Update2: Aşteptîndu-l pe Liciu
Cristian Liciu a oferit cu greu şi pe fugă cîteva răspunsuri ziariştilor locali şi corespondenţilor de presă adunaţi în faţa sediului Poliţiei Piatra Neamţ. Se întîmpla în jurul orei 22:45. În esenţă, a confirmat că nu ştia că autoturismul devenit vedetă circula cu numere de înmatriculare expirate. Lucica Liciu, soţia sa cu care se află în divorţ, achitase valoarea reziduală a leasingului pentru cunoscutul Mitsubishi negru înmatriculat B-01-LYC şi obţinuse alte numere de înmatriculare defintive. În urma plîngerii depuse la Poliţie, cu o operativitate care depăşeşte imaginaţia unui simplu cetăţean, maşina a fost oprită în trafic în cursul serii, pe strada 1 Decembrie 1918, la volan aflîndu-se prietena liderului local autosuspendat al Partidului Conservator.
Cristian Liciu a acuzat o răzbunare politică la adresa sa si a amînat orice alte răspunsuri tranşante legate de divorţ şi de plîngerea depusă împotriva lui de Lucica Liciu pentru tentativă de omor.
Mai devreme ieşise din sediul poliţiei avocatul său, cunoscutul fruntaş PSD Adrian Bourceanu. Indiferent ce-l întrebai, la obiect şi cu rigoare, Bourceanu muta răspunsul spre răzbunări politice şi din partea soţiei. A afirmat că Liciu a dat declaraţii doar în faţa ofiţerilor de la Poliţia Rutieră.
Aşteptarea lui Liciu a fost un prilej plăcut de socializare. Pe de o parte erau ziariştii, care începuseră să se adune înainte de ora 21:00, pe de alta – poliţiştii. Timpul petrecut acolo a permis să regăsim cunoştinţe vechi sau prieteni (inclusiv un rezervist de prestigiu!) din politie. S-au spus bancuri, s-au depănat amintiri cu Liciu şi cu poliţişti. Printre picături, un agent a demontat vechile numere de înmatriculare ale autoturismului reclamat că circulă cu numere false/expirate. Un moment de panică s-a produs cînd maşina a fost mutată din parcarea de sub Forum Shopping Center. Amuzamentul presei reunite a fost alimentat şi de apariţia mai multor maşini de poliţie care te îndemnau la gînduri negre pentru Liciu. S-au evocat, făr perdea, vremurile cînd nici un poliţist nu ar fi îndrăznit să-l deranjeze. Înalta protecţie de care se bucura din partea lui Aurelian Vasea Şoric, fostul comandat al IPJ Neamţ, e istorie.
Interesant este că o echipă de televiziune circula deja în spatele lui Liciu înainte de a fi oprit în trafic. Emil Creangă poate să depună mărturie că nu este nimic nou sub soare. (Viorel COSMA)
Update:
Zvonul s-a confirmat. Filmul întîmplării este următoarul. Doamna Liciu ar fi făcut o plîngere că o maşină cumpărată pe firmă în leasing ar circula cu numere de înmatriculare false. Poliţia a luat în serios plîngerea şi a oprit maşina în trafic pe la ora 19.30. Maşina era condusă de o doamnă, alături era domnul Liciu. Cei doi au fost conduşi la poliţie pentru a da explicaţii, unde a venit rapid şi doamna Liciu cu avocatul. Maşina, repetăm, cumpărată în leasing de pe vremea familiei Liciu nedespărţită, a fost achitată de doamnă care a cerut numere definitive. Evident, cele de leasing nu mai erau valabile. Aşa că a fost pusă capcana şi totul s-a rezolvat ca la razboi.
Vom reveni cu amănunte de la reporterul nostru aflat la faţa locului.
Odiseea Liciu continuă la Neamţ. După episodul care a făcut furori cu bătaia( puţintel regizat, zicem noi) pe care i-ar fi aplicat-o nevestei, astăzi circulă zvonul că el sau cineva care conducea o maşină în care se afla şi el , ar fi fost conduşi la sediul de la polişia municipală pentru a da explicaţii. Zvonurile manipulatoare , de la oameni evident bine intenţionaţi, vorbesc despre numere false de înmatriculare, despre greu de imaginat alte grozăvii. Pînă la proba contrarie, credem că este vorba tot departea urîtă a divorţului din familia Liciu şi de răzbunarea unei femei care nu-l vrea ieşit doar din viaţa ei ci şi din politică( nu credem nici insinuările cum că sondajele USL-ului l-ar fi identificat pe Liciu drept cel mai tare candidat şi că ce i se întîmplă are legătura cu asta). Evident că doamna a ştiut să identifice corect punctele slabe ale fostului şef al PSD Piatra Neamţ şi şi-a ales aliaţii dispuşi să-i acorde orice sprijin. Mai rămîne doar ca zvonul să fie confirmat. Să reamintim că Liciu a fost consilier judeţean, a fost declarat incompatibil, a fost şef la Protecţia Consumatorilor şi un foarte vocal oponent al actualei conduceri din Neamţ. Cariera politică pare să-i fi fost oprită de scandalul din familie şi de ale tinereţii aventuri.
Un comentariu
si care este problema voastra?