Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț a organizat pe 14 octombrie o conferință de presă care a avut drept temă anunțată bilanțul lunar precum și cel la finele trimestrului trei din acest an. Acțiunea a marcat de fapt un an de mandat al managerului Alexandru Patrașcu, împlinit pe 13 octombrie, dată la care anul trecut a preluat funcția de manager în regim de interimat (amănunte aici), ulterior postul fiind ocupat prin concurs.
Conform managerului Alexandru Patrașcu, de când se află la conducerea spitalului adresabilitatea către cea mai mare unitate medicală din județ a crescut. De la începutul anului și până acum la SJU Piatra Neamț au fost peste 40.000 de internări, în timp ce pe tot parcursul anului trecut au fost puțin peste19.000 de internări. Cel mai aglomerat compartiment rămâne este UPU. În acest an s-au prezentat peste 42.000 de persoane, iar mai bine de o treime din aceștia, peste 12.000 de pacienți, au fost internați.

Managerul Alexandru Patrașcu a punctat faptul că, una din cele mai mari realizări ale perioadei petrecută la conducerea SJU Piatra Neamț este creșterea încrederii pacienților, lucru dovedit prin adresabilitatea din ce în ce mai mare. Ca minus al aceleiași perioade ar fi faptul că „nu am devenit un întreg” – cu referire la colectiv, știut fiind faptul că unele din măsurile dispuse de conducere nu sunt tocmai populare în rândul salariaților.
Gabi SOFRONIA, FOTO-VIDEO Denisa POPA

Mesagerul Bacău Destin de salvator: un tânăr din Bacău a salvat două vieți în aceeași zi calendaristică, la o distanță de 3 ani
ZCH FOTO. „Ștafeta Veteranilor” a plecat din Piatra Neamț către Iași
NewsEdge Papa Leon al XIV-lea, operat de urgență. Vaticanul confirmă un diagnostic de cancer. Cum se simte Suveranul Pontif
BusinessEdge Anthropic lansează un nou avertisment: Modelele AI sunt foarte aproape de a dobândi capacitatea de a se autoreplica pe dispozitivele casnice





