Ziua Internațională a Educației, sărbătorită în fiecare an pe data de 5 Octombrie, va fi anul acesta la începutul săptămânii, mai precis luni.
Ceea ce face ca atât elevii, cât și cadrele didactice și angajații din secretariatele școlilor și din auxiliar să aibă parte de un week-end prelungit. Cu alte cuvinte vor pleca vineri, 2 octombrie 2026, de la școală și vor reveni marți, 6 octombrie.

În fiecare an, Ziua Internațională a Educației sau Ziua Dascălului așa cum a intrat în accepțiunea populară este sărbătorită, cu o zi înainte, în marea majoritate a unităților de învățământ fie prin mici spectacole, prin invitații adresate dascălilor pensionari ieșiți din sistemul de învățământ preuniversitar, care primesc flori și diplome de recunoștință, fie prin activități la clasă, în orele de Limba și literatura română, cele de Etică sau Educație socială.
Primul modul din acest an școlar se apropie cu pași repezi de final, mai sunt trei săptămâni până la prima vacanță, cea de toamnă, care începe vineri, 23 octombrie și se încheie luni, 2 noiembrie 2026, când începe cel de-al doilea modul din anul școlar 2026-2027, potrivit calendarului oficial.
Angela Croitoru




