Când Dumnezeu tulbură liniștea oamenilor. Gadara – între înțelepciunea filosofilor și libertatea adusă de Hristos

Există în Sfânta Scriptură întâmplări care, dincolo de caracterul lor miraculos, dezvăluie contradicțiile profunde ale existenței umane. Vindecarea demonizatului din ținutul Gadarei (text evenghelic citit astăzi în bisericile noastre), relatată de Sfântul Evanghelist Luca (8, 26–39), ne așează în fața unei asemenea experiențe, în care suferința, libertatea și întâlnirea cu Dumnezeu devin prilejuri de reflecție asupra sensului vieții.

Gadara, cetatea filosofilor

În vremea Mântuitorului, Gadara, identificată astăzi cu Umm Qais, în Iordania, era una dintre cetățile importante ale Decapolei, regiune în care tradițiile orientale se întâlneau cu civilizația elenistică și romană. Orașul se remarca prin arhitectură monumentală, activități comerciale și o viață intelectuală înfloritoare.

Din această cetate provenea Filodem din Gadara (cca 110–35 î.Hr.), filosof și poet epicureic, format la Atena și apreciat ulterior în cercurile intelectuale romane. Filosofia sa, inspirată de învățătura lui Epicur, propunea dobândirea fericirii prin rațiune, cumpătare, prietenie și eliberarea de temerile neîntemeiate. Idealul numit ataraxia desemna liniștea sufletească, obținută prin înțelegerea lucidă a existenței și limitarea dorințelor.

Departe de a promova excesul, epicureismul cultiva moderația și echilibrul interior. Această tradiție filosofică, anterioară creștinismului, ne oferă un interesant context cultural pentru reflecția asupra episodului evanghelic, fără a presupune că locuitorii întâlniți de Hristos erau adepții ei.

Omul care pierduse liniștea

Sfântul Luca descrie un om stăpânit de demoni, care nu mai locuia într-o casă, ci printre morminte. Era despărțit de comunitate, lipsit de libertate și incapabil să își conducă propria existență. Mormintele devin astfel imaginea simbolică a singurătății și a înstrăinării, a unei vieți care și-a pierdut comuniunea cu ceilalți.

Întâlnirea cu Hristos îi schimbă radical existența. Mântuitorul îl eliberează, iar Evanghelistul îl prezintă apoi îmbrăcat, întreg la minte și așezat la picioarele lui Iisus. Vindecarea înseamnă nu doar încetarea suferinței, ci și recuperarea demnității și a libertății persoanei.

Aici putem identifica o apropiere între preocupările filosofiei antice și mesajul creștin: ambele recunosc importanța echilibrului interior și a eliberării de ceea ce îl înrobește pe om. Diferența privește temeiul acestei eliberări. Epicureismul propune înțelepciunea practică și cumpătarea, în timp ce Evanghelia descoperă restaurarea persoanei prin întâlnirea cu Dumnezeu.

Cât valorează un om?

Vindecarea este urmată de un eveniment neașteptat. Demonii intră într-o turmă de porci, care se aruncă în lac și piere. Locuitorii vin să vadă cele întâmplate, însă, cuprinși de frică, Îi cer lui Hristos să părăsească ținutul.

Evanghelia nu precizează dacă pierderea economică a determinat această reacție. Totuși, contrastul dintre omul vindecat și bunurile pierdute ne invită să reflectăm asupra ierarhiei valorilor. Cât valorează un om într-o societate preocupată de prosperitate și siguranță? Ce loc mai ocupă suferința aproapelui într-o lume dominată adesea de eficiență și câștig?

Sunt întrebări care depășesc cadrul istoric al Gadarei și privesc nemijlocit societatea contemporană.

Libertatea de a-L primi pe Dumnezeu

Poate cel mai impresionant moment al relatării este plecarea Mântuitorului. Locuitorii Îi cer să plece, iar Hristos le respectă hotărârea. În schimb, omul vindecat dorește să Îl urmeze. Mântuitorul îl trimite în propria comunitate, îndemnându-l: „Întoarce-te în casa ta și spune cât bine ți-a făcut ție Dumnezeu” (Luca 8, 39).

Cel care fusese exclus din viața cetății devine astfel mărturisitor al lucrării dumnezeiești. Dumnezeu nu constrânge libertatea omului, ci îi oferă posibilitatea vindecării și responsabilitatea răspunsului.

Între idealul epicureic al liniștii și perspectiva creștină asupra păcii există apropieri, dar și diferențe. Filosofia caută echilibrul prin rațiune și cumpătare, în timp ce creștinismul așează împlinirea omului în comuniunea cu Dumnezeu și cu semenii. Nu avem de-a face cu o simplă opoziție între rațiune și credință, ci cu două perspective distincte asupra fericirii și destinului uman.

La aproape două milenii de la această întâmplare, Gadara ne provoacă să ne întrebăm dacă suntem pregătiți să primim schimbarea, chiar și atunci când ne tulbură obișnuințele și confortul. Uneori liniștea înseamnă absența tulburării, însă pacea Evangheliei înseamnă mult mai mult: libertatea de a iubi, de a primi și de a trăi în comuniune.

Preot prof. dr. Mihai Capșa-Togan

Parteneri

Mesagerul Bacău