Lucrările de reabilitare demarate recent la câteva unități de învățământ din Piatra Neamț face ca aproximativ 2.000 de elevi să-și desfășoare, în noul an școlar, procesul educațional în alte școli decât cele la care erau arondați. Deciziile mutare au fost aprobate în ședința de ieri, 31 august, a legislativului pietrean.
Este vorba despre școlarii de la Școala nr. 2, Liceul Economic, preșcolarii de la Grădinița 12 și Grădinița Spiru Haret, plus antepreșcolarii de la Creșa Micul Prinț. În cazul unora, relocarea activității va fi pe o perioadă de 2 ani. Cei mai vitregiți par a fi o parte dintre elevii de la Școala 2, care vor face naveta în cartierul Speranța.
„Se aprobă relocarea temporară a activității a 18 clase de învățământ gimnazial din cadrul Școlii Gimnaziale Nr.2 din Piatra-Neamț în imobilul reprezentând Școala cu 10 clase – Cartier Speranța, (…), pe o perioadă de 2 ani în vederea finalizării lucrărilor de reabilitare a sediului actual”, se arată într-o hotărâre a CL Piatra Neamț.

Tot de la Școala 2, relocate vor fi nouă clase, cinci de învățământ primar și patru de gimnaziu, în internatul Colegiului Tehnic Gheorghe Cartianu, perioada fiind 2 ani. Elevi de la Liceul Economic Alexandru Ioan Cuza, vor fi relocați la Colegiul Tehnic de Transporturi. .
Tot pe motiv de reabilitare sediu, s-a decis ca activitatea Grădiniței cu program prelungit nr. 12, structură a Școlii 5 Piatra Neamț, să se țină într-un imobil de pe strada Gavril Galinescu. Relocate vor fi și două grupe de antepreșcolari de la Creșa Micul Prinț, care funcționau în sediul grădiniței menționate, într-un imobil de pe strada Mihai Eminescu.
Astăzi, 1 septembrie, într-o ședință extraordinară a legislativului, consilierii au votat darea în folosință gratuită către municipalitate a unor spații de la sediul din strada Ștefan cel Mare al Direcției Județene de Sport Neamț, pentru ca ele să fie folosite, pe o perioadă de 1 an, de Grădinița cu program prelungit Spiru Haret.
Lucrările de reabilitare de la cele trei unități de învățământ se datorează proiectelor inițiate în acest mandat. La Liceul Economic, finanțarea europeană este de 26.644.037 de lei, la Grădinița 12 – 24.882.314 de lei, iar la Școala 2 – 24.133.264 de lei. Este vorba despre un total de 75.629.612 lei, ceea ce înseamnă 15,54 milioane de euro.
Dan Sofronia
Programul Rabla se relansează: 35,4 milioane de lei pentru mașini noi- Olimpica Bacăului: Delia Aștefănoaie reprezintă România la Jocurile Olimpice de Tineret Dakar 2026
- Dosarul „Sexgate cu politicieni”, transpus pe scenă la Bacău. „Cazul Epstein de România”, un spectacol ”true story” pe care trebuie să-l vezi
- 151 de ani de la nașterea Reginei Maria: „Leoaica” din inima României Mari
- PSD Bacău îl exclude din partid pe primarul Benone Moraru, după ce a fost prins că a luat mită
Bacău. Incendiu la un adăpost de animale din localitatea Ghimeș-Făget- Pe 31 octombrie nu se pot face programări la RAR – sunt lucrări de mentenanță a infrastructurii IT
- UE amână cu un an interdicțiile naționale privind accesul copiilor la social media. Ce urmează și care ar trebui să fie principiile legii
- Suceava. Trafic blocat la Pojorâta după un accident de circulație
- Botoșani. Bijuterii de 1.732.000 de lei găsite de polițiști în urma unor percheziții domiciliare





