Postul Crăciunului este primul post din anul bisericesc și ultimul din anul civil. Prin durata lui, de 40 de zile, ne amintim de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când acesta aștepta să primească cuvintele lui Dumnezeu, scrise pe lespezile de piatră ale Tablelor Legii. Astfel, postind 40 de zile, creștinii se învrednicesc să-L primească pe Cuvântul lui Dumnezeu Întrupat și născut din Sfânta Fecioară Maria.
Despre post, vorbește preotul în biserică, vorbesc textele cărților sfinte, vorbește Gromovnicul din bătrâni. Despre post, vorbesc și țăranii, unii cu gravitate și convingere (”posturile înseamnă mare lucru înaintea lui Dumnezeu”; ”cine postește mare dar își câștigă”; ”cu postul, cu rugăciunile și cu faptele bune se capătă împărăția ceriului”), alții, mai hâtri, cu îngăduință și umor (”baba călătoare/ n-are sărbătoare”; ”postul bolnavilor și rugăciunea bețivilor, Dumnezeu nu le ia în seamă”; ”nu-i păcat ce intră în om, e păcat ce iese”; ”cine postește/ bine făptuiește;/ cine nu postește/ nicidecum nu greșește”, ”de n-aș bea, de n-aș mânca/ ca frunzuța m-aș usca”.
Tradiții creștine în Postul Nașterii lui Iisus Hristos
Duminică, 15 noiembrie, începe Postul Crăciunului, după cum i se spune în popor, sau Postul Nașterii Domnului în creștinism. Se încheie pe 24 decembrie.
Semnificațiile acestui post se regăsesc atât în Noul, cât și în Vechiul Testament. Ne amintim de postul patriarhilor și drepților din Vechiul Testament și de postul lui Moise de pe Muntele Sinai. Aceștia au postit în vederea venirii lui Mesia. Tot astfel se cuvine să întâmpinăm și noi nașterea lui Hristos, Fiul de Dumnezeu, care s-a întrupat pentru a ierta păcatele lumii.
Ne amintim că Mântuitorul iartă păcatele doar ale celor care Îl slujesc, cred în El, Îl iubesc. Nu iartă păcatele vicioșilor, ateilor, laicilor etc., ale celor care acceptă iubirea vicioșilor, ateilor, laicilor, decăzuților spiritual etc.
Primele mențiuni în tradiția creștină, despre ținerea acestui post, provin din secolele IV-V d.H, de la Fericitul Augustin și episcopul Leon cel Mare al Romei. În anul 1166, în cadrul Sinodului local din Constantinopol, s-a luat hotărârea ca toți creștinii să postească timp de 40 de zile. În acele perioade tulburi, dat fiind și Marelui Păcat creștin – separarea Bisericii lui Hristos în Biserica catolică și Biserica Creștin-Ortodoxă -, creștinii posteau diferit: unii numai șapte zile, iar alții șase săptămâni.
Dezlegări în Postul Crăciunului
Acest post are stabilite mai multe zile în care Biserica a hotărât să fie dezlegare la pește. În Postul Crăciunului, avem dezlegare la pește sâmbăta și duminica. În tipicul creștin al Sfântului Sava, se precizează că, în zilele de luni, miercuri și vineri, trebuie să postim mai aspru – fără untdelemn și vin. În cazul în care, în aceste zile, se face pomenirea unui sfânt care a urcat mai multe din ”treptele Scării”, descrise de Sfântul Ioan Scărarul, este dezlegare la pește sau la untdelemn și vin. Acest aspect nu are legătură cu Învățăturile Mântuitorului Iisus Hristos despre post, el face parte din achiesările spre lumesc ale diferiților prelați ai bisericii. De exemplu, în zilele de: 16 noiembrie, când Biserica Creștină Ortodoxă îl serbează pe Sfântul Apostol și Evanghelist Matei; pe 23 noiembrie, când îl serbează pe Sfântul Antonie de la Iezerul-Vâlcea; în data de 30 noiembrie, când îl celebrează pe Apostolul românilor – Sfântul Apostol Andrei; în 4 decembrie – pe Sfânta Varvara; în 5 decembrie – pe Sfântul Sava; pe 6 decembrie, când îl cinstește pe Sfântul Nicolae; în 9 decembrie, când sărbătorește Zămislirea Sfintei Fecioare Maria; în 17 decembrie, când îl serbează pe Sfântul Prooroc Daniel și pe 20 decembrie – Sfântul Ignatie Teoforul. Regula lumească, devenită de acum o tradiție, spune că, dacă aceste zile vor cădea marți sau joi, se mănâncă pește, iar dacă datele calendaristice respective vor cădea în zile de luni, miercuri sau vineri, se face dezlegare doar la untdelemn și vin. Pește se mănâncă doar în parohia care are ca hram unul dintre sfinții pomeniți.
Obiceiurile bunicilor la începutul Postului Crăciunului
Despre această sărbătoare matriarhală, considerată de numeroși etnologi ca având o vechime foarte mare, Simion Florea Marian – reputatul cercetător bucovinean, de la începutul veacului al XX-lea – are o altă părere.
Acesta crede că, dacă inițial era vorba despre un gest ritual de curățare a organismului, prin consumarea unui singur aliment întreaga zi, și anume borșul ”holtei” (”adică borș fără oareșicari legume, numai cu pâne sau mălai, anume ca să-și spele și să-și curățească gura și gâtul de rămășițele mâncărurilor celor de frupt”), ulterior, această ”spălare” a degenerat într-o beție, care nu are nicio legătură cu sărbătoarea ”Spolocaniei”.
”Pe când mai înainte femeile se adunau la o casă particulară, unde nu numai că își spălau gura și gâtul cu borș, ci totodată și torceau, în timpul de față cele mai multe dintre dânsele se adună nu numai la o casă anumită, ci și la crâșmă, unde fac «Spolocania» cu rachiu sau cu ale băuturi spirtoase”, scria renumitul etnolog.
Prin sate aflate departe de civilizație, bătrânii încă povestesc despre ”Spolocanii”. Acestea sunt descrise ca niște fete frumoase, care merg la Maica Domnului, pentru a o ruga să le ierte păcatele. În alte părți, se crede exact pe dos, că ar fi niște babe urâte și afurisite, care te îndeamnă la rele, dacă nu le ”cinstești” ziua. Tradiția păstrează amintirea zilei de 15 noiembrie când, de ”Spolocanie”, sunt îngăduite excese de comportament.
Prima zi din Postul Crăciunului era numită, în unele zone din țară, Spolocanele. Acesta era un obicei ”pe cât de haios, pe atât de sănătos”. Din mai multe puncte de vedere.
În unele zone, în prima zi a postului, femeile mergeau la crâșmă, pentru a-și ”spăla” gura și stomacul, pentru a le avea curate în următoarele 40 de zile. Această spălare deosebită ținea cam toată ziua.
Tradiția, de-a lungul timpului, nu a înregistrat reclamații din partea tagmei masculine. Aceștia din urmă considerau că o ”spălare” din aceasta, practicată de consoarte, mame, soacre, nurori, surori este binevenită și benefică, mai ales pentru bietele lor urechi!
În ceea ce privește superstițiile, acestea s-au născut mai ales din dorința tinerelor fete de a se mărita de timpuriu. Dacă ar fi să numărăm superstițiile legate de măritiș și să le asociem cu calendarul, săptămânal există un obicei, tradiție, superstiție care trebuie respectate, îndeplinite, pentru ca fetele să-și găsească ursitul. Și nu doar fetele, ci toată tagma muierească!
Fetele adunau câte o surcică de lemn în fiecare zi de post, iar în Ajunul Crăciunului făceau cu ele un foc mare, la care fierbeau crupe, fără sare. Odată fierte, le așezau pe masă și așteptau miezul nopții, când umbra ursitului lor venea pe cahlă și se ospăta, iar ele încercau să ghicească cărui fecior îi vor fi sortite.
Îndrumar creștin la vremuri anevoioase – Miracole în România
În accepțiunea firească, miracolul reprezintă o realizare imposibilă omului, dar posibilă lui Dumnezeu. Incendiul de la ”Colectiv”, dar mai ales urmările lui demonstrează că, în România, oamenii, în special tinerii, cred în Dumnezeu. Acei tineri care stau pe Facebook, care își fac ”selfie”, care au trecut printr-un sistem de educație ce le-a inoculat ideea de mediocritate și inutilitate, acei tineri zgomotoși, rockeri, acei tineri… Acei tineri, conduși de Dumnezeu în sufletul lor, au ieșit în stradă pe 31 octombrie, pe 1 noiembrie. Au ieșit în stradă liniștiți, s-au rugat în fața instituțiilor statului, au străbătut kilometri în București, fără să strice ceva, fără zgomot politic, curați. La fel și în marile orașe din țară. Și, văzând această procesiune tăcută, parcă îți amintești de 15-17 decembrie 1989. Și atunci, tinerii rockeri, curați, îndoctrinați politic încă din școală, cereau libertate. Un om care resimte necesitatea libertății în suflet este un om cu credință în Dumnezeu! Și, chiar dacă voi fi acuzat de manipulare, observ că tragedia de la ”Colectiv” s-a petrecut la 7 zile după ce procurorii militari au clasat Dosarul ”Revoluției”. Și atunci, în ’89, dar și acum, ”o minune ține trei zile”, după cum spune vorba înțeleaptă populară. Dar urmările miracolelor rămân în suflete și nu pot fi șterse!
