Într-o lume în care „nu mai este timp” date fiind accelerarea și creșterea numărului evenimentelor pe unitatea de timp, este vremea să simțim mai mult momentul hristic și să îl trăim. Sfântul loan Scărarul spunea că, ”uneori, se întâmplă ca ceea ce pentru unul este leac, pentru altul este otravă. Și se întâmplă alteori ca una și aceeași dată unuia la timp potrivit îi este leac, și la timp nepotrivit îi este osândă”.
Sfântul loan Gură de Aur spunea: ”Să nu întrebăm dacă rana a fost deseori legată, ci dacă oblojeala i-a fost de folos. Numai starea bolnavului ne arată dacă a venit timpul să-i scoatem feșele”.
Oamenii percep timpul ca fiind în curgere dinspre trecut spre viitor. Sfinții, maeștrii spirituali percep curgerea timpului dinspre viitor spre prezent. În planurile mai fine decât acestea, timpul nu are o direcție de curgere. Este Timpul lui Dumnezeu.
Timpul liturgic se măsoară cu asemenea unități de măsură ca: ziua (crugul zilei), săptămâna (crugul săptămânii), luna (crugul mineic/ mineal) și anul (crugul anului).
Ziua liturgică se împarte în trei slujbe ale ceasurilor (orelor) și în slujbele de Vecernie, Pavecerniță, Miezonoptică și Utrenie și (aceste slujbe sunt numite în limbaj bisericesc ”cele șapte laude”). După aceste slujbe, se adaugă slujba slujbelor – Dumnezeiasca Liturghie – inima Ortodoxiei. Spre deosebire de ziua astronomică, ziua liturgică începe nu la ora 12 noaptea (ora 00.00), ci la apusul soarelui.
Ziua liturgică se împarte în 4 străji de noapte (de la apusul soarelui până la răsăritul lui) și în 4 străji de zi (de la răsăritul soarelui până la apusul lui). De aceea, lungimea străjilor se schimbă simțitor în funcție de anotimp – vara, străjile de zi sunt mai lungi decât cele de noapte, iar iarna, dimpotrivă. Străjile sunt corelate cu slujbele numite „ceasuri” – Ceasul Întâi, Ceasul al Treilea, Ceasul al Șaselea și Ceasul al Nouălea. La fel, în întreaga lume ortodoxă, orele de începere a Vecerniei și a Utreniei sunt diferite, în funcție de anotimp. Când calendarul apusean a introdus, pentru comodități comerciale (tehnico-financiare), noțiunea de „ora de vară” și „ora de iarnă”, Biserica Creștin-Ortodoxă folosea demult – de la începuturile sale – potrivirea începerii slujbelor sale la anotimp – la ora concretă a apusului soarelui: indiferent de ora concretă a zilei, apusul soarelui arăta momentul începerii slujbelor din crugul zilei respective.
Nu este întâmplător faptul că slujbele își încep măsurătoarea de cu seară și nu începând cu ora 12 noaptea sau cu dimineața. În tradiția creștin-ortodoxă, seara simbolizează existența lumii de la facerea sa până la Întruparea Mântuitorului, în timp ce Utrenia (slujba de dimineață) și Liturghia vestesc tocmai Întruparea, Răstignirea și Învierea Lui.
Crugul anului se împarte în trei perioade inegale, spre deosebire de calendarul apusean, care se împarte în 4 trimestre sau două semestre, toate având, practic, aceeași durată exprimată în luni, nu și în zile.
Perioada întâi este numită a Triodului, începe cu trei duminici până la începutul Postului Paștelui (Postul Mare) și se încheie în sâmbăta Paștelui (durează 70 de zile liturgice). Cea de a doua perioadă a anului liturgic se numește a Penticostarului, începe cu Duminica Paștelui și se încheie cu Pogorârea Duhului Sfânt (durează 50 de zile liturgice, după cum arată și denumirea sa în limba grecească).
A treia și ultima perioadă a anului liturgic se numește a Octoihului, care începe a doua zi după Sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt și se încheie în sâmbăta de dinainte de Duminica Vameșului (cu care începe Triodul).
Tradiții populare – Ologeala
Sfântul Ierarh Grigorie Teologul (329-390 d.H.), cunoscut și ca Grigorie de Nazianz, a fost un mare sfânt părinte și învățător al Bisericii Creștine.
Prăznuirea lui se face pe 25 ianuarie, iar la 19 ianuarie se prăznuiește aducerea moaștelor sale în biserica Sfinților Apostoli din Constantinopol. De asemenea, pe 30 ianuarie, la praznicul Sfinților Trei Ierarhi, și sfântul Grigorie Teologul este comemorat de Biserică, împreună cu sfinții Vasile cel Mare și Ioan Gură de Aur.
Un lucru mai puțin cunoscut de creștinii de astăzi este faptul că Sfântu Grigorie Teologul a avut un frate. Sfântul Chesarie a fost fratele mai mic al sfântului Grigorie Teologul (pomenit pe 25 ianuarie) și fiu al sfintei Nona (pomenită pe 5 august) și al sfântului Grigorie de Nazianz cel bătrân (pomenit la 1 ianuarie).
Oamenii satelor de altădată se bucurau de sărbătoarea Sfântului Grigorie Teologul. Afară bătea Grivățul (ceva ce astăzi găsim în cărțile cu povești), iar o pauză era considerată binemeritată. Nu de alta, dar țăranii considerau că există șanse să ologească dacă ar fi lucrat în ziua Teologului.
Înțelepciunea populară ne poate juca un renghi sau ne poate pune pe gânduri, dacă analizăm cum sătenii de altădată au plecat de la cuvântul ”teolog” – propovăduitor al lui Dumnezeu (de la Sfântul Grigorie Teologul, serbat pe 25 ianuarie) și ologeală. Poate se gândeau că aceia care vorbesc în Numele Domnului fără să creadă în El puteau să fie pedepsiți, inclusiv să devină ologi.
În multe zone din Neamț, dar și din alte părți ale țării, Sfântul Grigorie Teologul este considerat și sărbătorit ca un mare sfânt și vindecător de tot felul de boli.
Tradițiile populare afirmă că Sfântul Grigorie Teologul te ferește de înec, de arsuri. Marele dar de care puteai să ai parte de la sfânt era să fii ferit de ologeală. Bineînțeles, erau favoriți la primirea darului cei care îi respectau ziua, îl cinsteau prin mersul la biserică și făcutul de pomeni în ziua de 25 Gerar.
Femeile îi țineau ziua ca să nu nască prunci ologi.
Interesant este că, în spiritualitate, bolile de picioare sunt asociate cu păcatele vechi, ale tale sau ale celui din neamul tău. Nu poți merge înainte dacă nu ai rezolvat greșelile trecutului, nu te-ai împăcat cu Dumnezeu și cu rudele tale. Ologii stau pe loc până ce le-o veni „mintea cea de pe urmă a românului”, adică să-și ceară iertare de la Dumnezeu pentru tot ce au greșit și păcătuit, de la frații și rudeniile sale și de la „toată făptura văzută și cea nevăzută”.
Tradiții populare de mult uitate – Sărbătoarea fetelor
Pe 27 ianuarie, se celebrează Aducerea Moaștelor Sfântului Ioan Gură de Aur, Sfânta Marciana, Sfântul Bretanion, Sfânta Angela Merici și Sfânta Devota.
Sfântul Ioan Gură de Aur, cunoscut și ca Ioan Chrysostom (n. 347 d.H., în Antiohia – d. 407 d.H.), a fost arhiepiscop de Constantinopol. Este una din cele mai importante figuri ale patrologiei creștine, considerat sfânt deopotrivă în Biserica Răsăriteană și în Biserica Apuseană, care îl venerează cu titlul de doctor al Bisericii.
Sfântul Ioan Gură de Aur a adoptat o poziție împotriva creștinilor iudaizați, cu opt predici în acest sens, având astfel un rol în dezvoltarea antisemitismului creștin. În tradiția populară românească, Sfântul Ioan Gură de Aur sau Sfântul Ioan Hrisostomul era sărbătorit și ținut în special de fetele tinere. Fetele țineau sărbătoarea Hrisostomului, pentru a avea noroc la un băiat frumos.
Sătenii de altădată sărbătoreau ziua, pentru a avea parte de sănătate.
Gromovnic din bătrâni la sfârșit de Gerar
Cel mai mare dintre fiii Anului, Ianuarie sau ”Gerar” era cunoscut în trecut și sub denumirea de ”Genarie”, ”Ghenarie” sau ”Călindariu”. Este luna în care se dădeau petreceri de începerea Noului An și în care se vedea cum va fi vremea în perioada următoare. Astfel, dacă în ianuarie nu e timp geros, atunci așa va fi vremea în martie și aprilie. Dacă, însă, era frig, cu siguranță în februarie avea să ningă.
Calendarul popular, care măsura timpul după curgerea și împlinirea rosturilor pământești și cerești, menționează 27 ianuarie ca fiind ziua când se dezleagă gura păsărilor și ele încep a cânta.
Cine nu respecta sărbătoarea Sfântului Ioan Gură de Aur era sortit să se îmbolnăvească sau să rămână olog.
Se spunea că Trisfetitele, pe 30 Genar, aveau puterea de a schimba vremea, făcând-o de obicei mai aspră, mai geroasă.
Dacă pe 30 ianuarie curgea din streașină, atunci se anunță o primăvară friguroasă.
Dacă pe 30 Gherar era ger de crapă pietrele, bătrânii spuneau că o să fie o vară călduroasă.
