Știre actualizată:
Director Adina Margine a venit cu câteva precizări: ”Este vorba despre un copil de clasa a X-a , minor, care a dorit să părăsească incinta școlii în timpul programului. Cu toate că exista posibilitatea cererii de învoire, pe care o poate depune părintele , nu a făcut acest lucru și s-a ajuns la această situație, pe care o regretam. A încercat să sară gardul pe lângă sala de sport, prin spatele incintei. A căzut lângă gard, în interior, primii au intervenit cei de la cabinetul școlar, el fost cooperant, până a venit salvarea. După ce a venit ambulanța, l-au preluat părinții și din ce am discutat cu ei,sperăm ca să nu fie probleme foarte grave. Țin să precizez că nu a fost vorba despre nici un conflict. ”
Știre inițială
Un elev în vârstă de 17 ani, de la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” din Târgu-Neamț, a fost transportat de urgență la Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț, în urma unui incident petrecut în incinta unității de învățământ.
Potrivit Serviciului de Ambulanță Județean Neamț, elevul a căzut după ce ar fi încercat să se cațere pe gardul sălii de sport. Acesta a fost preluat de un echipaj SAJ și transportat la Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului Orășenesc Târgu-Neamț, de unde a fost transferat la unitatea medicală din Piatra-Neamț.
„Am fost solicitați de cabinetul medical al liceului pentru un minor care ar fi căzut după ce ar fi încercat să se cațere pe gardul de la sala de sport. Acesta era conștient, dar prezenta un traumatism cranio-cerebral și un traumatism de umăr, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț”, a declarat Radu Roibu, purtătorul de cuvânt al SAJ Neamț.
Am încercat să obținem un punct de vedere al directoarei colegiului, Adina Margine, însă aceasta nu a putut fi contactată până la momentul publicării articolului. Consilierii locali Elena Didilă și Vlad Peiu Pantelimon, membri în Consiliul de Administrație al școlii, ne-au declarat că nu aveau cunoștință despre incident. (V.B.)