Locuitorii din zona Piatra-Neamț vor vedea în zilele de 6 și 7 octombrie coloane de tehnică militară pe drumurile publice. Este vorba despre militarii Batalionului 634 Infanterie „Mareșal Józef Piłsudski”, care se deplasează cu tehnica și echipamentele din dotare în zonele din apropierea municipiului, dar și pe traseul Piatra-Neamț – Bacău și retur.
Reprezentanții Cercului Militar Piatra-Neamț precizează că militarii, tehnica și echipamentele participă la exerciții de instruire planificate și organizate pe timp de pace, pe teritoriul național, de Ministerul Apărării Naționale. Nu este vorba despre o situație de urgență, ci despre activități de pregătire programate din timp.
Șoferii care circulă în zonă în aceste două zile sunt rugați să țină cont de prezența coloanelor militare și să manifeste înțelegere pentru eventualul disconfort din trafic.
„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumim pentru înțelegere!”, a transmis plutonierul adjutant principal Vasile Vânău, șeful Cercului Militar Piatra-Neamț.
Denisa Popa
Dragoș Benea, desemnat de PSD să conducă marea reformă administrativă a României- Important pentru viitorii pensionari: Casa de Pensii lansează aplicația mobilă care îți arată ce pensie vei avea și ce vechime ai acumulat
- Orarul de iarnă la Aeroportul „George Enescu” Bacău: mai multe curse spre Londra, Roma, Torino, Milano și Dublin
- Valea Uzului/ Români din toată țara au omagiat militarii căzuți pe câmpul de luptă, de Ziua Armatei (Foto)
- Cod galben de ceață în Bacău
Neamț. Tentativă de dare de mită fără succes în Urecheni- MyCNPP, aplicația prin care pensia se vede de pe telefon. Ce pot face locuitorii din Nord-Est cu ea
- Cea de-a doua tranșă a ajutorului pentru pensionarii cu venituri mici se achită în decembrie
- Neamț. Dosar penal pentru transportarea repetată a unor materiale lemnoase fără proveniență legală
- Accident pe DN2. Un bărbat a ajuns la spital




