Ana Ancuța, viceprimarul îndrăgostit de pădure și oameni

Născută în Fărcașa, îndrăgostită de pădure de mică – din „pricina” bunicului matern, silvicultor de profesie -, Ana Ancuța este prima femeie care a spart „bariera” de bărbați din comuna Poiana Teiului și a ajuns viceprimar. Nu s-a gândit niciodată că va lucra în administrație și nici nu s-a pregătit pentru asta. A urmat tradiția familiei și a învățat la Liceul Silvic din Câmpulung Moldovenesc, stând în gazdă, regulamentar, 4 ani, așa cum se întâmpla pe atunci. Nu exista internat pentru fete. De altfel, fetele erau minoritare – câteva în toată școala – și erau nevoite să găsească soluții pentru cazare. În schimb, băieții erau protectori și înțelegători și percepeau ca pe-o datorie de onoare grija față de colege. După liceu, Ana a urmat facultatea de finanțe-contabilitate, la absolvirea căreia s-a întors la prima dragoste și s-a angajat, ca economist, la Ocolul Silvic Galu. În 1993, s-a căsătorit cu un silvicultor și s-a mutat la Ruseni, Poiana Teiului. Întâlnirea cu bărbatul care a „construit-o” i-a schimbat viața: „Tot ce sunt acum, sunt datorită lui. Îi spun orice mă frământă și, de fiecare dată îmi da sfaturi. Uneori ascult, alteori fac cum cred eu. Mi s-a întâmplat să pierd pe mâna mea și să ajung în situații, aparent complicate, chiar fără ieșire. Niciodată nu am auzit din partea lui replica «Ți-am spus eu, nu m-ai ascultat, acum descurcă-te!». A analizat de fiecare dată situația în punctul în care ajunsese și a căutat soluții, pe principiul că trecutul și «avertismentele» nu mai contează pentru rezolvare. Când am ajuns la primărie, nu aveam habar cu ce se mănâncă administrația. Am avut momente dificile și am ajuns în situații în care voiam să renunț. Datorită lui am venit, în fiecare zi, la serviciu!”.

Prima „bătălie” câștigată de Ana Ancuța a fost cu o… conductă. Prima problemă de viceprimar era deja veche pentru locuitorii din Cornu. Erau piederi demult pe rețea, semn că undeva era o problemă, iar în iarna lui 2011 întreaga coloană a înghețat. Oamenii au stat fără apă până în iulie 2012, când proaspătul viceprimar s-a hotărât să facă echipă, a căutat un meseriaș, a adunat muncitorii de la primărie și a stat lângă ei până au verificat, din 10 în 10 metri, întreaga rețea. Nu au găsit o spărtură, ci trei. Le-au remediat și aproape tot satul a trecut, apoi, pe la primărie să-i mulțumească femeii în care, la început, nu prea avea nimeni încredere. A fost prima victorie pentru ea, dar și primul semnal pentru săteni că „se poate”.

„Bineînțeles că atunci când ți se spune că este o problemă de ani de zile pe care nimeni nu a rezolvat-o, tu – care ai ajuns pe funcție de două săptămâni, te sperii. Cum o să pot eu, dacă alții n-au putut? În timp, înveți că primul pas este să asculți exact despre ce este vorba, pentru că multe lucruri care par complicate sau au fost percepute astfel, sunt, de fapt, foarte simple. După ce am căpătat un pic de experiență, mi-am dat seama că administrația face parte din mine și satisfacția de a rezolva problema unui om, care ajunge într-un moment al vieții lui să depindă de decizia ta, nu se compară cu nimic. Eu iubesc oamenii, îmi este drag când îmi bat la ușă, îmi place să vorbesc cu ei despre tot felul de lucruri și, cel mai mult, îmi place atunci când îmi mulțumesc. Iar când mă vorbesc de bine cei care după alegeri se lamentau că a ajuns să-i «conducă» o femeie, îmi crește inima! Nu știu dacă după ce-mi termin mandatul îmi voi mai dori un altul. Nu mă gândesc niciodată atât de departe, deși la felul în care trece timpul 2016 aproape că pare «mâine». Am învățat că trebuie să trăiesc în prezent și să iau tot ce pot de la viață” .

În afara serviciului, Ana Ancuța este mamă – are un băiat în clasa a XII-a, care a ajuns în pragul examenului de maturitate, soție și, desigur, prietenă a multor femei de vârsta ei, cu care-și petrece serile la sală „facem fitness la Galu” sau, pur și simplu, la un „pahar de vorbă”.

Planurile de viitor apropiat pentru viceprimarul de Poiana Teiului includ o altă temă discutată ani în șir și rămasă la stadiul de dezbatere: retrocedarea pădurilor. Sunt oameni care au hotărâri judecătorești din 2008 sau 2009 și nici acum nu și-au primit hectarul cuvenit. N-a fost de unde! Pădurea din comună s-a terminat și, deodată, nimeni n-a mai avut soluții. Cu un pic de bunăvoință și de preocupare iată că s-au găsit 750 de hectare de „terenuri cu vegetație forestieră” în Borca și în Pipirig, unde altfel localnicii din Poiana Teiului aveau acte, măsurătorile sunt pe sfârșite și, în martie cel târziu, oamenii vor fi puși în posesie.

Cât despre politică, subiectul nevralgic mai ales în contextul actual, Ana Ancuța are păreri ferme: ”Este fantastic cum apartenența la un partiduleț sau altul – că organizațiile rurale sunt mici – poate crea un obstacol de netrecut în fața comunicării. Cum ajungi de aceeași parte a baricadei politice cu cineva, cum constați că i s-a schimbat atitudinea și a apărut dialogul. Mie nu mi se pare un comportament sănătos, pentru că dincolo de pasiuni, de felul în care am fost educați, de viața pe care o ducem, trebuie să râmânem oameni. Iar în administrație trebuie să fim oameni pentru oameni!”.