apă, situație care ridică serioase semne de întrebare în ceea ce privește desfășurarea activității medicale în condiții normale de igienă și siguranță.
Un cadru medical din spital, care a dorit să-și păstreze anonimatul, ne-a transmis următorul mesaj:
„Spitalul sau cel puțin secțiile cu profil chirurgical nu pot funcționa așa. Iar nu e picătură de apă în spital. Sălile de operații au apă cu presiune foarte mică doar noaptea și, de multe ori, lipsă. Cum se face sterilizarea? Cum se face dezinfecția și curățenia ziua? Cum se spală pacienții cu apă rece din găleți? Apa potabilă – lipsă totală pentru pacienți și pentru personal. Spitalul groazei.”
Potrivit unor informații obținute de redacția noastră de la surse care monitorizează situația, este analizată inclusiv posibilitatea suspendării temporare a activității, cel puțin în cazul secțiilor cu profil chirurgical și al celor în care sunt internați pacienți.
O astfel de măsură ar putea fi luată în cazul în care se constată că unitatea sanitară nu mai poate asigura condițiile minime obligatorii de igienă și siguranță pentru pacienți și personal.
În acest context, Direcția de Sănătate Publică Neamț poate dispune măsuri în urma controalelor efectuate, inclusiv suspendarea temporară a activității unui compartiment sau, în anumite condiții, a întregii unități sanitare, dacă sunt constatate deficiențe grave care afectează condițiile de funcționare prevăzute de normele sanitare și de autorizația sanitară de funcționare.
Tot potrivit informațiilor obținute pe surse, prefectul județului Neamț, Marinela Apostol, se va deplasa în aproximativ 30 de minute la Spitalul Orășenesc „Sf. Dimitrie” din Târgu-Neamț, pentru a verifica personal situația creată de lipsa apei.
Sursele noastre susțin că prefectul urmează să discute inclusiv cu managerul unității medicale, Mihaela Antohi, pentru a afla care este situația concretă și ce măsuri pot fi luate.
Rămâne de văzut dacă, în urma verificărilor, autoritățile vor considera că sunt întrunite condițiile pentru suspendarea activității unor secții sau compartimente.
Vom reveni cu informații și cu reacțiile oficiale ale autorităților.
C.T.S

Mesagerul Bacău APIA Bacău dă startul plăților în avans pentru Campania 2026: Peste 1.300 de lei/cap de animal și până la 400 de lei/ hectar pentru fermieri
ZCH Mașină distrusă de flăcări, în apropierea unui depozit de lemne
NewsEdge Președintele Nicușor Dan anunță învestirea Guvernului Niculescu de marți
BusinessEdge Băncile de pe Wall Street au intrat în acalmie. Majoritatea au depășit estimările de profit, dar investitorii sunt dezamăgiți de marjele de creștere





