Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel nu are o durată fixă, deoarece începutul lui este în funcție de data variabilă a Sfintelor Paști. Anul acesta, postul începe luni, 16 iunie, și ține până în ziua de 29 iunie. Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel este cunoscut în popor sub denumirea de Postul Sâmpetrului. Este rânduit de Biserica Creștină în cinstea celor doi apostoli și în amintirea obiceiului lor de a posti înainte de a întreprinde acte importante (Fapte 13,2 și 14,23).
Sfântul Petru, fratele Sfântului Apostol Andrei, a fost de origine din Bethsaida, localitate în apropierea Lacului Tiberiadei. Când și-a început activitatea publică, Petru era deja căsătorit și se mutase la Capernaum, unde trăia împreună cu soacra sa. Textele canonice nu ne spun dacă Petru a avut sau nu copii, doar Faptele apocrife ale lui Petru vorbesc despre fiica sa. Este unul din cei dintâi apostoli care realizează un miracol în numele lui Iisus Hristos(Fapte 3, 1-10.
Sfântul Apostol Pavel, ”Apostolul neamurilor”, s-a născut într-o familie de evrei descendentă din tribul lui Beniamin, în Tarsul Ciliciei, probabil în primii ani ai erei creștine, primind numele de Saul.
A fost crescut și educat în tradiția fariseică, se pare, la Ierusalim, desăvârșindu-și educația sub îndrumarea vestitului rabin Gamaliei. În zelul său față de religia părinților săi, Saul a devenit persecutor al creștinilor, văzând în credința creștină un dușman de moarte al tradiției legaliste iudaice. În drum spre Damasc, unde se îndrepta pentru a-i aresta pe creștinii de acolo și a-i aduce la Ierusalim spre a fi judecați, Saul trăiește momentul de răscruce, care îi va schimba definitiv viața. Mântuitorul Iisus Hristos i s-a arătat, învăluit de o lumină strălucitoare, atrăgându-i atenția că cei persecutați nu sunt doar creștinii, ci El însuși. Este botezat de Anania, episcopul Damascului, schimbându-i-se numele din Saul în Pavel. A fost martirizat în timpul împăratului Nero, prin decapitare, în același timp cu Petru.
Recomandări pentru post
Repaosul alimentar trebuie să fie o acțiune voluntară și nu impusă, cu scopul de ameliorare a sănătății, să fie însoțit de o gândire pozitivă, echilibrând în final întregul organism.
Un post de tip ”greva foamei” nu va avea niciodată o acțiune benefică asupra organismului. Dimpotrivă, poate avea consecințe dezastruoase, imediate și în timp, asupra sănătății, deoarece individul care se supune postului total, fiind animat de anumite ambiții demonstrative sau revendicative, adesea de ură, produce bulversări ale sistemului său glandular.
Se ajunge astfel la un exces de adrenalină ce creează o tensiune interioară greu de suportat de un neinițiat în aceste probleme ce însoțesc postul, cu consecințe foarte neplăcute…
Un post animat de dorința de bine și însoțit de gânduri optimiste, de rugăciune, duce la o conlucrare armonioasă a întregului sistem glandular, iar emisia de endorfină difuzată de creier în organism oferă o stare de armonie și echilibru de care este mare nevoie în timpul postului.
Vârtolomei sau coacerea grâului
În perioada 10-19 iunie, moldovenii țineau mai multe sărbători „mărunte” pentru datul în pârg și coacerea grâului și orzului.
În data de 10 iunie, bunicii noștri își aminteau de Timotei, pe 11 iunie de Vârtolomei, pe 12 iunie îl serbau pe Onufrie (v. sinaxarul), în 14 pe Elisei și, uneori, pe 19 iunie pe Iuda. Timp de secole, credința populară atribuia acestor sfinți „sarcina” ca să apară bobul spicului de grâu și de orz. Comunitățile serbau aceste zile, pentru că, dacă îndrăzneau să lucreze în ele, se așteptau la furtuni cu grindină, când secerau găseau spicul sec.
Ziua de 11 iunie sau a lui Vârtolomei marca și apariția pe cer a Găinușei cu pui, cunoscută de astronomi ca Pleiadele. Ciobanii urmăreau să vadă prima dată apariția constelației, ca să le meargă bine cu oile.
Țăranii spuneau că în ziua lui Vârtolomeu e Sărbătoarea grâului, pentru că se cocea bobul în spic și că e păcat să lucrezi acum.
Amintiri ancestrale ale sărbătorii grâului
În zonele în care oamenii încă mai au legături puternice cu planeta – Geea – există diferite tradiții, rituri, superstiții, descântece care se pierd în negura timpului. Acestea fac apel și la zestrea de tip astral a omului, care, în anumite condiții, sparge „vălul uitării” sau filtrele subconștientului. Unul dintre aceste descântece benefice, practicate și în unele sate din Neamț, se realiza cam așa: se lua grâu cu mâna și se lăsa câte o grămăjoară pe fiecare braț al crucii imaginare. Sus, se lăsa puțin și se rostea: ”Aceasta e pentru Dumnezeu”. Puneau pe brațul de jos și se rostea: ”aceasta e pentru cei care Îl slujesc pe Dumnezeu”. Când puneau pe brațul drept al crucii și la intersecția brațelor, se rostea: ”aceasta e pentru cei care au murit„. La sfârșit, se punea la stânga și se rostea: ”…iar asta e pentru noi, dacă ne va da Dumnezeu”. Și i se răspundea, de către o persoană credincioasă, smerită: ”Ne va da, dacă crucea aceasta, care este în cer, va fi și pe pământ”.
Descântecul se referă probabil la Crucea Sudului, care astăzi nu mai poate fi văzută din România.
„La un moment dat, către anul 1000 î.Chr, stelele lui Crux au fost vizibile pentru emisfera nordică, dar către anul 400 d.Chr au alunecat sub orizont”, afirmă Planetarium Baia Mare.
Riturile strămoșilor noștri aveau oare legătură cu Crucea Sudului?
Sfântul Onufrie sau sărbătoarea șoarecilor
Sărbătoarea Sfântului Onufrie cel Mare, serbată în calendarul creștin-ortodox pe 12 iunie, are corespondent și în calendarul popular. Bunicii noștri știau că, dacă țineau ziua Sfântului Onufrie, aveau belșug la câmp.
Onufrie a fost un mare sfânt, care a trăit în deșert singur, mai bine de șaptezeci de ani. Se spune că, atunci când a murit, doi lei i-au săpat groapa.
Ziua lui Onufrie reprezenta un reper pentru diferite acțiuni ale strămoșilor noștri. Ei cunoșteau că hrișca trebuie semănată cu o săptămână înaintea serbării Sfântului Onufrie. Prin satele din Neamț, dar și prin cele din Moldova se credea că, dacă plouă în ziua lui Onufrie, vor dispărea șoarecii.
Superstiții de ziua șoarecilor
Se credea că șoarecul este opera dracului, el apărând din balele lui Scaraoțchi. Oamenii care aveau pisici, dar nu reușeau să-i prindă pe șoareci, luau o ață de sac și făceau 99 de noduri. În timp ce înnodau, spuneau: „eu nu leg ața, ci leg gura șoarecilor de la casa mea”.
”Cât de sus va fi vara cuibul oarecului pe iarbă, atâta va fi neaua de mare în iarna viitoare”.
Dacă se observau șoarecii că adună spice, însemna că iarna va fi foarte grea.
În unele locuri se credea că șoarecii sunt întruparea unor spirite ale cotropitorilor acestor plaiuri.
