Ne-am convins cu toții până acum că nu e nimic nou sub soare, iar politicienii de azi, oricât ar fi ei de iscusiți în metode și meșteșugiți la vorbe, nu au inventat apa caldă. Nici măcar în privința procedurilor electorale, legale sau nu. Metodele și mijloacele sunt aceleași ca în urmă cu aproape un secol.
* Cum a apărut… Suveica
«”Suveica” era o minunată invenție electorală, cu ajutorul căreia o alegere se putea câștiga la sigur. Ea a fost pusă în practică odată cu buletinele de vot, pe care președintele biroului le înmâna alegătorilor. Alegătorul intra în sala de vot și primea de la președinte un buletin, pe care urma să-l completeze în cabina secretă. La ieșire, punea buletinul în urna din fața președintelui. Totul era ca, prin vre-o manoperă oarecare, să se fure un asemenea buletin alb de vot. Dacă opoziția reușea să pună mâna pe un asemenea buletin, lucrurile mergeau strună: buletinul era completat și predat unui alegător nesigur, cu obligația să-l dea președintelui, iar pe cel gol, ce-l va primi, să-l dosească și să-l ducă afară, nescris. Al doilea buletin era iarăși completat de agent și predat apoi unui nou alegător, care în schimb aducea alt buletin alb, ascuns in buzunarul lui. Și tot așa mai departe, la infinit.
Cu sistemul acesta toți alegătorii suspecți puteau fi controlați, fiind astfel obligați să voteze pentru un anumit candidat impus.
Dacă taina suveicei se păstra bine, până la sfârșit, surpriza rezultatului alegerii provoca cele mai hazlii incidente. La un județ de hotar, dintre două provincii, unul dintre cei mai buni șefi de organizație liberală se vede că mânuise atât de bine acest ”sistem electoral” în cursul lungei sale existențe politice, încât, ca un delicat omagiu din partea electorilor respectivi, i s’a aninat de nume porecla de ”Suveică”. Pe care, bineînțeles, timpul a prefăcut-o în renume.»
* Inventatorul urnei volante
«Toate invențiile se perfecționează. Mai ales, după răsboi, s’au făcut progrese uluitoare în diferite domenii ale gândirii omenești. Dacă votul universal ne-a scăpat de bătăi, în schimb a venit cu alte subtilități electorale. Astfel se povestește că, într’un rând, un judecător-substitut, student în drept cu studiile neterminate, era președintele unui birou electoral din Secuime. Candidat era chiar profesorul lui de la facultate, la care trebuia să mai depuie examene. La un moment dat, oamenii profesorului au pus la cale un enorm scandal în localul de vot. Atunci președintele a ridicat urna și s’a retras cu dânsa în altă cameră, adăpostită, deoarece datoria președintelui este de a păzi urna. După terminarea scandalului, s’a întors în sală, ținând într’adevăr în brațe o urnă. Dar gurile rele spun că era alta, anume una umplută cu buletine de vot de ale profesorului. Acesta a reușit într’adevăr la alegeri cu o mare majoritate, deși alegătorii susțin că nu-l votase nimeni. După scurt timp, ”studentul”, venind la examen, profesorul deputat l-a recunoscut imediat :
– Ce mai faci, domnule judecător? – l-a întrebat, strângându-i mâna cu efusiune.
Și ăsta a fost tot examenul. Altă întrebare nu i-a mai pus, dându-i nota maximă.
Suntem asigurați că numele judecătorului nostru va rămâne în istoria moravurilor noastre electorate, ca inventator al ”urnei volante”.»
* Secretul votului sau… chinorosul
– Aoleo, cocoană, păi tocmai azi ți-ai găsit și dumneata să vii în vizită: e zi de alegeri și sau dusără cu toții la vot!
«Prin unele circumscripții electorale se spune că ar mai fi rămas în vigoare și alte vechi manopere electorale. Astfel, mai votează și azi morții… adică agenții electorali, cu cărți de alegători furate.
Se spune că un magistrat spiritual, președinte al unei alegeri, ar fi observat pe unul care venise de câteva ori la vot, mereu cu altă carte de alegător.
– Mai schimbă căciula nene, că ”ne bagi în bucluc!” – ar fi spus magistratul zelosului agent.
Pentru reușita unei alegeri, mijloacele erau multiple. De multe ori vre-un alegător recalcitrant trebuia intimidat sau ridiculizat:
– Bună ziua, cucoane! – întâmpina vre-un vlăjgan cu căciula mare pe unul bănuit că vine să voteze cu partidul advers. Și, ridicând respectuos căciula, plină cu chinoros negru, o atingea, ca din greșală, de fața boierului.
Alegătorul, de multe ori fără a bănui farsa, intra în localul de vot, unde stârnea o ilaritate generală, trebuind să plece fără să mai voteze.
Altă dată era mai grav:
Alegătorul, fiind spionat în cabină, se descoperea că ar fi votat cu adversarii, deși ”promisese” votul lui și primise poate chiar ”plata cuvenită”. Atunci, vre-un agent electoral, care era în localul de vot, îi făcea pe furiș o cruce cu creta pe spinare.”Trădătorul” ieșit în stradă mânca – pe neașteptate – o bătaie sau chiar mai multe, de la diferiții bătăuși ce așteptau pe la colțurile de stradă.
– De unde știți bre, cu cine am votat? – întreba el, uimit mai mult de darul de ghicire al bătăușilor, decât de loviturile ce primea.»
* Spionagiu la cabină; cu… mălai
«Altă dată era imposibil de a se face spionagiul în cabină: președintele era prea vigilent. Totuși abilii electori nu se dădeau învinși:
– Bagă de seamă, băi! – spuneau ei câte unui țăran – sus în pod, e unul de ai noștri.Te pândește printr-o gaură din tavan… Dacă votezi cu ăilalți, îți presară mălai pe suman… Acela, care se știa că votase cu adversarii, când ieșea pe ușa cabinei, începea să se scuture pe haină cu mâna. I se ficea și lui o cruce pe spinare…»
* Manipularea prin presă
«Merită să menționăm cu acest prilej și o farsă pe care ziarul ”Adevărul” a făcut-o pe vremuri unui politician. Erau niște alegeri parțiale, într’un oraș de provincie, la care candida acest politician, în conflict cu ziarul.
Chiar în ziua alegerii, ”Adevărul” a scos o ediție specială, pe care a expediat-o în mare secret numai în acest oraș de provincie. ”Adevărul” anunța căderea guvernului. Vestea, căzută ca o bombă în ziua alegerii, a derutat complet pe alegători.
Până să se lămurească totul prin telegrame schimbate cu centrul, deoarece telefonul nu era usitat pe atunci – până să se clarifice situația, alegătorii trecuseră pe la urne și votaseră împotriva generalului Algiu (dacă memoria nu ne înșelă, acesta era candidatul combătut de ziarul ”Adevărul”.
Deși, în cele din urmă, se stabilise că totul a fost numai o farsă a ”Adevărul” și că guvernul nu demisionase, totuși generalul Algiu a rămas bun căzut la alegeri.
Ziarele adverse au căutat să prezinte farsa ca o manoperă electorală imorală din partea ziarului. ”Adevărul” a jubilat însă, arătând că s’a dovedit încă odată absurditatea sistemului electoral și ce imorală și ridicolă este situația acelor alegători, cari se lasă bătuți ca o salcie de vânt și votează totdeauna numai cu guvernul, oricare ar fi el.
Și toate aceste furtișaguri pentru ca cineva să exclame fericit:
”În sfârșit au venit ai noștri!»
Sursa: articolul ”Alegerile de altă dată”, semnat Alex F. Mihail, ”Realitatea ilustrată” din 7 decembrie 1933, colecția Bibliotecii Digitale a Bucureștilor; foto: Andreea Apostol (viabucuresti.ro)
