Mâine, 28 iulie, candidații din Neamț, înscriși în cursa pentru ocuparea postului de inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Neamț, vor fi evaluați de oficialii Ministerului Educației, începând cu ora 10. ”Marele examen” va avea loc la sediul ministerului. Înainte de probele prin care vor trece cei 5 colegi de breaslă din învățământul nemțean, am încercat să aflăm cu ce gânduri se vor prezenta în fața comisiei de evaluatori. Potrivit celor declarate, cei 5 sunt hotărâți să ajungă la examen și privesc această „încercare” cu optimism. O preocupare majoră pentru cei mai mulți candidați pare să fie cea a desfășurării unui examen corect.
Viorel Stan, actualul inspector școlar general a confirmat că va merge la Ministerul Educației. Mai mult, acesta se consideră pregătit pentru a câștiga. „Nu m-am răzgândit în ceea ce privește prezentarea mea la examen. Merg cu gândul la victorie. Sunt pregătit pentru a câștiga acest examen”, a precizat inspectorul Stan.
Un alt candidat pentru funcția de general este și directorul adjunct al Colegiului Național ”Petru Rareș” din Piatra-Neamț, prof. Grigoruță Oniciuc. „Voi merge pentru că odată ce am plecat la un drum îmi place să fac cât mai mulți pași. Plec la fel ca fiecare dintre cei care au în raniță bastonul de mareșal și sper ca toți să ajungem în fața comisiei pentru a putea să discutăm pe viu și real despre ce crede fiecare și ce planuri are pentru binele învățământului nemțean, în special. Dacă va fi așa, va fi bine… Învățământul nemțean are nevoie de un reper și acela este inspectoratul școlar. Are nevoie de un om care să știe și să vrea să facă ce trebuie pentru o relație bună între elevi, părinți și profesori. Îmi doresc să fie un examen corect. Nu mă interesează cine câștigă, atât timp cât o va face corect”, a precizat prof. Grigoruță Oniciuc, director adjunct al Colegiului Național ”Petru Rareș” din Piatra-Neamț.
Profesoara Liliana Georgescu revine după o tentativă de participare la un alt examen, tot pentru postul de general. Acum, pare că nu va mai fi întoarsă din drum. Și aceasta este optimistă în ceea ce privește dorința de a reuși. „Merg cu gândul și speranța că voi reuși, sper într-un examen corect. Mizez pe experiența Ministerul Educației, în sensul că acolo s-au mai derulat examene de acest gen. Vom vedea ce va fi”, a precizat prof. Liliana Georgescu
Nici profesorului Ioan Milea, directorul Liceului Tehnologic din Roznov nu-i este străin un asemenea examen. Acesta a ratat la mustață ocuparea unui scaun pentru funcția de inspector școlar adjunct. „Sper ca dintre cei 5, foarte buni, să ia examenul cel care este cel mai pregătit, care este cel mai fresh și care va avea cele mai bune răspunsuri pentru binele învățământului nemțean”, a precizat prof. Milea.
Un alt nume care se adaugă la lista potențialilor câștigători este cel al directoarei Colegiului Tehnic de Transporturi din Piatra-Neamț, Ana-Maria Hogea.„Merg la examen cu gândul de a câștiga și de a participa la un examen corect”, a declarat prof. Hogea. (M.T.)