Miracolele sfinților creștini prăznuiți în perioada 3-9 decembrie

†) Sf. Sfințit Cuv. Gheorghe de la Cernica și Căldarușani; Sf. Prooroc Sofronie; Sf. Mc. Teodor, Arhiep. Alexandriei – 3 decembrie

Sfântul Prooroc Sofronie este numit în cărțile ebraice Tefanian, adică ”straja Domnului” sau ”cunoscătorul celor ascunse”. Proorocul Sofronie și-a împlinit misiunea profetică în timpul regelui Iosia, din regatul Iuda (640-609 î.Hr.). În cartea lui, alcătuită din trei capitole, Proorocul Sofronie vestește apropiata distrugere a regatului Iuda, pentru necredința locuitorilor și închinarea la idoli, îndemnându-i la pocăință. Prorocirile Sf. Sofronie privind regatul lui Iuda sunt valabile și astăzi.

Sfântul Prooroc Sofronie a vestit venirea Mântuitorului Iisus Hristos în Ierusalim și întemeierea Bisericii Sale (Sofronie III, 14-17).

† Sf. Mare Mc. Varvara; Sf. Cuv. Ioan Damaschin – 4 decembrie

Sfânta Muceniță Varvara a trăit pe vremea împăratului Maximian (284-305 d.H.), la Heliopolis (Helenopont/ Helespont). Era fiica unui păgân, cu numele Dioscur (sau Dioscor). Acesta o ținea sub pază, într-un turn înalt, datorită frumuseții trupești a fecioarei. Varvara credea în Hristos și n-a vrut să-și ascundă credința de tatăl ei. Tatăl ei a condamnat-o imediat ce a aflat despre credința fiicei sale. Aceasta reușește să fugă și este, în mod miraculos, ascunsă în interiorul unei stânci. Sf. Varvara a fost trădată de un păstor. Varbara va fi întemnițată, bătută cu nuiele și arsă de făclii. Însuși tatăl ei îi va pune capăt zilelor, prin decapitare. Datorită rugilor Barbarei pentru toți cei care pomenesc patimile lui Iisus și propriul ei martiriu, ea a fost considerată în Evul Mediu una din cei Patrusprezece Sfinți Ajutători.

La finele Evului Mediu, Barbara devenise importantă ca patroană a muribunzilor. Sfânta Varvara este considerată drept patroana minerilor, geologilor, arhitecților, artileriștilor și prizonierilor.

†) Sf. Cuv. Sava cel Sfințit; Sf. Mc. Anastasie; Sf. Cuv. Mc. Cosma Atonitul – 5 decembrie

Sf. Sava cel Sfințit s-a născut în Mutalaska, în anul 439 d.H., localitate aflată în Turcia de azi. Părinții săi erau creștini. Tatăl său, Ioan, a fost comandant în armată. La vârsta de șaptesprezece ani, a fost tuns călugăr. La 18 ani, a ajuns la Sf. Eftimie cel Mare (prăznuit pe 20 ianuarie), care l-a îndrumat și către Sf. Teoctist (prăznuit pe 3 septembrie). Sub îndrumarea acestor slujitori de Dumnezeu, Sfântul Sava a meritat și a primit de la Sfântul Duh Darul de a realiza miracole. Datorită înțelepciunii sale, pe care o avea încă din tinerețe, Sf. Eftimie îl numea „copil bătrân”. În anul 491 d.H., Patriarhul Salustiu al Ierusalimului l-a hirotonit preot. După trei ani, același patriarh l-a numit pe Sf. Sava arhimandrit, cu autoritate peste toate mânăstirile din Palestina.

Sf. Sava cel Sfințit a realizat numeroase miracole. La Marea Lavră, a făcut să izvorască apă. Și nu doar acolo. În multe locuri din deșert a izvorât apă, în urma rugăciunilor Sf. Sava. A vindecat numeroși bolnavi și îndrăciți. Poate cel mai important miracol al Sf. Sfințit Sava a fost oprirea războiului care ar fi distrus Ierusalimul.

Sf. Sava a adormit întru Domnul la peste 100 de ani, pe 5 decembrie 532 d.H. A fost îngropat într-o curte a Lavrei Sf. Sava.

†) Sf. Ier. Nicolae, Arhiep. Mirelor Lichiei – 6 decembrie

Sfântul Nicolae s-a născut în jurul anului 280 d.H., în localitatea Patara Lichiei, și a trecut la cele veșnice în jurul anului 345, în localitatea Mira (astăzi Kocademre, Turcia). Acest mult-iubit sfânt a fost rânduit spre cinstire în ziua de 6 decembrie, deoarece în această zi el i-a apărut în vis împăratului Constantin cel Mare. El l-a sfătuit pe împărat să-i ierte pe cei trei tineri nevinovați, care urmau a fi omorâți a doua zi.

Unul dintre miracolele Sf. Nicolae a fost potolirea unei furtuni pe mare. Sf. Nicolae se afla în călătorie către locurile sfinte, când corabia pe care se afla a fost zguduită de furtună. La rugăciunile sfântului, vântul și marea s-au potolit, iar un marinar mort în furtună a înviat.

Și după moartea sa trupească, Sf. Nicola face minuni. Un creștin care era plecat pe mare a căzut de pe corabie. În timp ce se scufunda, și-a amintit de Sf. Nicolae. Cu ultimele puteri, s-a gândit la Sf. Nicolae. În momentul următor, creștinul era la el acasă, înconjurat de familia sa.

†) Sf. Mc. Filofteia de la Curtea de Argeș; Sf. Ambrozie, Ep. Mediolanului – 7 decembrie

Sfânta Mc. Filofteia a trăit în sec. al XIII-lea d.H., la sud de Dunăre. Numele său semnifică, în limba greacă, ”iubitoare de Dumnezeu”. Filofteia a fost de neam daco-român și a fost crescută în iubire față de Hristos. Încă de copil, Filofteia se străduia să-L mulțumească pe Mântuitorul Iisus Hristos. Ea împărțea săracilor mâncarea care era pentru tatăl ei. Tatăl său a urmărit-o și a văzut-o cum împărțea hrana sa la nevoiași. Cuprins de mânie, el a aruncat cu barda și a tăiat piciorul fetei. Copila și-a dat sufletul, la doar 12 ani. Speriat de fapta sa, tatăl a încercat să îi ridice trupul. Acesta devenise atât de greu, încât nu l-a putut clinti, deși a chemat și pe alți oameni în ajutor.

Preotul locului a fost chemat în locul unde se afla trupul sfintei copile. Ierarhul a început să rostească numele mai multor orașe, aflate de o parte și de alta a Dunării. La rostirea numelui Cetatea de Argeș, trupul s-a făcut dintr-o dată ușor. În acest mod, Sfânta Filofteia și-a manifestat dorința ca moaștele sale să fie aduse în Grădina Maicii Domnului – România.

În anul 1517, domnitorul Neagoe Basarab ctitorea Mânăstirea Curtea de Argeș, unde a mutat și moaștele Sfintei Filofteia.

Sf. Cuv. Patapie; Sf. Ier. Sofronie, ep. Ciprului; Sf. Ap. Tihic, Cezar și Onisifor – 8 decembrie

Sfântul Cuvios Patapie a trăit în secolul al VII-lea d.H., fiind originar din Tebaida Egiptului. Încă de timpuriu, a ales viața călugărească, nevoindu-se mulți ani în pustia Egiptului. Aici s-a închinat vieții monahale, slujindu-L pe Hristos. Auzind oamenii despre virtuțile Sf. Patapie, au început să vină în număr mare la locul de nevoință al sfântului.

Temându-se de lauda oamenilor și gândind că se va putea ascunde mai bine de oameni în mijlocul unei marii metropole decât în pustie, a mers la Constantinopol. Aici a făcut miracole care sunt povestite peste veacuri: a dat orbilor vedere, a vindecat, ungând cu untdelemn sfințit, pe idropici, a izgonit demoni, a vindecat cancerul. Un copil, orb din naștere, a ajuns la Sf. Patapie. În urma rugăciunilor sfântului, copilul și-a recăpătat vederea. Aflând de acest miracol, oamenii au început să-l caute pe purtătorul de Dumnezeu Patapie, spre a dobândi vindecare, mângâiere și povață. Sfântul Patapie l-a vindecat pe un înalt demnitar de idropică, doar făcând semnul crucii asupra lui și ungându-l cu untdelemn sfințit. Făcând cu mâna semnul crucii asupra unui tânăr, el a scos din el un diavol, care îl chinuise vreme îndelungată.

Potrivit Tradiției, moaștele Sfântului Patapie au fost așezate într-o criptă dintr-o mănăstire. Cripta se afla lângă un paraclis, în care se oficiau slujbe în cinstea sfântului.

Moaștele Sf. Patapie au fost descoperite în anul 1904, când s-au realizat lucrări pentru lărgirea spațiului liturgic.

Zămislirea Sfintei Fecioare Maria de către Sf. Ana; Sf. Proorociță Ana, mama Proorocului Samuel; Sf. Cuv. Ștefan din Biserica Sf. Antipa – 9 decembrie

Sfântul Cuvios Ștefan s-a născut și a crescut în Constantinopol, în secolul VIII-IX d.H. Părinții săi, Zaharia și Teofana, oameni împodobiți cu toate virtutile și plini de înțelepciune, locuiau în locul numit Zevgma, nu departe de biserica dumnezeiescului întâiului Mucenic și arhidiacon Ștefan. Când mama lui era însărcinată cu el, ea s-a ferit până la naștere (și după aceea) de orice mâncare grasă, gătită cu carne, mulțumindu-se numai cu pâine, verdețuri și apă. Nașterea copilului a fost însoțită de un miracol. Pe pieptul copilului, a apărut o cruce luminoasă și preafrumoasă, semn al sfințeniei pruncului. Ștefan a fost tuns și a fost rânduit cleric în Biserica Sf. Arhidiacon Ștefan, la vârsta adolescenței. După moartea tatălui său, Sf. Ștefan s-a închis în Biserica Sfântului Petru. Nu ieșea din biserică, se ruga necontenit și se hrănea numai cu verdețuri crude. Un mare cutremur a distrus biserica. Sf. Ștefan a ales să trăiască vreme de 12 ani într-o groapă, ca într-un mormânt. Apoi, când a îmbrăcat schima îngerească, a arătat nevoințe călugărești și mai mari, chiar mai presus de puterile omenești. Așa și-a dus fericitul Ștefan acest drum anevoios și aspru al nevoințelor călugărești vreme de 55 de ani.

La vârsta de șaptezeci de ani, și-a dat sufletul în mâinile lui Hristos.