Loredana Fecioru, terapeutul care crede în lipitori și le folosește ca să facă bine

Lipitoarea nu este neapărat una din cele mai agreabile viețuitoare, dar cu siguranță este una din cele mai utile omului. Loredanei Fecioru i-au plăcut lipitorile din prima clipă când a trebuit să-și aleagă specializarea de terapeut. A avut încredere în potențialul lor vindecător și nu și-a făcut probleme în privința pacienților care ar putea avea repulsie față de acești viermi inelați. S-a ghidat după principiul că-i vor trece pragul doar cei care „trebuie” să se vindece și sunt capabili să învețe din lecțiile pe care le primesc de la viață.

– În România hirudoterapia câștigă teren timid, iar la Piatra Neamț abia face primii pași. Sunteți un fel de deschizător de drum, cu un cabinet care funcționează de câteva luni. De unde fascinația pentru lipitori?

– Cred că de la efectul lor și de la rezultatele care se pot obține pentru întregul organism. Ele rezolvă bolile cronice de sânge și, cum sângele este vehiculul pentru nutrienți și oxigen, practic lucrăm la nivel celular. Eu privesc organismul în ansamblu, nu sunt de acord cu lucrul pe bucăți, pentru că și rezultatele vin pe bucăți. La cursurile de terapii complementare, am învățat că trebuie lucrat simultan pe fizic, mental și spiritual cu câte un tip de terapie. Am ales lipitorile, dieta și plantele medicinale, credința și optimismul. Am făcut școala postliceală sanitară, am învățat nutriție, terapii complementare, acum fac un nou curs și mi-am dat seama că mai trebuie să fac încă două cursuri ca să-l înțeleg mai bine. Iar pe măsură ce învăț, îmi dau seama că asta este misiunea mea în viață și Dumnezeu mi-a împins pașii pe acest drum.

– Primul pas cum a fost? De unde a venit impulsul?

– De la fetița mea, care avea niște probleme grave cu picioarele și toți medicii la care am fost mi-au spus că va avea nevoie de operații repetate și de tije, ca să i se îndrepte oasele în oarecare măsură. Nimeni nu mi-a spus „Femeie, ai grijă cum îți hrănești copilul!”.

În ciuda aparenței de persoană fragilă, sunt foarte hotărâtă atunci când îmi propun ceva și îmi plac lucrurile făcute cu cap și coadă. Acum fetița mea are 14 ani și numai cine se uită foarte atent la picoarele ei își dă seama că a avut o problemă. Băiețelul are 5 ani și nu știe ce e ăla doctor. Nu a mai fost la medic de la ultimul vaccin, pe care l-a făcut acum 3 ani. După ce am înțeles ce înseamnă nutriția, am înțeles și cât trebuie să fim de responsabili cu noi înșine și cu copiii noștri. Stilul nostru alimentar influențează acel cod ADN pe care îl transmitem moștenitorilor. Nu degeaba se spune că părinții mănâncă aguridă și copiilor li se strepezesc dinții.

– Încercați așadar să corectați întâi greșelile alimentare și apoi, dacă este cazul, practicați un tip de terapie pe pacienții dvs?

– Eu mă bucur când oamenii greșesc, pe considerentul că cei fără greșeală sunt cei care îndrăznesc cel mai puțin. Important este să învețe din greșeli, iar eu vreau să știu ce au învățat. După ce termină terapia, fiecare pacient vine trimestrial la monitorizare, gratuit. Mă interesează evoluția fiecărei persoane care a trecut prin mâinile mele, indiferent că a primit doar consiliere nutrițională, presopunctură, masaj chiropractic sau hirudoterapie. Practic, fac cercetare și toate informațiile, pe care le adun și le stochez, îmi vor folosi ca să mă dezvolt ca terapeut.

– Cum reacționează oamenii la acest cumul de schimbări? Nu e ușor să începi brusc să mânânci altfel, să iei suplimente și ceaiuri, să accepți terapii care nu sunt privite cu ochi foarte buni de către medici, să trăiești altfel…

– Cei care vin prima dată ori au foarte informații de pe diverse site-uri sau de pe forumuri și știu exact la ce să se aștepte, ori se uită foarte ciudat când le spun că putem stimula un punct de pe picior și trece durerea de stomac. Mă pliez pe situație. Unora nu le mai explic în amănunt ce și de ce. Le spun, pur și simplu, că au de luat asta și asta. Altora, dimpotrivă, setea de informație le vine după primele ședințe, vor să știe din ce în ce mai mult și mă storc, pur și simplu, de mai tot ceea ce știu. Dar, în general, nu forțez lucrurile. Când omul zice că nu vrea, am pus punct. Sau îmi spune „Nu scrieți atâtea, că nu am bani”. Mă gândesc imediat la câteva principii care-i trebuie neapărat și mă rezum la atât. Rolul meu este să caut soluții la îndemâna lui. I-am făcut terapie unei femei de afaceri, care avea foarte puțin timp pentru ea și toată ziua era pe drumuri. Nu avea cum să-și prepare 5 căni de ceai și atunci am căutat alternative. E adevărat că atunci când terapiile se combină, rezultatele apar imediat, însă nici dacă apar într-un termen mai lung nu trebuie să fim descurajați. Dimpotrivă. Singurul lucru care mă dezamăgește puțin este când omul renunță. Nu am avut decât două cazuri, dar probabil că nu trebuiau să se vindece acum. Un domn, care fuma imens, avea un ulcer varicos foarte urât. Lipitorile i-au curățat piciorul atât de frumos, încât mirosea aici ca într-un bar. Era nicotină încapsulată în rana lui. A renunțat la a noua ședință și ar fi trebuit să facă 16. Dar sunt convinsă că s-a simțit mai bine, pentru că am avut rezultate și pe pacienții care s-au ținut doar parțial de treabă, în sensul că ori n-au făcut dieta, ori n-au făcut exercițiile fizice recomandate.

– Pentru ce tipuri de afecțiuni acceptă lumea terapia cu lipitori?

– Majoritatea vin pentru varice, boli articulare și genitale, tromboze profunde și probleme renale. Cei care cred și sunt aproape de natură reacționează foarte frumos de la primele ședințe și e firesc să fie așa. Sângele se alcalinizează și stimulează celulele să-și verse deșeurile și să se hrănească. În afară de sistemul nervos, totul se poate repara, indiferent de stadiu, indiferent de vârstă. Învăț oamenii să-și gestioneze singuri boala și să nu mai creadă că rămân cu un diagnostic pentru toată viața. Organismul uman este un mecanism perfect, care are o capacitate uimitoare de vindecare. E ca un ceas elvețian. Atunci când se gripează o rotiță, celelalte fac toate eforturile s-o urnească și s-o miște cât de puțin. Când rotița ajunge să funcționeze din nou normal, tot mecanismul se eliberează de acest efort suplimentar și merge perfect. Eu nu am văzut om să nu reacționeze la terapii. Și mai ales la terapia cu lipitori, enzimele și anticoagulantele pe care le secretă acești viermi fiind absolut fabuloase și în nota acestei perfecțiuni de care vorbeam.

– Mai există vreo terapie comparabilă cu hirudoterapia? Care să se facă cu alte tipuri de viețuitoare?

– Terapia cu albine, dar aceasta este apanajul medicilor, pentru că veninul trebuie administrat în anumite doze, în anumite zone și, existând riscul de șoc anafilactic, este obligatoriu să ai aparatura și calificarea necesară să intervii imediat. Există alergie și la lipitori, dar mult mai ușoară ca simptome și destul de rară. Eu nu am avut niciun caz și nici nu am auzit la școală să i se fi întâmplat cuiva. Oricum sunt pregătită pentru orice situație și mă simt de parcă fac acest lucru de când mă știu, fără niciun fel de greutate. A fost mâna lui Dumnezeu în viața mea.

– De unde vă procurați lipitorile și cum ați învățat să le folosiți?

– Teorie am învățat la școală cu profesorul Grigore Șeremet, care este părintele hirudoterapiei și în Rusia, și în România. Practică am făcut pe toată familia, inclusiv pe copii, și pe toate rudele. Am văzut imediat schimbările pe fizic. Când omul conștientizează că un anumit lucru îi face bine, sunt secretați anumiți hormoni care transformă celulele. Lipitorile folosite în terapie nu sunt acele lipitori de pe baltă, ci sunt crescute în bioferme special pentru acest scop și anume acela de a ne ajuta pe noi. Le primesc din Rusia, prin colet, și le păstrez în borcane cu apă. Totul este destul de costisitor, așa că eu câștig mai curând din celelalte tipuri de terapii decât din lipitori. Nu vorbim despre o afacere, ci mai mult despre o „facere”.

– Și pentru ca această facere sau refacere să aibă efect în timp, ce ar trebui să facă omul care iese de pe ușa dvs. Recuperat 80-90%, că tot povesteați că ați avut rezultate pe osteoporoză la 77 de ani?

– Să aibă încredere mai multă în el, să facă introspecție și să descopere cauza spirituală a bolii. Acolo este problema care trebuie rezolvată. Totul este să o găsească. Lucru care nu este greu. Eu cred că fiecare dintre noi ar trebui să ne ascultăm mai mult pe noi înșine. Și, în al doilea rând, ar trebui să fim mai atenți cu informațiile pe care le primim. Informația vine pe tot felul de căi, dar noi n-o recepționăm pentru că abia așteptăm să tacă celălalt, ca să putem vorbi. Nu neapărat ca să spunem ceva care contează.

”Pe măsură ce învăț, îmi dau seama că asta este misiunea mea în viață și Dumnezeu mi-a împins pașii pe acest drum”.
”În afară de sistemul nervos, totul se poate repara, indiferent de stadiu, indiferent de vârstă. Organismul uman este un mecanism perfect, care are o capacitate uimitoare de vindecare. E ca un ceas elvețian”.

Cristina MIRCEA