Ministrul Educației, Mihai Dimian, anunță pe contul său de Facebook (acolo unde poartă un dialog online cu oamenii din sistem), chiar în preziua probei eliminatorii din concursul pentru directorii de unități de învățământ din preuniversitar, că există metodologie pentru organizarea unei competiții similare pentru inspectorii școlari.

“Din punctul meu de vedere, cei care ocupă interimar aceste funcții și nu participă nici la a doua sesiune de concurs nu ar trebui să mai beneficieze de prelungirea mandatului. Susțin, de asemenea, limitarea numărului de prelungiri ale mandatelor interimare în funcțiile de conducere.
Acest principiu ar trebui să se aplice atât în unitățile de învățământ, cât și la nivelul conducerii inspectoratelor.
În acest mandat, am aprobat și metodologia de concurs pentru ocuparea funcțiilor de inspector școlar, inclusiv din viitoarele Direcții județene de învățământ preuniversitar și din Direcția Municipiului București de Învățământ Preuniversitar”, spune ministrul interimar Mihai Dimian.
Ultimul an în care conducerile ISJ-urilor au fost numite în baza unui concurs a fost 2017, iar mandatele acelor inspectori școlari au expirat în anul 2021. De atunci, toate numirile au fost făcute pe bază de contract de management pentru 1 an de zile (detalii puteți reciti aici ) pe bază de recomandări profesionale politice.
După ce ISJ -urile se reorganizează…
Dimian arată și care sunt pașii, din punct de vedere legislativ parcurși până acum, în privința transformării Inspectoratelor școlare în direcții județene și justifică, în acest mod, inexistența unei metodologii pentru organizarea unui concurs pentru posturile de inspectori școlari generali, generali adjuncți și inspectori școlari.
“Reorganizarea inspectoratelor este prevăzută la art. 116 din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023. Aplicarea acestei prevederi a fost amânată succesiv: prin OUG nr. 115/2023 până la începutul anului școlar 2025–2026, prin OUG nr. 156/2024 până la începutul anului școlar 2026–2027, iar prin Legea nr. 141/2025 până la începutul anului școlar 2027–2028.
Prin urmare, potrivit termenului legal actual, reorganizarea este prevăzută pentru septembrie 2027, iar concursurile pentru inspectorii școlari din noile direcții vor putea fi organizate în acest cadru. Metodologia este deja aprobată. Mult succes!”, a conchis prof. univ. dr. Mihai Dimian.
Angela Croitoru

Mesagerul Bacău Oportunitate de angajare în Bacău: Societatea de Transport Public caută șoferi pentru noua flotă de autobuze electrice
ZCH Iași. Incendiu la acoperișul unei pizzerii, din campusul studențesc Tudor Vladimirescu
NewsEdge Noi teste balistice în Coreea de Nord: Două rachete de croazieră lansate de pe submarine în Marea Japoniei
BusinessEdge Salariile minime din Europa ar putea crește în 2027 pe fondul inflației. Ce mecanism de majorare aplică România




