Un om coboară de la Ierusalim la Ierihon. Pe drum, tâlharii îl jefuiesc, îl bat și îl lasă aproape mort. Un preot și un levit îl văd, dar trec mai departe. Se oprește un samarinean căruia i se face milă de cel rănit, îi leagă rănile și îl duce la un han. Acolo îi plătește îngrijirea și îi promite gazdei că, la întoarcere, îi va da și ce va mai cheltui pentru el. Așa răspunde Iisus unui învățător de Lege care, după ce rostește porunca iubirii de Dumnezeu și de aproapele, întreabă: „Și cine este aproapele meu?” (Luca 10, 29).

De ce tocmai un samarinean?

În vremea Mântuitorului, între iudei și samarineni exista o veche înstrăinare, întreținută și de o dispută religioasă. Cele două comunități aveau o moștenire comună, dar recunoșteau locuri de cult diferite. Pentru iudei, locul central al închinării era Templul din Ierusalim, în timp ce samarinenii socoteau sfânt muntele Garizim. Ecoul acestei dispute se aude în dialogul lui Iisus cu femeia samarineancă, la fântâna lui Iacov (Ioan 4, 9.20).

În acest context, alegerea samarineanului dă pildei forța ei. Iisus îl așază în centrul povestirii pe omul de la care mulți dintre ascultătorii Săi s-ar fi așteptat cel mai puțin să primească o lecție de iubire a aproapelui. Evanghelia nu precizează din ce neam era cel rănit. Știm doar că era un om în primejdie și că samarineanului i-a fost de ajuns să vadă aceasta. La sfârșit, Hristos schimbă întrebarea învățătorului de Lege. Îl întreabă care dintre cei trei s-a făcut aproapele celui căzut între tâlhari.

Ce înseamnă compasiunea pentru sănătatea noastră?

Mila evanghelică începe prin a vedea suferința celuilalt și ia forma unei griji concrete. Un studiu publicat în 2026 în revista Emotionolum a urmărit efectele unor gesturi de bunătate făcute timp de două săptămâni. Participanții care au făcut trei asemenea gesturi pe săptămână pentru alții au raportat, în comparație cu grupul de control, mai puțină singurătate și mai puține simptome de anxietate și depresie la finalul studiului. Cercetătorii au identificat sentimentul de apropiere de ceilalți ca posibilă explicație. O meta-analiză a găsit, de asemenea, o asociere între compasiunea față de ceilalți și starea de bine. Efectele observate diferă însă de la un studiu la altul.

În viața unei comunități, asemenea gesturi au adesea o formă discretă. Un vecin întors din spital are nevoie de cineva care să-i aducă medicamentele și să treacă din nou pe la el peste câteva zile. Tocmai această a doua vizită seamănă cu promisiunea făcută de samarinean gazdei. După ce trece primejdia, omul are încă nevoie să știe că cineva se gândește la el.

Formularea „celălalt” trimite (şi) la eseul Este ontologia fundamentală?, inclus în celebrul volum “Între noi (Entre nous)”, al lui Emmanuel Levinas. Pentru Emmanuel Levinas, încercarea de a-l înțelege pe Celălalt își întâlnește limita chiar în faptul că are înaintea sa o persoană. Pot afla multe despre viața unui om, îi pot interpreta gesturile și îi pot recunoaște suferința, dar el rămâne mai mult decât tot ceea ce am putut afla despre el. Această alteritate, adică puterea Celuilalt de a rămâne diferit de imaginea pe care mi-am făcut-o despre el, dă întâlnirii caracterul ei etic. În limbajul lui Levinas, chipul este felul în care persoana mi se adresează prin însăși prezența ei. În vulnerabilitatea sa, Celălalt îmi pune în discuție libertatea de a-mi vedea mai departe de propriile treburi, ca și cum suferința lui nu m-ar privi. De aici vine întâietatea responsabilității. Pot fi chemat să răspund nevoii cuiva înainte de a-i cunoaște povestea și fără a aștepta ca el să facă vreodată același lucru pentru mine. Citită în această lumină, pilda samarineanului milostiv arată cât de concretă poate fi o asemenea întâlnire. Călătorul rănit îi rămâne samarineanului un necunoscut, dar acesta se oprește, îi leagă rănile și se îngrijește de ceea ce i se va întâmpla după plecarea sa. Gestul lui dă un sens mai adânc încercării de a-l înțelege pe Celălalt. Uneori, înțelegerea începe tocmai când accept că știu prea puțin despre omul din fața mea și că știu deja destul pentru a nu-l lăsa singur.

Hristos Se apropie de omul rănit

În tâlcuirea patristică, samarineanul este chipul lui Hristos, Care Se apropie de omul rănit de păcat și îl ridică. Prin Întrupare, Fiul lui Dumnezeu vine în întâmpinarea noastră și ne deschide calea mântuirii. Hanul în care este îngrijit călătorul devine astfel o imagine a Bisericii, unde omul primește vindecare duhovnicească prin harul Sfintelor Taine și găsește sprijin în grija comunității.

„Mergi și fă și tu asemenea” (Luca 10, 37) este răspunsul pe care Hristos i-l lasă învățătorului de Lege. Pentru fiecare dintre noi, el poate începe cu o întrebare foarte concretă. Pe lângă cine am trecut în ultima vreme și la cine ne putem întoarce?

Preot dr. Mihai Capşa TOGAN

FOTO: doxologia.ro