Daniel Harpa a detaliat stadiul celor două aducțiuni de apă de la Preutești: una de 4 milioane de lei, aproape de start, și una de 16 km, cu 2,8 din 24 de milioane asigurate.
Președintele Consiliului Județean Neamț, Daniel Harpa, a vorbit despre stadiul celor două proiecte de aducțiune a apei care au ca sursă Captarea de Preutești, din comuna Timișești. Declarațiile au fost făcute vineri, 13 noiembrie 2026, în cadrul emisiunii „Cafeaua de dimineață” de la Mesagerul de Neamț.
Aducțiunea Preutești – Batalion Târgu Neamț, aproape de start
Primul proiect vizează zona Batalion Târgu Neamț și are o finanțare de aproximativ 4 milioane de lei, bani proveniți dintr-un împrumut contractat de firma ApaServ. Lucrările sunt pe punctul de a începe: angajații societății au transportat deja pe amplasament un kilometru din cei patru de țeavă necesari. Mai era necesară semnarea unui document la Consiliul Județean și făcute ultimele formalități birocratice, dar pe teren s-au făcut deja câteva probe de sudură.
Aducțiunea de 16 kilometri: lipsesc 21 de milioane de lei
Al doilea proiect este mult mai amplu: o aducțiune de 16 kilometri, care are nevoie de o finanțare de 24 de milioane de lei. Pentru acest proiect au fost alocați până acum doar 2,8 milioane de lei din fondurile Consiliului Județean Neamț.
Lucrarea a fost atribuită, dar o contestație de ultimă oră a blocat începerea lucrărilor. Pe 24 noiembrie este termen la Curtea de Apel Bacău și o hotărâre judecătorească ar putea lămuri lucrurile. Dacă aceasta va fi respinsă, firma câștigătoare poate începe imediat lucrările.
Harpa: „Proiectul vizează și mărirea debitului”
Harpa a explicat că proiectul nu înseamnă doar înlocuirea țevilor: „Proiectul vizează nu numai schimbarea țevilor, ci și mărirea debitului, pentru a avea utilitate în toate localitățile afectate grav de seceta din această vară.”
Despre banii care lipsesc, președintele CJ a spus: „Dacă nu reușesc să iau bani în decembrie, din Fondul de rezervă, vom prinde suma în bugetul pe anul viitor al CJ. Dar eu zic că voi reuși din Fondul de rezervă al Guvernului.”





