Sfântul Stelian, pomenit în Calendarul creștin-ortodox, are un corespondent și în Calendarul popular, Sfântul Sâsoi.
Sfântul Stelian Paflagonul, ocrotitorul pruncilor și al familiei creștine, este prăznuit pe 26 noiembrie. S-a născut în secolul al VI-lea d.H., la Adrianopolis, în Asia Mică, pe teritoriul Turciei de astăzi, într-o familie foarte bogată. A părăsit lumea mireană și a intrat într-o peșteră. Acolo era hrănit de un Înger din Lumina Necreată. A primit de la Sfântul Duh Darul Vindecării.
Tradiția ne amintește că o boală aducătoare de moarte a lovit pruncii, iar părinții rămâneau fără copii. Știind mai mulți de nevoitorul și pustnicul Stelian, au început a-l lua mijlocitor înaintea lui Dumnezeu, pentru vindecarea copiilor. Maicile care s-au rugat Sfântului Stelian au dobândit alți prunci, iar pruncii bolnavi au fost tămăduiți. Sfântul Cuvios Stelian Paflagonul este pictat în mod obișnuit cu un copil în brațe, datorită realizării misiunii de a-i apăra pe cei mici, ajutându-i în mod special pe copiii bolnavi.
Sfântul Stelian – sau Sfântul Sterian ori Sfântul Sâsoi, după cum este pomenit în Calendarul popular – are un nume cu semnificații. Numele sfântului provine din grecescul ”stylos” care semnifică ”coloană”. Se spunea că rugăciunea fierbinte a Sfântului Stelian era văzută câteodată ca un coloană de foc. Ziua lui era păzită pentru a trăi copii mici, dar și pentru facerea și creșterea copiilor.
În vremuri de mult apuse, când o femeie era bolnavă de samcă sau aripa satanei, avea de îndeplinit un ritual pentru a se vindeca. După ce năștea, ducea la biserică o icoană cu Sfântul Stelian, pentru a fi sfințită, iar apoi o lua și o așeza în casa ei.
* Samca și durerile facerii
Samca este un personaj al legendelor românești, un spirit necurat, foarte urât și fioros. Era descris ca o femeie în pielea goală, cu părul despletit, până la călcâie, cu sânii lungi până la pământ, cu ochii mici și strălucitori ca stelele, cu mâinile de fier, cu unghiile lungi și ascuțite ca andrelele sau încârligate ca secerile și cu limba de foc.
Țăranii spuneau că acest duh se arăta femeilor aflate în chinurile facerii sau copiilor mai mici de patru ani. Aceștia, de sperietură, se îmbolnăveau și mureau. Acei dintre ei care nu mureau tremurau din tot trupul, tresăreau noaptea în somn, oftau și slăbeau.
Etnologul Adrian Fochi (n. 1920, Cernăuți, d. 1985, București) descrie acest duh malefic ca având o ”specializare” clară, respectiv cea de a provoca toate bolile și relele care amenință femeia gravidă, nașterea propriu-zisă, lehuzele și copiii nou-născuți. Avestița, alt nume al acestui duh necurat, omoară copiii în pântecele mamei lor, imediat după naștere sau chiar și mai târziu, fiind foarte periculoasă pentru copii până la împlinirea vârstei de șapte ani.
Se spunea că provoacă frigurile, epilepsia, boli respiratorii, deficiențe fizice și psihice diverse. Se credea despre copiii care mor în somn, fără niciun semn vizibil de boală, că sunt victimele ei. Tot ea chinuie copiii, nelăsându-i să doarmă sau îi fură de lângă mamele lor. Numele bolilor pe care le provoacă funcționează și ca nume ale ei: ”samca”, ”sanca”,”spasmă”, ”rău”, ”răul copiilor”.
Maleficiile ei se exercită și asupra mamei, pe care o chinuie, împiedicând-o să nască sau prelungind foarte mult travaliul, ori mai târziu, după naștere, când poate cauza febra pauperală sau lipsa laptelui.
Pentru apărarea de samcă, se scria o rugăciune, pe care lăuza sau copiii o purtau asupra lor. În unele zone, se scriau pe pereții casei cele 19 sau 24 de denumiri ale acestui demon, apoi apelau la o descântătoare credincioasă pentru a-l alunga.
* Protecția împotriva Avestiței
Etnologul Adrian Fochi amitește de obiceiurile și actele rituale specifice, legate de Avestița. Acestea aveau un caracter apotropaic și profilactic, urmărind să împiedice apropierea ei de mame și copii ori vindecarea bolilor pe care le cauza.
Foarte frecventă era folosirea amuletelor – mici cărticele ori simple file de hârtie – pe care se scria Legenda Sf. Mihail, Minunile Sf. Sisoe etc., urmate de lista finală de nume ale demonului. Uneori, era reprezentată și o scenă – Arhanghelul străpungând-o pe Avestita cu sabia sau sulița.
Aceste amulete se puneau la gâtul viitoarei mame, în pătuțul copilului sau erau înlocuite prin scrierea pe un perete a numelor secrete. Uneori, amuletele purtau numele ”avestița” sau ”samca”. Ele erau scrise de oameni bătrâni, tinerii ferindu-se să o facă, pentru a nu fi loviți de furia diavoliței.
Destul de frecvent, le scriau și preoții. Rolul lor era acela de a preveni apariția demonului, dar puteau fi folosite și ca tratament. Ca orice fel de leac, aceste amulete se plăteau, de regulă, cu bani.
* Obiceiuri de altădată pentru protecția pruncului
De la nașterea pruncului și până la Botezul lui, în camera unde dormea copilul ardea neîncetat o lumânare de ceară. Rolul ei era de a proteja copilul de duhurile necurate.
Se țineau mereu ferestrele închise la camera copilului, pentru a nu i se fura somnul, aceasta constituind o practică frecventă.
O superstiție sau un adevăr ancestral de care țineau cont mamele de altădată era ca pruncul să fie lăsat să sugă prea mult din sânul stâng al mamei. Se spunea că, atunci când va crește, va fi nătâng.
Despre copilul care plângea și era răulean, se spunea că va fi bun când va ajunge mare și invers.
Dacă mama dorea să nu crească un copil răulean, atunci trebuia să se abțină să-l sărute la ceafă. Pentru a crește normal copilul, trebuia evitat să se treacă peste el sau să fie luat vreun lucru pe deasupra lui.
