În Calendarul Popular, lunii noiembrie i se spune ”Brumar”, ”Promorar” sau ”Vinar”. Este vremea când fierbe mustul și se transformă în vin, licoare folosită odinioară în bețiile rituale închinate zeului trac Dionysos, iar acum este băută, în mod tradițional, la marile praguri și sărbători de peste an. Oamenii îngrijesc pomii pentru a da rod în anul ce vine, curăță gardurile și curțile, se pregătesc pentru iarnă.
Este o lună ce stă sub semnul șezătorilor, al postului, al sărbătorilor precreștine – Filipii de Toamnă, Ziua Lupului, Ziua Strigoilor -, al sărbătorilor creștine, precum Cosmandinul, Sfinții Arhangheli, Ovidenia, Sântandrei.
La granița dintre toamnă și iarnă, noiembrie este luna de răspântie a tradițiilor, unde îmbătrânirea și degradarea treptată a timpului calendaristic este exprimată de numeroasele sărbători precreștine, dedicate lupilor, strigoilor și altor ființe fantastice malefice, însă scenariul spiritual al lunii este completat de multe alte sărbători legate de ritualul creștin.
Tradițional, luna noiembrie se numește Brumar sau Promorar, tocmai pentru că în această perioadă se intensifică bruma și promoroaca. Este timpul brumei, sunt însămânțate toate grânele de toamnă și totul este gata pentru iernat. Deși, în luna noiembrie, frigul îi îndeamnă pe gospodari să se strângă la gura sobei, activitățile câmpului nu încetează cu totul. Daca este vreme frumoasă, se plantează copăcei sau se sapă gropi pentru cei care urmează să fie sădiți în primăvară. Se îngroapă via, pentru a o proteja de ger, iar trunchiurile copacilor se vopsesc cu var ,ca să nu-i ademenească pe iepuri să le distrugă scoarța. Și, tot acum, în taina pivnițelor, începe mustul cel dulce să se transforme în vin răcoros.
Deoarece în lumea satului de altădată acum se terminau însămânțările de toamnă și începea aratul miriștilor pentru primăvară, prima săptămână din noiembrie se numea Săptămâna Miriștei.
* Tradiții de Vrăcel
Sfinții Doctori fără de arginți și făcători de minuni Cosma și Damian, din Asia Mică, au trăit întru Domnul în secolul al IV-lea d.H. Acești Sfinți fără de arginți sunt prăznuiți pe 1 noiembrie.
Sfinții Cosma și Damian sunt cunoscuți și sub acest nume, de ”doctori fără arginți”, datorită vindecărilor miraculoase pe care le dăruiau oamenilor, vindecări pentru care ei nu cereau plată de la pacienții lor. Deoarece vindecarea era dată nu atât de medicamente, cât de rugile lor fierbinți către Dumnezeu, singura lor plată, simbolică, era ca acela tămăduit să înceapă să creadă în Iisus Hristos. Neluând niciodată plată în bani sau în alte bunuri pentru serviciile lor, ei respectau, astfel, porunca Mântuitorului Nostru Iisus Hristos, care a spus: ”În dar ați luat, în dar să dați” (Matei 10:8). Faima sfinților Cosma și Damian s-a răspândit în toată regiunea și, așa, oamenii i-au numit ”doctorii fără de arginți”.
Sfinții Doctori fără de arginți Cosma și Damian din Asia Mică nu trebuie confundați cu Sfinții Cosma și Damian din Roma, prăznuiți la 1 iulie, sau cu Sfinții fără de Arginți din Arabia, prăznuiți la 17 octombrie.
Întâia zi a lunii este cunoscută în Calendarul popular sub denumirea de ”Vrăcel” sau ”Cosmandin” și este consacrată leacurilor băbești și ritualurilor de medicină populară. Denumirea este, de fapt, o contopire a numelor Sfinților Cosma și Damian, despre care se povestește că umblau prin lume și îi tămăduiau pe bolnavi, fără a le lua acestora vreo plată. De aceea, acești sfinți creștini sunt adesea pomeniți în descântecele populare și invocați atunci când se prepară leacuri din plantele tămăduitoare culese peste vară.
* Semnificații ale zilelelor săptămânii – Duminică
Fiecare zi din săptămână îmbracă o semnificație cu totul aparte în tradiția noastră eclesială. De aceea, începând cu Duminica, începutul săptămânii, și până sâmbătă, ziua a șaptea a săptămânii, fiecare pas pe care îl facem spre mântuire este călăuzit de sfinți și soroace binecuvântate, rânduite de Dumnezeu spre folosul îndreptării noastre.
Duminica este singura zi a săptămânii care poartă un nume creștin: Dies Dominica – Ziua Domnului – și este dedicată Soarelui.
Semnificațiile creștine ale zilei de Duminică sunt legate de Învierea în această zi a Mântuitorului Iisus Hristos și coborârea Sfântului Duh asupra apostolilor.
Tradiția ne amintește că Sfântul împărat Constantin a fixat prin lege Duminica drept ”Ziua Domnului”. Este sărbătoarea timpului sacru, a rugăciunilor, a florilor și a bucuriei.
În credințele și folclorul românesc, Duminica este un personaj mitic binevoitor. Reprezentările populare înfățișează această zi ca pe o femeie sfântă, la care se închină toate zilele săptămânii și de la care primesc ordine, ce să facă fiecare. Potrivit credinței vechi, celor care țin sărbătoarea, Sfânta Duminica li se arată în vis și-i sfătuiește cum să alunge bolile și să prevină pagubele.
Legendele românești amintesc că Sfânta Duminică locuiește dincolo de Apa Sâmbetei. Ea este îmbrăcată în straie de un alb imaculat, pentru că nu îi este ei dat să muncească și să se murdărească.
În aceleași legende ale zilelelor săptămânii, se preciza că fiecare Sfântă coordonatoare a zilei respective are în căsuța ei anumite obiecte, cu care orânduiește lumea. Sfânta Duminică ar avea o oglindă pe masă, iar dinaintea oglinzii, o lumânare într-un sfeșnic.
Despre puterile Sfintei Duminici, cel mai bine ne poate sfătui Sfântul Ilie. Bătrânii spuneau că Sfânta Duminică vede în oglindă toate colțurile lumii, iar dacă mișcă puțin sfeșnicul, a și trăsnit.
Alte semnificații ale zilei de Duminică o arată ca o zi a vindecării, a ascensiunii și a reușitei.
Sfânta Duminică este considerată făcătoare de minuni.
Pentru creștinii credincioși, Duminica este o zi în care nu se lucrează, se participă la Sfânta Liturghie. Este o zi dedicată propriei familii, precum și celor bolnavi și suferinzi.
Spre deosebire de Duminica obișnuită, în Calendarul popular mai există Duminica Tânără, Duminica Floriilor, Duminica Tomei, Duminica Mare, acestea din urmă fiind și sărbători creștine.
În tradiția populară, consemnată în Gromovnic, principalele trăsături ale persoanelor care sunt născute duminica sunt fermitatea și loialitatea.
* Superstiții ale zilei de duminică
Din bătrâni se spunea că e semn de ghinion să-ți tai unghiile în această zi și că nu e bine să calci rufe.
În această zi, erau interzise descântecele, cu excepția celor de dragoste și de aflare a ursitei. Se spunea că, dacă vezi prima floare a primăverii într-o zi de duminică, vei avea mult noroc în săptămânile următoare.
Se spunea că Duminica nu era bine să mănânci de dimineață, pentru că ți se împărtășește Îngerul Păzitor. La fel, câinelui din curte era potrivit să îi dai de mâncare mai târziu decât de obicei.
Conform regulilor populare și credințelor românești, era bine să deschizi ușa de la intrare cât puteai de devreme, chiar înainte de zori. Exista credința că Maica Domnului vine și intră în casă, pentru a lăsa belșug, bunăstare, sănătate, bucurie.
