Sf. Ilie este apărătorul recoltelor, stăpânul ploilor, trăsnetelor și fulgerelor, patron al căruțașilor și cojocarilor, precum și ocrotitorul Forțelor Aeriene Române. În dimineața praznicului Sf. Prooroc Ilie se culegeau plante de leac, în special busuiocul. Acestea erau puse la uscat în podurile caselor, sub streșini sau în cămări. Tot acum se culegeau și plantele întrebuințate la vrăji și farmece. Calendarul popular și cel religios marchează praznicul Sf. Ilie ca fiind zi liberă, ce se serbează prin nelucrare.

Sân Ilie, patronul tunetelor și a fulgerelor

Sf. Prooroc Ilie este prăznuit în fiecare an la 20 iulie. În Calendarul creștin-ortodox, praznicul său este marcat cu cruce roșie. În aceste zile, conform tradiției creștine, este bine să ne rezumăm munca doar la ce este absolut necesar. Sf. Ilie s-a născut în Tezva Galaadului, motiv pentru care este cunoscut și ca Sf. Ilie Tezviteanul. Sfântul a viețuit cu aproape opt sute de ani înainte de nașterea lui Iisus Hristos. Sf. Prooroc Ilie a trăit o viață pustnicească severă, asemenea Sf. Ioan Botezătorul: în feciorie, sărăcie, post și rugăciune, precum și în totală ascultare față de Dumnezeu. A fost unul dintre cei mai importanți prooroci ai evreilor, susținător fervent şi neobosit al monoteismului în timpul domniei regelui Ahab şi a reginei Izabela, care încercau să impună religia politeistă în zeii canaaneano-fenicieni ai fertilității. A realizat numeroase miracole în timpul vieții. Printre cele mai cunoscute sunt înmulțirea uleiului în casa unei văduve, oprirea ploilor vreme de trei ani, apoi la rugăciunile sale, ploaia a revenit, râul Iordan s-a retras pentru a putea traversa sfântul, așa cum s-a petrecut minunea lui Moise când s-au retras apele Mării Roșii. Când a venit vremea morții sale, Sf. Prooroc Ilie a fost ridicat la cer cu trupul, de un car tras de cai.

Legenda Sf. Ilie

Din poveștile orale culese de etnologi aflăm că Sf. Ilie era considerat „cel dintâi sfânt care I-a venit în ajutor lui Dumnezeu în lupta cu diavolul”. Acesta, încercând să-L imite pe Dumnezeu care a creat Lumea și mulțime de îngeri, a creat mulțimi de draci. Aruncându-se în mare cu trăsura sa cu patru cai laolaltă cu Pălie, vizitiul său, Ilie a fost ridicat la cer unde, a primit de la Dumnezeu, sabia şi tunul (tunetul), primind și rangul de sfânt. De îndată el a purces apoi împotriva diavolilor care umpluseră lumea şi i-a ucis. O altă legendă populară ne amintește despre Sf. Ilie că săgeta cu mâna cea dreaptă. Atunci se cutremura pământul şi se dârdâia şi cerul din ţâţânile lui. În credinţa populară se spunea că Sf. Ilie a fost un om de treabă, dar iute la mânie. Sf. Ilie i-a cerut lui Dumnezeu să-i dăruiască putere să lupte împotriva demonilor. Astfel, Sf. Ilie primește de la Dumnezeu un car de foc cu care să umble prin cer şi un bici de foc cu care fulgera, ca să-i trăsnească pe diavoli.

Retezatul știubeielor de Sânt Ilie-obiceiuri și tradiții

Recoltatul mierii se făcea dimineaţa, iar ospăţul după-amiaza. Recoltarea mierii se făcea numai de către bărbați curați trupește și sufletește, îmbrăcați în haine de sărbătoare, ajutați de către un copil. Femeile nu aveau voie să intre în stupină. În Calendarul popular ziua de 20 iulie era şi un reper important în calendarul apicol: în această zi avea loc „retezatul ştiubeielor”. Acum se desfăceau stupii şi se recolta mierea, operație însoțită de o masă oferită vecinilor și prietenilor, crezându-se că în acest fel se asigura norocul la albine. Oamenii duceau la biserică flori de leac, busuioc, faguri de miere pentru a fi sfințite. Busuiocul sfințit era apoi așezat printre haine și-n zestre, ca să le ferească de molii. Până în această zi nu se tăiau merele cu cuțitul și nu se aruncau în sus, crezând că e rău de grindină. La aceeași dată, în miezul verii pastorale, aveau loc „sântilii” (nedei sau bâlciuri), cele mai vestite odinioară fiind cele de pe Valea Sebeşului, Mărginimea Sibiului şi Ţara Loviştei. Acolo, stuparii invitau rudele şi vecinii la pomană de miere. În funcție de zonă, după amiaza, rudele și vecinii stuparilor își dădeau întâlnire la ei în curte. Acolo se gusta miere și se bea țuică îndulcită cu miere. Se zicea că dacă ai miere și faguri şi nu dai şi altora, îţi mor albinele.

Moșii de Sfântul Ilie

Ca la orice mare sărbătoare, românii îşi aduceau aminte şi de sufletele morţilor. Moşii de SântiIie era un praznic pentru toți morții din familie, dar mai ales pentru sufletele copiilor morţi. Prin unele zone exista obiceiul ca femeile să cheme copii străini sub un măr, să-I scuture şi să dea de pomană mere. În ziua lui SântIlie, apicultorii dădeau de pomană faguri de miere. Potrivit tradițiilor, de Sf. Ilie se mănâncă, pentru prima dată, roada nouă de mere și de struguri, nuci și alune. În unele locuri se dădea de pomană o găină neagră, ca să nu-ţi moară păsările din curte. În ceea ce privește ciobanii care lucrau la stâne, sărbătoarea lui SântIlie reprezenta cel dintâi prilej de întâlnire a păstorilor cu soţiile lor, precum şi de coborâre „la ţară a celor tineri spre a-şi găsi viitoarele logodnice, după multe săptămâni de viaţă aspră, semiascetică”. La Sânt-Ilie, în revărsatul zorilor se culegeau tot felul de plante. Apoi, erau stropite cu sânge de la un cocoș tăiat peste ele. Aceste plante se foloseau drept scaldă spre a-i vindeca pe cei betegi, care altmintrele nu se mai puteau vindeca.

De dragoste, de Sf. Ilie

Fetele de altădată, care doreau să afle crâmpeie din viitor, se duceau noaptea la locurile unde era semănată cânepa. Aici se dezbrăcau de cămăşi şi după ce se tăvăleau goale prin cânepă, se îmbrăcau repede şi mergeau acasă să se culce. Dacă peste noapte visau cânepă verde, era considerat semn că vor lua flăcăi de soți. Dacă însă vor visa cânepă uscată, credeau că se vor mărita cu oameni bătrâni. La revărsatul zorilor se culegeau ierburi de leac, care se duceau apoi acasă şi se puneau la uscat, în special busuiocul. În popor se spunea că, dacă bate gheaţa de Sf. Ilie, după aceea nu vor mai fi probleme.

Superstiții de Sf. Foca

Potrivit Tradiției, Sf. Mucenic Foca a trăit în Sinope, în timpul împăratului Traian. Fiind creștin, a fost prins și dus la judecată înaintea prefectului cetății. Sf. Foca a fost chinuit cu cruzime, fiind în cele din urmă aruncat într-o baie foarte fierbinte, unde și-a sfârșit pătimirea pentru credință. Mutarea moaștelor Sf. Sfințit Mc. Foca din Sinope la Constantinopol s-a petrecut în secolul V d.H. Sf. Sf. Mc. Foca este prăznuit la 23 iulie. Este praznicul celui de-al treilea sfânt din Calendarul creștin-ortodox ce poartă același nume. Atunci când Sf. Sf. Mc. Foca era chinuit pentru credința în Hristos s-a produs un cutremur puternic care i-a ucis pe Eparh și slujitorii săi. Un alt miracol s-a produs atunci când Sf. Foca l-a înviat pe African la rugămințile soției lui. Prin unele părti ale Moldovei se credea despre Foca că era ținut doar de creștini. Dar, odată când de ziua lui au ars șapte sate, sărbătoarea acestui sfânt a început să fie ținută și de turci. Se spunea despre Foca că îi pedepsește pe cei care nu îi serbează ziua. El arde case, stogurile de paie, cerealele, și chiar pe cei ce îndrăznesc să lucreze de ziua lui. Foca era socotită o sărbătoare așa de mare, că ardeau pietrele în apă și poporul o sărbătorea sub cuvânt că-i arde focul.

”Mesagerul de Neamț” urează Sănătate, Fericire și Belșug tuturor cititorilor care își serbează onomastica de ziua Sf. Prooroc Ilie!