EDITORIAL Dacă ar fi să rezumăm...

… ceea ce se petrece în acest prezent continuu (de vreo șase luni), zicerea unui clasic anonim în viață ar fi cam așa: „Și-așa-i rău, și-așa nu-i bine, cum o pui, ca naiba vine!“. La o gândire mai aplicată, dacă ar fi să denumim subiectul din spatele cimiliturii, președintele Nicușor se încadrează cu majoritate de voturi. Când credea că a mediat viața politică dâmbovițeană și că poate face temele în tihnă cu cei mici și prima doamnă neoficială cu acte, se trezește dom` Grindeanu și trage preșul executivului, de rămâne patria cu acesta gol și la vedere, ca să crape Bruxelles-ul de râs la vederea membrului devenit obiect de joacă pentru mâțe. La prima vedere, suspomenitul a dorit să-și arate mușchii și dantura din dotare, numai că în cheia celui de al XV-lea Ludovic al Franței, care a emis culmea egoismului politic – „după mine, potopul“, parafrazând-o, probabil, pe favorita sa, madame de Pompadour. Altfel nu se explică lipsa unei alternative propuse pentru nivelarea golului de putere. În contextul mioritic, daravela e și mai simplă. „Jucați-o pe asta“. Cu toată matematica din dotare, cu toti deontologii dreptei (sau ce-o mai rămas din ea) majoritatea parlamentară e încă utopică. Toți fug de AUR ca subsemnatul de pufoaică și oricum ai lua-o nu iese jumate plus ceva ca să faci o treabă. Au fost negocieri peste negocieri. Degeaba. Nici soluția de Bihor n-a rupt gura târgului, Bolojan fiind desființat de fostul președinte jucător, fără prea mult efort. „Orice prost făcea “… ce a făcut Bolo. Mai zi ceva. Puneți-vă în locul președintelui, care-i cam ca o mamă cu cinci copii, toți suspecți de ADHD. Îl cumințești pe unu, sar ceilalți și tot așa. Siegfried nu poate intra în discuție, fiind mai mult decât meteoric în aceste vremuri.

Refuz să cred că prin desemnările sale președintele a fost motorul unui joc menit să închidă niște interese, cu toate că, din ultimele emisii, ideea anticipatelor nu-i pe placul celor ce ne dau bani pentru pensii, salarii și alte socoteli statale, România fiind, conform președintelui său, un stat ce funcționează pe credit. Adică suntem abonați la datorii. Să admitem că nu vor fi anticipate. Pe cale de consecință, circul politic și aventura interimatului din executiv, situează scumpa noastră patrie (sau Vaterland pentru o seamă) în clubul select al țărilor cu risc mașcat la investiții, denumit deșănțat „junk“. Vrei să bagi bani în România? Nu. Nu. Stai în banca ta. Pe de altă parte, cei ce fac bani azi în România, sunt bine merci, cu protecția la zi și actele la fel, nefiind dispuși la răspândirea unui ghid de bune practici pentru așa ceva. Există un sector care suferă acut din lipsă de guvern. Bugetul. Fără executiv, zero rectificări bugetare și nici alte măsuri de propășire, economia autohtonă fiind în postura Daciei cu ambreiajul flenduri, care huruie dar… nu se mișcă. Nu mai vorbim de creștere economică sau altele de gen. Nu-i cazul. Și-n atare condiții, cum să funcționezi ca o republică semiprezidențială? Nu ai premier și aproape nici președinte, că cei ce vor România poleită vor să-l suspende pe Nicușor.

Ni se vinde ideea unei crize, dar mai mult de ochii lumii. O fumingenă menită să-i lase-n pace pe cei ce mimează tehnocrația în efortul lor de a freca menta cu grație, ultimii remarcați fiind Miruță și Abrudean surprinși că o frecau la propriu. Marile reforme din ministerele cele mai mediatizate se rezumă la darea-n gât a diverși trepăduși ce sug din avuția patriei și pe care mâna boantă a legii nu i-a dibuit. E simplu s-o faci pe milițianul cu tot alaiul după tine, dar nu am văzut același alai la o dezbatere mai aplicată despre digitalizare sau modernizarea înzestrării naționale. Nu-i nevoie să întrebi o sută de români, dacă o simțit ceva după dezgroparea unei canalizări ce ducea reziduurile în marea noastră națională și nici după deconspirarea câtorva intendenți de la oaste ce-și puneau deoparte o morișcă de făcut bănuți pentru zile negre.

Sincer mă așteptam la o evoluție a pieței de capital, a industriei de apărare, a feluritelor vise din preambulul alegerilor și când colo, o vedem pe madam Șoșo cum face pe „Terminatorul“ în Parlament, asistăm la ultramediatizarea lui Georgescu, care are unele mari probleme, ca să mă exprim elegant și nu cum a făcut Băsescu care l-a încadrat în breasla șarlatanilor. Sigur, am putea minimiza ceea ce ni se petrece, ca rod al orgoliilor de tot felul, numai că dacă ne uităm în urmă, decizii majore bazate pe umori personale au schimbat dramatic traiectele unor națiuni. Luați puțin și numărați incidentele din spațiul aerian atât cât este, adăugați ce se propagă în spațiul public de la felurile summit-uri, dați o privire în bugetul personal. Departe gândul de a denigra sau arunca cu noroi, dar realitatea prezentului continuu, enunțată în debut, atestă ideea că suntem conduși de inși pentru care căciula guvernării este mult prea mare, iar priceperile aferente, mult prea mici. De aici și lehamitea generală, și rezultatele de la PISA și multe altele, evident îndepărtate de matematica președintelui, de algebra partidelor dar și de operațiile cu „și cu“ ale multor lideri politici, trecuți prin școală ca rața prin bazinul hidrografic din felurile regiuni. Nu-i bine.

GD Patraucean